duminică, 25 octombrie 2015

O supriza din partea unui prieten

Aseara, in mod cu totul impestiv, un prieten m-a intrebat cand o sa-mi scriu cartea.
Nu ne vazusem de aproape douazeci de ani, dupa ce m-am certat feroce cu sotul prietenei (e o "ea"), din motive de lipsa de caracter  (a lui).

Ne-am intalnit, intr-un mod complet neprevazut, la un botez.
Am aflat, cu ocazia asta, ca divortase de cinci ani.
M-a surprins cu intrebarea, ca nu e chiar genul de discutii pe care le ai la un botez.

Dar mi-am reamintit ca eram prieteni buni, iar ea este un reputat psiholog.
Inca ma gandesc la un raspuns care sa ma satisfaca.


miercuri, 12 august 2015

Dumnezeu cel bland si drept

Se tot chinuie teologii sa explice mortile copiilor din perspectiva divina.
Pe mine nu ma convinge niciunul.

Nu exista Dumnezeu activ si moral, nu exista justitie divina.
Cred intr-un Dumnezeu Creator, dar nu cred intr-unul care omoara copii, conform  unei (posibile) oculte explicatii.

Daca exista vreuna, la care noi, muritorii de rand, nu avem acces, eu o declar complet inutila.

Justitia divina pur si simplu nu are sens uman si prefer sa constat ca nu exista.

Unui prieten i-a murit fetita de 11 ani, in cateva ore, rapusa de meningita.
Nu e nimic divin in asta, e o drama fara de sfarsit si fara de inteles.
Pling si atat!



vineri, 10 aprilie 2015

Sfasiere

     Am crezut ca mi-am gasit o "casa" in bowling, unde pot face dezvoltare si performanta. M-am inselat amarnic, pentru a doua oara, fiindca am mai fost alungat o data.

     De data asta, circumstantele au fost oarecum diferite.
In 2010, dupa un an foarte tensionat, in care eram Presedintele CCB, schimband si implementand destul de strict regulamente noi, am fost inlaturat la vot de alianta Elcomex- IDM, fiindca ii suparasem pe ambii.
Pe primii, fiindca facusem lotul dupa un clasament valoric si miliardarul nu mai avea loc in lotul national, pe ceilati fiindca le stricam atmosfera de hobby in care se desfasura campionatul national, impunand reguli si regulamente.
In plus IDM-ul era furnizor si client important pentru Elcomex, asa ca interesele lor comerciale primau.

Evident ca, odata schimbat, mosul de la Elcomex s-a bagat in nationala, inclusiv in 2014, la 62 de ani.
A facut ce a vrut 5 ani la rand, dupa cei trei anteriori.
Romania a fost 8 ani sub dictatura Elcomex la lotul national masculin de bowling: eu dau banii, eu fac ce vreau!
Spirit sportiv adevarat, ce plm!
IDM-ul n-a avut nimic impotriva, daca grecu da banii, sa faca ce vrea.
Eu am ramas singurul nebun care tipa impotriva anormalitatii.

Mosul s-a retras, in conjuncturi economice nefavorabile, nu inainte de se mai face odata de ras la mondiale, unde s-a retras inainte de sfarsitul competitiei.
El a fost inlocuit ca selectioner in martie 2015.
In 2014, am participat la 5 competitii majore, 2 pe banii lui si 3 pe banii nostri. Cele trei au fost posibile datorita mie, care am facut initiat proiectele, am adunat echipele, am gasit sponsori si am participat direct, ca antrenor.

Anul asta avem Europene, care nu sunt nici macar in calendarul competitional, fiindca "sefu" nu voia sa mergem.
Sefu fiind dat jos, am incercat sa ansamblam o echipa nationala, dupa modelul din anii anteriori.
I-am intrebat pe cei mai buni jucatori din tara, care au refuzat, rand pe rand convocarea.
Asa ca pe data de 27 am trimis inscrierea la competitie, pe baza acceptului a 6 jucatori, care doreau si se angajau sa caute bani pentru competitie.

Cand au vazut "vedetele" ca totusi se pleaca la europene, fara ele, au luat foc.
- cum adica, noi nu suntem in lot?
- pai ati refuzat!
- ne-am ragdandit, e dreptul nostru!
- pai selectionerul face echipa, iar voi ati refuzat
- ala e pus de forma

discutia era intre membrii echipei IDM, care a ramas polul dominant in bowling.
pare cumva absurd, dar asa s-a intamplat.
Conducerea clubului  a sprijinit atitudinea lor, le-a inspirat-o si le-a finantat-o.
ce regulamente, ce reguli, ce onoare?

