vineri, 25 aprilie 2014

La moartea unui prieten

Singurele evenimente pe care le urasc mai mult decat inmormantarile sunt nuntile.
Nu-mi place sa merg la niciunul dintre aceste evenimente, din motive diferite, desigur.

Ma duc la foarte putine si doar la persoane la care tin foarte mult.
asa ca am servit o inmormantare, de curand.

un tip extraordinar, simpatic, muncitor, de caracter, indatoritor cu toata lumea.
puternic, modest in atitudine, desi instarit ca urmare a muncii incepute devreme, din adolescenta si a spiritului antreprenorial.
a murit subit, ca urmarea unui infarct, la 46 de ani, in bratele sotiei, in noaptea de Inviere.

nimeni nu se simte confortabil la inmormantari, toti sunt emotionati, indurerati, plang, unii lesina samd.
nu e un loc in care sa te duci cu placere.
pentru unii poate fi, mai ales la batranete, un soi de eveniment monden, cu o aura de tristete si de singuratate: s-a mai dus unul dintre noi!
n-a fost cazul aici, a murit tanar, si a fost ingropat de catre parintii lui, fiind si singurul lor copil.
a lasat in urma o nevasta si o fiica indurerata, innbunita aproape la propriu de durere.

a fost insotit pe drumul catre lumea de dincolo de catre doi fosti colegi ai echipei de bowling, preoti,, care i-au slujit ore in sir.
recitau, plangeau, cantau, plangeau ....
foarte dureros!

te astepti ca o asemenea moarte tragica sa atraga o multime  mare de colegi, prieteni, rude samd....
ei bine, nu!
multi dintre cei la care te-ai fi asteptat sa fie alaturi de el nu au fost.
multi!

fosti colegi, parteneri de afaceri, oameni care-i datorau diverse chestii, prieteni etc.
cu scuze din care si mai care mai penibile: am treaba, nu pot, vin, dar n-am mai venit etc...

ai putini prieteni adevarati in viata, dar si mai putini in moarte!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu