Cine s-a sinucis?

“Sentimentul absurdului nu-i decât divorţul dintre om şi viaţa sa, dintre actor şi decorul său” (Albert Camus - Mitul lui Sisif)


Toti stiti ca Madalina Manole s-a sinucis.


Marea majoritate considera ca de vina a fost Furadanul pe care si l-a turnat singura pe gat, o parte considera ca a omorat-o direct depresia, iar o parte (din ce in ce mai mare) considera ca a sinucis-o barbat’su si cu soacra-sa, sprijiniti logistic de un vraci.


Eu sunt absolut convins ca de vina e Camus, ca principal teoretician al absurdului si ca apologet al sinuciderii, ca alternativa extrema.


Arheologul absurdului a dus el insusi o existenta absurda.
Promotorul existentialismului, cel care cultiva absurdul in fiecare ceasca de cafea, in vitalitatea consumata cu fiecare amanta, in fiecare paharel, a fost premiat cu cel mai important premiu realist - Nobel.


In plus a murit intr-un accident de masina, avand un bilet de tren nefolosit in buzunar.
A preferat ajutorul unui prieten, care s-a oferit sa-l duca cu masina, ajutor care i-a adus sfarsitul.


"Fereste-te de prieteni!" ar trebui sa-i scrie pe mormant.


Biata Madalina avut ghinionul sa moara intr-o tara in care moartea potenteaza exponential absurdul vietii, trecerea in nefiinta aruncand in ridicol o existenta altfel memorabila.


Noi traim absurdul existentei, in care Absurdul nu mai este absurd, nici in viata, nici in moarte.
E o tara in care absurdul nu e teoretizat, e supt odata cu laptele mamei.


Apoi e trait si murit pana cand el insusi nu mai exista, nemaifiind Absurd, inlocuind Normalul, negandu-se pe sine insusi.


In Romania Absurdul s-a sinucis!