am avut privilegiul - contracost- de a face parte dintre elevii antrenorului Claudio Pica timp de 4 zile.
antrenor de bowling certificat USBC la cel mai inalt nivel, dupa nenumarati ani de studii.
da, ca sa fii antrenor de bowling "gold" trebuie sa urmezi o "facultate" si un soi de "Masters" .
tehnici de antrenament, drilling, nutritie, pregatire fizica, psihologie si cate si mai cate.
in Romania nu ar fi recunoscut drept antrenor, fiindca la noi antrenorii nu sunt cei recunoscuti de organizatiile internationale specializate, ci de niste comisii interne.
trebuie sa urmezi cursuri de antrenori si sa fii atestat de o comisie de profil.
dar cine poate face parte din acea comisie in Romania la sportul numit bowling?
nimeni, noi nu avem specialisti.
simplu.
el poate, eventual, sa-i certifice pe mebrii comisiei, dar nu poate fi antrenor.
inca o aberatie romaneasca, suntem in UE - ca si Italia- si ar trebui sa ne recunoastem reciproc diplomele.
un barbat maruntel, cu un pic de barbuta, foarte sic dupa toate normele.
locuieste in Toscana, pe malul marii, si lucreaza in Milano.
castiga putin, incat nu-si poate permite inca un copil.
de o modestie jignitoare pentru marea majoritate a romanilor.
extrem de amabil si de saritor, dand sfaturi tuturor celor care le-au cerut, cu calm, rabdare si un pic de umor.
expresiv, ca toti italienii.
inteligent, cu umor si- iarasi - extrem de modest.
intr-o dimineata nu a mancat micul dejun, fiindca nu a gasit sala de mese, care era nesemnalizata.
a returnat o parte din diurna, fiindca nu a cheltuit-o (cati romani fac asta?)
altfel un gurmand autentic.
cu toate astea a suparat un roman "tipic", care a considerat ca banii aruncati pe antrenamentele de bowling cu italianu' sunt inutile.
nu sunt.
am primit lectii de bowling si de bun simt, lectii despre cum oamenii pot vorbi aceeasi limba si pot avea acelasi sistem de valori.
lucru rar in Romania.
evident pe romanul tipic il cheama Dorel.
si nu e cel din reclama, e multi-milionar in euro.
inca o dovada ca ne meritam soarta, nu avem respect pentru oamenii de calitate si vin italieni modesti care ne arata drumul de urmat.
in aproape 2000 de ani n-am invatat destul, trebuie sa mai luam lectii de la italieni, precum am luat odinioara de la romani.
imi vine sa ma duc cu opinci in picioare - precum Badea Cartan- pana in Toscana sa-i spun:
Grazie, signor Pica!
sâmbătă, 28 februarie 2009
joi, 19 februarie 2009
Cum poti sa te simti strain in propria tara
azi e una din zilele in care am plecat calm din casa si am ajuns pachet de nervi pe drum.
Romania e o tara in care orice pare posibil, iar astazi a fost o zi obisnuita in care am vazut cu ochisorii mei asta
nu a durat decat vreo cincisute de metri pana cand am intalnit un baiat cu scuterul mergand pe zapada si pe contrasens
apoi un camion m-a strivit de un tramvai si : ce vrei ma, n-ai vazut ca o fac stanga?
doua ipostaze minore din milioanele pe care le traiesc in fiecare zi locuitorii acestui taram plin de imbecili.
si sa nu uitam ca majoritatea infractorilor sunt plecati la export.
cei de care vorbesc sunt doar "regular guy", omul obisnuit, livreaza pizza sau e sofer pe camion.
mai exista si categoria "nesimtit de bani gata".
deobicei e pusti sau de varsta matura, iar pentru el totul e posibil. merge pe contrasens, sau ameninta sau face orice, e imun.
aseara in timpul turneului de bowling un doauzecideanidebanigata, care a venit sa se distreze, l-a amenintat pe cel mai bun bowler din Romania (import Suedia, totusi) ca-l scoate din sala de bowling.
Cel din urma s-a enervat ca baiatuldebanigata nu e-n stare sa respecte o regula simpla: nu intri pe pista ta cand la dreapta deja cineva. campionul juca la scor. astamicul juca la misto.
nesimtire de highclass: am prieteni, am parinti, te sparg!
cam ce rol am eu in peisajul asta?
nu stiu, uneori ma simt inconfortabil, alteori depresiv, iar foarte des furios: imi vine sa caftesc pe cate unul.
ce ar putea rezolva asta? nimic, creste nivelul de violenta si de salbaticie
incotro ne ducem?
nu stiu.
dar e raspuns foarte bun la intrebarea de ce istoria noastra e plina de esecuri si deloc de reusite: un popor de smecheri, specialisti in supravietuire (sau viermuire), care nu respecta pe nimeni si nimic, care saboteaza pe oricine se ridica capul (sa moara capra vecinului).
oameni fara speranta si fara orizont.
marea majoritate s-au realizat mai degraba in strainatate sau cu cu ajutorul strainilor, care vaneaza valoarea, fiindca oamenii talentati ajuta societatile sa fie puternice.
la noi creierele migreaza.
ati vazut fetele parlamentarilor romani?
studiati-le: ne reprezinta!
din toate motivele de mai sus azi ma simt neamt...
Romania e o tara in care orice pare posibil, iar astazi a fost o zi obisnuita in care am vazut cu ochisorii mei asta
nu a durat decat vreo cincisute de metri pana cand am intalnit un baiat cu scuterul mergand pe zapada si pe contrasens
apoi un camion m-a strivit de un tramvai si : ce vrei ma, n-ai vazut ca o fac stanga?
doua ipostaze minore din milioanele pe care le traiesc in fiecare zi locuitorii acestui taram plin de imbecili.
si sa nu uitam ca majoritatea infractorilor sunt plecati la export.
cei de care vorbesc sunt doar "regular guy", omul obisnuit, livreaza pizza sau e sofer pe camion.
mai exista si categoria "nesimtit de bani gata".
deobicei e pusti sau de varsta matura, iar pentru el totul e posibil. merge pe contrasens, sau ameninta sau face orice, e imun.
aseara in timpul turneului de bowling un doauzecideanidebanigata, care a venit sa se distreze, l-a amenintat pe cel mai bun bowler din Romania (import Suedia, totusi) ca-l scoate din sala de bowling.
Cel din urma s-a enervat ca baiatuldebanigata nu e-n stare sa respecte o regula simpla: nu intri pe pista ta cand la dreapta deja cineva. campionul juca la scor. astamicul juca la misto.
nesimtire de highclass: am prieteni, am parinti, te sparg!
cam ce rol am eu in peisajul asta?
nu stiu, uneori ma simt inconfortabil, alteori depresiv, iar foarte des furios: imi vine sa caftesc pe cate unul.
ce ar putea rezolva asta? nimic, creste nivelul de violenta si de salbaticie
incotro ne ducem?
nu stiu.
dar e raspuns foarte bun la intrebarea de ce istoria noastra e plina de esecuri si deloc de reusite: un popor de smecheri, specialisti in supravietuire (sau viermuire), care nu respecta pe nimeni si nimic, care saboteaza pe oricine se ridica capul (sa moara capra vecinului).
oameni fara speranta si fara orizont.
marea majoritate s-au realizat mai degraba in strainatate sau cu cu ajutorul strainilor, care vaneaza valoarea, fiindca oamenii talentati ajuta societatile sa fie puternice.
la noi creierele migreaza.
ati vazut fetele parlamentarilor romani?
studiati-le: ne reprezinta!
din toate motivele de mai sus azi ma simt neamt...
miercuri, 18 februarie 2009
Karate, raliu si bowling
Trei sporturi am facut pe termen lung: karate, raliu si bowling. Ma tot gandeam ce au in comun ele, intr-un efort de autoanaliza.
La karate stiu de ce mi-a placut: imi placea sa ma bat cu altii si sa le-o trag. Si eram si una din “victimele” lui Bruce Lee (tot asa cum mai tarziu am devenit”victima” lui Noica, apucandu-ma de elina).
In plus mai era si varsta. 14-19 ani, numai la cafteala si gagici iti sta mintea
Dupa o pauza foarte lunga, scoala, insuratoare, firma etc, m-am reapucat de sport, la 28 de ani.
Raliu.
Absolut fascinant!