- trimitand copia rezervarii biletelor de avion la federatie, ei i-o dau lui gagenoiu, care schimba cu de la sine putere numele de pe biletele de avion, devenind practic selectioner, cu de la sine putere.
gagenoiu care a invatat de la mine o gramada de lucruri, ultimele schimabri fundamentele facandu-i-le cu 2 saptamani inainte
iar nu mai de departe de toamna trecuta am fost impreuna, jucator si antrenor, la Cupa Mondiala, unde a obtinut cel mai bun rezultat romanesc din istorie

Romeo  Gagenoiu: "Citez din marele antrenor de tinichea.Dl, mare antrenor de tinichea care esti foarte prost"
jignire?
e putin spus!
om de nimic!

patronul IDM: ai procedat gresit, nu asa trebuia sa faci!
- pai lotul il face selectionerul, ca si pana acum.
- ei lasa, ca Grecu dadea banii si facea ce voia el,  acum trebuie sa plece cei mai buni
- pai au refuzat
- eee, i-ai luat prea repede
- dar comportamentul lor, jignirile ?
- aia e treaba voasta

Adica  pe mine ma doare-n cur, de fapt si de tine si de ceilalti, lotul e treaba noastra, cacatul raspandit e treaba voastra.

Uite asa mi-am luat-o si a doua oara, fiindca miliardarii romani si lingaii lor fac ce vor ei, ignorand si calcand in picioare tot ce misca..

Sincer sa va spun, am vrut sa ma las de bowling, dar am fost miscat de suportul cluburilor mici si al jucatorilor lor.

Acum voi fi dedicat doar bowlingului, voi fi antrenor freelancer, sau peripatetic, raspandesc cunostintele unde e nevoie.
Nu mai am nevoie de casa, ca asta are prostul obicei sa-mi cada in cap.

Sa ne vedem cu bine pe piste!

luni, 2 martie 2015

Linsajul Elenei Udrea

Nu mi-a placut Elena Udrea, iar fostul ei barbat, Dorin Cocos, mi se pare odios.
Imi displacea luxul ei, cu genti de mii de euro si cu pantofi scumpi purtati pe la tara, prin noroaie.

Relatia ei cu Traian Basescu mi se pare si acum suspecta, greu de inteles in afara unei posibile legaturi amoroase. Nu am inteles incrancenarea cu care Basescu ii ia apararea, imi scapa ratiunile acestei sustineri neconditionate.

Altfel,  s-a parut interesanta incercarea Elenei cu brandul de tara al Romaniei (celebra frunza), care a avut un impact enorm la intern. Am vazut si ceva imagine pe afara, mai ales in motorsport, domeniu care mi-e apropiat.
Mi s-a parut ca exista ceva dibacie de imagine la Elena Udrea.

De cand a fost arestata, parerile mele despre ea au inceput sa vireze de la o indiferenta usor antipatica,  la o simpatie moderata.
Nu am inteles cum e posibil sa sincronizezi mai multe dosare la DNA, astfele incat sa ai 4 cereri de cercetare si arestare simultan, chiar 2 in acelasi dosar, mai ales ca dosarele au vechime de cativa ani.
Mi-a placut atitudinea ei combativa, masculina aproape, cu care i-a infruntat pe toti, cu zambetul pe buze.

N-am inteles de ce nu poti sa-ti zugravesti celula pe banii tai, cat timp Borcea are la puscarie covor persan, plasma si celular.
N-am inteles de ce trebuie sa faca oamenii arest preventiv in dosare economice.

N-am gasit nici cea mai mica dovada de vinovatie in scurgerile enorme de informatii din dosare.
Nu exista decat turnatoriile celor gasiti deja vinovati, care sunt pasibili de pedepse de zeci de ani de puscarie, dupa noul Cod Penal si care spun orice, numai ca sa li se reduca pedeapsa.
Nicio dovada ca a incasat vreun leu.

deocamdata...

Asta ma face sa o admir, in comparatie cu jigodia plangacioasa numita Vosganian, pe care l-am intalnit o data, intamplator, la Udriste, la celebrele cozi de pe la Politia rutiera.
A facut acolo un scandal monstru, de om puternic si arogant, care nu vrea sa stea la coada.
Un bou agresiv, in antiteza cu mieluselul crestin si plangacios din Parlament.

prin comparatie, o admir pe Udrea.

pana la proba contrarie, vorba lui Basescu....

duminică, 1 martie 2015

Spleen

Ieri si azi am fost la campionatele nationale, unde mai multi jucatori antrenati de mine in trecutul apropiat sau in prezent au iesit campioni nationali sau si-au dat recorduri, s-au calificat in finale samd.

Niciunul nu mi-a zis macar un " multumesc".
Se pare ca antrenorul roman e o un soi de servitor al Ego-ului, e o chestie care doar livreaza ceea ce i se cuvine jucatorului prin nastere.

Daca antrenorul e strain, toate reusitele i se datoreaza, desigur.
Sau daca antrenorul te gaseste jucand prin sala, esti jucatorul lui pe viata, tot ceea ce vei realiza vreodata i se datoreaza lui, ca el te-a descoperit, chiar daca nu te-a invatat, in mod esential, nimic.
Asta e.

Moving on!

miercuri, 25 februarie 2015

Ora de religie

Dezbaterile despre ora de religie au dat inca o data masura sentimentului romanesc al fiintei, cu mioriticului alternatei de vai si dealuri, care in cazul de fata, este "si cu sufletul in rai si cu slanina in pod"
Adica suntem europeni si avem un stat laic, dar suntem si religiosi si ne e foarte draga ora de religie.

