neavand ce sa fac, m-am facut antrenor de bowling.
mai intai amatoristic, observand, incercand etc.
apoi profi, cu scoala prin strainataturi, la cei mai buni, peste mari si tari.
americani, desigur.
apoi am avut bucuria sa pot ajuta diversi jucatori, printre ei fiind multi copii.
dar si adulti.
unul dintre ei a fost mai special.
pictor, publicitar si brain.
juca de 10 ani fara niciun orizont.
trecuse si pe la antrenori straini, fara niciun rezultat.
i-am deschis ochii si, de bucurie, mi-a facut cadou un tablou senzational, pictat de el, sub frumusetea clipei.
ulterior s-a suparat, a incercat pe la altii.
dupa ce a citit de la sursa ce i-am recomandat, a ajuns la concluzia ca nu exista antrenori in Romania,
e bine si asa, fara memorie.
ma multumesc cu tabloul, e superb.
frumusetea zilelor pe cand exista totusi, un antrenor.
am murit, dar frumusetea clipei nu.