De cand ma ducea tata la curse de viteza pe circuit mi se parea ceva fabulos.
Si au urmat 8 ani fantastici in care viata mea a fost plina, in care am invatat sa traiesc la limita, in care am vazut ce inseamna sa dai 100% din ce poti, sau mai mult si atunci platesti pretul.
Un exercitiu fantastic de control si autocontrol.
Si o placere imensa.
Dar totusi prea scump, dupa o vreme
Si………
M-am apucat de bowling, din intamplare. Mi-a placut si o tin asa gaia-matu de vreun an jumate. Mi se pare fascinant cum cad popicele alea cand le izbesti cu putere. O serie de strike-uri legate e ca un orgasm multiplu.
Si e mortal sa vezi cum vireaza bila pe pista.
De fapt de asta m-am apucat: cum puii mei sa dai pe curb si mai si nimeresti?
Ce fenomen se intampla de brusc o iau bilele astea intr-o parte?
Cum fac jucatorii sa le invarta ?
Foarte fascinant la inceput, foarte fascinant si acum.
Ce au oare in comun sporturile astea?
Sunt sporturi cu trasaturi masculine - cafteala, masini si orgasme multiple
Sunt inca viu, se pare…
La karate stiu de ce mi-a placut: imi placea sa ma bat cu altii si sa le-o trag. Si eram si una din “victimele” lui Bruce Lee (tot asa cum mai tarziu am devenit”victima” lui Noica, apucandu-ma de elina).
In plus mai era si varsta. 14-19 ani, numai la cafteala si gagici iti sta mintea
Dupa o pauza foarte lunga, scoala, insuratoare, firma etc, m-am reapucat de sport, la 28 de ani.
Raliu.
Absolut fascinant!
De cand ma ducea tata la curse de viteza pe circuit mi se parea ceva fabulos.
Si au urmat 8 ani fantastici in care viata mea a fost plina, in care am invatat sa traiesc la limita, in care am vazut ce inseamna sa dai 100% din ce poti, sau mai mult si atunci platesti pretul.
Un exercitiu fantastic de control si autocontrol.
Si o placere imensa.
Dar totusi prea scump, dupa o vreme
Si………
M-am apucat de bowling, din intamplare. Mi-a placut si o tin asa gaia-matu de vreun an jumate. Mi se pare fascinant cum cad popicele alea cand le izbesti cu putere. O serie de strike-uri legate e ca un orgasm multiplu.
Si e mortal sa vezi cum vireaza bila pe pista.
De fapt de asta m-am apucat: cum puii mei sa dai pe curb si mai si nimeresti?
Ce fenomen se intampla de brusc o iau bilele astea intr-o parte?
Cum fac jucatorii sa le invarta ?
Foarte fascinant la inceput, foarte fascinant si acum.
Ce au oare in comun sporturile astea?
Sunt sporturi cu trasaturi masculine - cafteala, masini si orgasme multiple
Sunt inca viu, se pare…
miercuri, 11 februarie 2009
marți, 10 februarie 2009
De ce mori tanar
Una dintre explicatii este ca pur si simplu esti prea tanar si prea puternic ca sa reflectezi suficient asupra propriei tale vieti.
Tineretea este prea rar predispusa la reflectie si autoanaliza. Suflul vital este atat de puternic incat nu te poti opri in loc ca sa intelegi pe de-antregul ce ai de facut.
Viziunea clara asupra vietii nu este atributul tineretii.
Iar lipsa de analiza si autoanaliza poate conduce la asumarea inconstienta a unor riscuri, la intrarea in"zona crepusculara", la sfarsitul careia se afla tunelul de lumina ce te duce direct dincolo...
asta se intampla mai ales in cazul barbatilor puternici, sportivi, indragostiti de performanta si succes, asa zisii "masculi Alfa".
rezultatul este ca sunt predispusi la "accidente". Accidente este pus intre ghilimele fiindca nu sunt intrutotul accidentale, ar putea fi prevenite.
Un astfel de "accident" s-a petrecut si cu handbalistul Cozma, injunghiat mortal acum doua zile intr-un bar.
Mare, urias chiar(2,11), puternic, sportivul de inalta performanta s-a luat la bataie in bar cu unii.
Motivul lui a fost onorabil - sa-si apere prietenul, care luase apararea unei ospatarite sau sa ia apararea ospataritei.
ambii erau handbalisti.
nu boxeri, nu judocani, nu karatisti, nu soldati.
erau specializati in aruncatul cu mingea.
ceilalti erau interlopi.
specializati in violenta.
in plus victimele erau genul de barbati care la prima vedere nu trebuiesc suparati- foarte mari si foarte puternici.
cand ai in fata asa ceva (in limbajul strazii) inseamna: ne trebuie arme: scaune, bate, cutite pistoale, orice sa-i doboram.
ceea ce au si facut, fara niciun scrupul.
daca stiau ce-i asteapta credeti ca handbalistii s-ar mai fi bagat?
nu cred.
dar le trebuia doar un moment de luciditate: ma bag intr-o bataie, sunt mare si puternic, dar s-ar putea sa fiu ranit grav sau sa mor, fiindca in fata am unii mici si rapizi care-ar face orice ca sa-mi vina de hac.
mai tii minte ca acum 4 ani ai fost injunghiat pe strada, stai in banca ta!
lasa politia sa-si faca treaba, au ei soldatii lor...
si chiar daca nu si-o fac, sa nu planga parintii dupa mine.
si poate ca nu merita sa mor eu fiindca i-au tras o palma ospataritei.
momentele lipsa de luciditate omoara barbatii tineri.
in "accidente"...
eu ma simt inca tanar, iar momentele mele de luciditate sunt mai mult pentru altii...
Tineretea este prea rar predispusa la reflectie si autoanaliza. Suflul vital este atat de puternic incat nu te poti opri in loc ca sa intelegi pe de-antregul ce ai de facut.
Viziunea clara asupra vietii nu este atributul tineretii.
Iar lipsa de analiza si autoanaliza poate conduce la asumarea inconstienta a unor riscuri, la intrarea in"zona crepusculara", la sfarsitul careia se afla tunelul de lumina ce te duce direct dincolo...
asta se intampla mai ales in cazul barbatilor puternici, sportivi, indragostiti de performanta si succes, asa zisii "masculi Alfa".
rezultatul este ca sunt predispusi la "accidente". Accidente este pus intre ghilimele fiindca nu sunt intrutotul accidentale, ar putea fi prevenite.
Un astfel de "accident" s-a petrecut si cu handbalistul Cozma, injunghiat mortal acum doua zile intr-un bar.
Mare, urias chiar(2,11), puternic, sportivul de inalta performanta s-a luat la bataie in bar cu unii.
Motivul lui a fost onorabil - sa-si apere prietenul, care luase apararea unei ospatarite sau sa ia apararea ospataritei.
ambii erau handbalisti.
nu boxeri, nu judocani, nu karatisti, nu soldati.
erau specializati in aruncatul cu mingea.
ceilalti erau interlopi.
specializati in violenta.
in plus victimele erau genul de barbati care la prima vedere nu trebuiesc suparati- foarte mari si foarte puternici.
cand ai in fata asa ceva (in limbajul strazii) inseamna: ne trebuie arme: scaune, bate, cutite pistoale, orice sa-i doboram.
ceea ce au si facut, fara niciun scrupul.
daca stiau ce-i asteapta credeti ca handbalistii s-ar mai fi bagat?
nu cred.
dar le trebuia doar un moment de luciditate: ma bag intr-o bataie, sunt mare si puternic, dar s-ar putea sa fiu ranit grav sau sa mor, fiindca in fata am unii mici si rapizi care-ar face orice ca sa-mi vina de hac.
mai tii minte ca acum 4 ani ai fost injunghiat pe strada, stai in banca ta!
lasa politia sa-si faca treaba, au ei soldatii lor...
si chiar daca nu si-o fac, sa nu planga parintii dupa mine.
si poate ca nu merita sa mor eu fiindca i-au tras o palma ospataritei.
momentele lipsa de luciditate omoara barbatii tineri.
in "accidente"...
eu ma simt inca tanar, iar momentele mele de luciditate sunt mai mult pentru altii...
duminică, 8 februarie 2009
Dumnezeu e in muzica
Am vazut in seara asta "The Last Waltz" in regia lui Marin Scorsese si am "definitivat" o revelatie pe care probabil ca am avut-o acum 20 de ani, cand m-am apucat de pian:
Dumnezeu e in muzica!
Da, chiar asa de simplu.
Fiindca muzica ne insoteste in toti timpii vietii noastre si toate locurile.
cand ne nastem, cand ne casatorim, cand murim avem muzica cu noi.
cand iubim, muzica e cu noi si in noi.
muzica este peste tot, in toate locurile.
cu siguranta ca si surzii si mutii au muzica lor interioara.
muzica e divina fiindca, pur si simplu, nu are niciun mesaj precis, ne inconjoara si ne defineste fiind simultan complet imprecisa din punct de vedere a textului.
de fapt muzica e sublima cand nu are text, cand cuvintele- desi sunt- fac act de prezenta.
cuvintele in muzica sunt la fel de inutile ca micile etichete puse langa tablouri.
Dumnezeu nu poate fi explicat.
toate sentimentele, bucuriile, amaraciunile, sentimentele, tot-tot... exista printe sunete. textele muzicii sunt doar pre-texte.
textul adevarat este cel fara de cuvant, este muzica in sine.
cea mai inaltatoare muzica nu are cuvinte, sau daca are, face simpla figuratie.
invatam textele ca sa nu uitam melodia, dar- de fapt- nu ne intereseaza deloc.
nu ma intereaza ca o iubeste pe Violeta, mie imi vorbeste despre cea pe care o iubesc eu.
artistii canta despre ei si eu inteleg ca vorbesc despre mine.
acest malentendu sublim, acest catharsis, e clar de inspiratie divina.
si Opera?
nu-i Opera domnilor, e "Templul" muzicii!
Dumnezeu e in muzica!
Da, chiar asa de simplu.
Fiindca muzica ne insoteste in toti timpii vietii noastre si toate locurile.
cand ne nastem, cand ne casatorim, cand murim avem muzica cu noi.
cand iubim, muzica e cu noi si in noi.
muzica este peste tot, in toate locurile.
cu siguranta ca si surzii si mutii au muzica lor interioara.
muzica e divina fiindca, pur si simplu, nu are niciun mesaj precis, ne inconjoara si ne defineste fiind simultan complet imprecisa din punct de vedere a textului.
de fapt muzica e sublima cand nu are text, cand cuvintele- desi sunt- fac act de prezenta.
cuvintele in muzica sunt la fel de inutile ca micile etichete puse langa tablouri.
Dumnezeu nu poate fi explicat.
toate sentimentele, bucuriile, amaraciunile, sentimentele, tot-tot... exista printe sunete. textele muzicii sunt doar pre-texte.
textul adevarat este cel fara de cuvant, este muzica in sine.
cea mai inaltatoare muzica nu are cuvinte, sau daca are, face simpla figuratie.
invatam textele ca sa nu uitam melodia, dar- de fapt- nu ne intereseaza deloc.
nu ma intereaza ca o iubeste pe Violeta, mie imi vorbeste despre cea pe care o iubesc eu.
artistii canta despre ei si eu inteleg ca vorbesc despre mine.
acest malentendu sublim, acest catharsis, e clar de inspiratie divina.
si Opera?
nu-i Opera domnilor, e "Templul" muzicii!
sâmbătă, 7 februarie 2009
marți, 3 februarie 2009
s-a mai nascut un blog
...a mai cazut o stea pe cerul internetului si bubuie www-ul de interes.
milioane de meni si womeni au deja blog si eu nu
iar mie imi trebuie un loc in care sa vorbesc singur fara sa fiu trimis la balamuc.
asa ca, de ce nu?
o sa-i caut si pe altii cu blog sa initiem o conversatie intre singuri.
bloguri de singuratici
pleonasm
si paradox.
cum sa fii singur in public?
tu, public, auzi?
milioane de meni si womeni au deja blog si eu nu
iar mie imi trebuie un loc in care sa vorbesc singur fara sa fiu trimis la balamuc.
asa ca, de ce nu?
o sa-i caut si pe altii cu blog sa initiem o conversatie intre singuri.
bloguri de singuratici
pleonasm
si paradox.
cum sa fii singur in public?
tu, public, auzi?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)