Mi-au placut intotdeauna garile, mereu aglomerate, cu multe tarabe si magazine, forfotind de lume pestrita.
Un du-te vino uman si mecanic, ca o senzatie pura de miscare si de curgere.
La fel mi-au placut si aeroporturile, aveam acelasi sentiment ca stau intr-o poarta de trecere intre lumi.
La fel cu statiile de autobuz si drumurile facute cu automobilul- sunt maniac, daca ma stiti.
To ce inseamna miscare, tranzit intre doua locuri, ma pasioneaza la extrem.
Tranzitia ca obsesie!
Chiar si spitalele imi genereaza o stare de maxim interes, cand oamenii sunt bolnavi sau pe moarte totul se schimba, lumea nu mai e e aceeasi, se esentializeaza, valorile sunt mai putine si mai importante, lucrurile mai simple si mai grele.
Nu, nu fac turism prin spitale, dar am fost nevoit sa trec pe acolo, in diverse imprejurari, niciodata fericite.
Tristetea motivului era intrucatva compensata de fascinatia locului.
Drumul ma preocupa mereu, mai ales drumurile catre destinatii noi si necunoscute.
Drumul ultim este moartea, desigur.
Pana si aici am preferinte clare: nu-mi plac cimitirele si nu-mi plac slujitorii lor: preoti, gropari, bocitoare si alte ciudatenii.
Mi se pare o gradina zoologica rece, cu aspect de carnaval trist.
Nu se intampla nimic excitant la cimitir, ci mai degraba e un festival al intepenirii, o incavouare catre nemiscare eterna.
Altfel se prezinta incinerarea; acolo e fierbere, ardere, corpul se transforma in fum care o ia spre cer.
Asta da drum adevarat, asta da tranzitie!
Plus ca lipseste fauna de la cimitir, au interzis de la imparatia lumeasca a Domnului!
Mi-ar place sa va povestesc cum va fi fiind, dar mijloacele de comunicare de dupa aceasta ultima(?) tranzitie sunt cam suspecte, tehnologia de comunicare se bazeaza inca pe escroci-spiritisti.
Dar mai avem pana acolo, acum ne ocupam de cel mai fascinant drum dintre lumi: Internetul!