Ne e foarte draga religia  si vrem s-o invatatam la scola si nu la biserica.
Nu dorim sa studiem religiile, ci Religia, adica sa invatam confesional, dupa definitia cea mai pura.

copiii nostri nu au parte de religie comparata (vai ce odiosenie, comparabila doar cu ecumenismul), de istoria religiilor, de studierea miticului sau a imaginarului, de crearea legendelor si idolatrizarea eroilor, ci de studiul unei anumite religii, la alegerea familiei.

asta ar mai fi cum ar mai fi, dar se pun si note, adica trebuie sa reproduci ce ti-a predat profesorul sau preotul.
ce e Iadul si Raiul, cand trebuie sa tii post, ce ai voie sa mananci si ce nu, cat de frumos reciti Tatal nostru sau psalmii, cum te pedepseste Doamne- Doamne cu boala sau cu moartea etc.

Acest proces de invatare se numeste catehism.
....sau indoctrinare de mic, daca vrei sa fii descriptiv

stat laic sau stat ortodox?
slanina in pod sau sufletul in rai?

amandoua, desigur....

joi, 8 ianuarie 2015

Iluminismul n-a ajuns in Romania, suntem cu 300 de ani in urma!

Atentatul de ieri din Franta, cand au fost macelariti jurnalistii de la Charlie Hebdo, alaturi de 2 politisti (unul de origine araba) si cativa nevinovati aflati din intamplare pe acolo,  a scos la suprafata, in toata splendoarea ei micimea intelectuala romaneasca.

Anvergura de genunchiul broastei a suflului intelighentiei romanesti s-a desfasurat din plin, pe calapodul: las ca si aia sunt de vina, ca i-au provocat, asa ceva nu se face, sa-ti bati joc de religia omului!
Inclusiv cei cu care am stat de vorba, amici si prieteni, erau din acest main-stream, cu oarece oscilatii in jurul executiei propriu-zise, daca satiristii chiar trebuiau ucisi sau nu, niciunul neavand curajul sa zica da.

Prototipul acestei atitudini este Cristian Tudor Popescu, care se mai si lauda, ca in trecut,in calitate de Presedintele al Clubului de presa, impreuna cu Presedintele Basescu, au incercat sa cenzureze presa si sa nu se publice in Romania caricaturile ofensatoare pentru Islam, care au generat un atentat in Danemarca. Jurnalist care  promoveaza cenzura!!!!

Unii dintre putinii impotriva curentului sunt  jurnalistii Dan Tapalaga, jurnalistul de la HotNews  si Lucian Mandruta.

Ei se scufunda intr-o mare de atitudine condamnatoare a jurnalistilor, parte dintre ei ortodocsi militanti-  aici sau aici
Am intanit si Allah Akbar pe Facebooku romanesc...

Asta inseamna un singur lucru, romanii nu prea au invatat sa gandeasca cu propriul lor creier, nu si-au dezvoltat in mod suficient gandirea critica, nu au ajuns la "libertatea de a-si folosi propria  inteligenta" (Immanuel Kant), ci emit judecati de grup, conformiste si similare, afectate de valori religioase comune.
Adica, pur si simplu, iluminismul secolului 18 nu a ajuns la noi!

Capacitatea de gandi rational, de a critica, de a combate sau satiriza religia sau statul, de a le combate puterile, nu a ajuns pana la granita estica a Europei.
Asta in 300 de ani!

Succesul pe care l-a avut iluminismul in mijlocul crestinismul apusean ar fi o poveste de groaza in Romania.

Charlie Hebdo a fost iconoclastul liber, nu a avut o preferinta pentru Islam, in mod deosebit.
Asta fiindca francezii s-au eliberat de mult de gandirea dogmatica...




miercuri, 7 ianuarie 2015

Santa Klaus a ajuns la birou

          Nea Klaus Iohannis s-a apucat si el de job si a zis sa inceapa cu armata: minim 2% pe urmatorii 10 ani, Hm, ce sa zic, ca tot americanii ne scot din rahat, la o adica, si cu 1,3% si cu 2%.
          Inca astept si eu un presedinte care sa spuna ca invatamantul e prima superputere in stat, ca avem nevoie de 6% la educatie samd. Iar daca nu sunt bani pentru invatamant, macar sa se reduca bugetul, astfel incat sa ajunga doar pentru ca fiecare absolvent de liceu sa obtina cate un bilet de avion catre Occident. Acolo educatia se face mai repede, mai la obiect si intr-un mod practic, te adaptezi, ca n-ai incotro. Asta ca sa nu ne mai chinuim 25 de ani de pomana!
          Diaspora a pus umarul la vot ca sa ne spuna sasul, fost profesor, ca avem nevoie de mai multi bani la aparare si ca justitia nu trebuie sa fie o superputere.
          Nea Klaus, bag-o pe aia cu invatamantul, chiar daca e sa invatam toti germana!