Resimt trecerea anilor din ce in ce mai mult, si fizic si psihic.
Orele de munca intensa isi cer costul, stresul se aduna, si nu e vorba doar de parul alb, celulele cenusii dispar, albesc si ele in felul lor, iar oasele, articulatiile si muschii dor din ce in ce mai tare si mai des.
M-am apucat de bowling complet intamplator, dupa ce am fugit de bussiness, disperat de jungla economica romaneasca, de oamenii de proasta calitate, de autoritati, de riscuri, de tot si de toate.
Am inceput-o ca pe o incercare hedonista si competitiva totodata, fara vreun plan sau scop.
Dupa un scurt timp mi-am fixat primul target: sa fiu cel mai bun jucator debutant.
Mi-a iesit, desi aveam deja 40 de ani.
Apoi am fost foarte nemultumit, erau diversi "experti" care spuneau tot felul de tampenii oamenilor care se apucau de bowling, asa ca mi-am propus sa invat singur, de la cei mai buni.
Am facut-o la modul idealist timp de cativa ani, cu costuri enorme, dar cu multa pasiune, invatand de la cei mai buni din lume, americani si europeni.
Ani entuziasti, alimentati de noutate, de curiozitati satisfacute partial, de un periplu pe jumatate de glob, din Rusia pina in America.
Vremuri "tinere"!
Am avut noroc, cativa au observat schimbarea, acumularea, valoarea adaugata si m-au solicitat.
De aici a inceput adevarata transformare, cand pasiunea a devenit profesie, intr-un mod complet neasteptat.
Aici ii raman recunoscator unui om cu viziune, Mihai I, fiindca m-a remarcat si a avut incredere.
Asa ca de mai mult de doi ani sunt antrenor profesionist, antrenez zi de zi.
Nu e principala mea sursa de venit, e oarecum periferica, cat timp cheltui cu bowlingul mai mult decat incasez.
Asta fiindca nu ma pot abtine sa nu investesc mai departe ceea ce primesc, mai ales in tineri.
Turnee, bile, avioane platite din buzunarul propriu, pentru mine si pentru ei.
Dupa ziua de duminica, cand "ferma de monstri" de la IDM (titulatura neoficiala a scolii de bowling) a produs iarasi rezultate remarcabile, ma simt foarte, foarte obosit, dar mirat si fericit, totodata.
Acesti ani petrecuti pe piste, alaturi de copii, au creat caractere si performante, spre mare mea mirare, fiindca am pornit complet de la 0, la 39 de ani si jumatate.
Am crescut copii si sportivi, am ajutat extrem de mult oameni de diverse varste si conditii sa-si dezvolte jocul si intelegerea, am propagat gandirea autonoma si atitudinea de caracter.
Brusc m-am trezit in fata unui bilant suprinzator de pozitiv, greu de anticipat.
Ceea ce a pornit ca o intamplare se contureaza ca un destin.
Sunt foarte fericit pentru "monstrii" mei, desi sunt foarte obosit si ma simt extraordinar de batran.
Asta fiindca ei sunt exuberanti, contestatari, imprevizibili, dar pasionati si energici si te doboara, in cele din urma.
Sunt, cumva, un batran fericit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu