luni, 12 iulie 2010
duminică, 27 iunie 2010
miercuri, 23 iunie 2010
Despre Socrate
Cea mai mare parte mi-o petrec cu mine insumi. Nimic original, toti facem acelasi lucru.
Nu e narcisism, nu ma iubesc, e doar o constatare..
Am inteles rapid ca marile teme filosofice , religioase si stiintifice ale omenirii depasesc posibilitatile unui singur individ. Asa ca m-am impacat cu ideea ca nu pot rezolva marile probleme universale care preocpupa umanitatea de la inceputurile ei.
Nu am geniul si naivitatea sa cred ca pot.
Asa ca m-am multumit sa-l iau pe Socrate in brate cu al lui "Gnothi seauton!" (cunoaste-te pe tine insuti), inscriptia de pe templul lui Appolo din Delphi.
Un indemn zdrobitor in simplitatea lui, ce mare lucru e sa te cunosti: doua maini , doua picioare, asta ti-e fata, cam atat te duce capul samd.
In plus cand ii analizam pe ceilalti, dupa cateva intalniri ne-am lamurit.
sau in cateva minute...
atunci cat de dificil poate sa fie sa te cunosti singur?
foarte dificil, de fapt.
e simplu sa te cunosti daca nu faci nimic, daca nu interactionezi nu nimeni, intr-o pestera, de exemplu.
atunci tot ce-ti trece prin cap e real, nu e verificat de nimic.
cele mai mari incredibile lucruri au fost afirmate de oameni absolut singuri.
indiferent ca au fost filosofi, teologi, yoghini sau orice altceva.
e situatia cea mai simpla, discursul tau interior (si exterior, ulterior) nu este tulburat de nimic, nimeni nu interactioneaza cu tine si cu gandurile tale, nu te contrazice, nu supune niciunei probe de foc discursul, care se desfasoara absolut liber, corent si aparent "absolut adevarat"
Problemele incep cand apar unul, doi trei sau multi altii care au alte viziuni, teorii, discursuri samd.
sau n-au niciunul, singurul lor scop e sa te combata (vezi Mugurel Ciuvica).
Asta e o imagine destul de familiara romanilor, marea majoritate fac parte din acesta categorie.
Atunci constati ca nu mai esti acelasi cu cel din pestera, acum trebuie sa te aperi sau sa fugi.
intri in lupta sau te retragi.
eu sunt genul de inconstient care intra in lupta indiferent cum.
am fost nascut pe Marte.
principial si fiindca vreau sa vad cum reactionez.
cum sunt eu in lupta, care este Eu-l social, combativ, supus stresurilor si incercarilor?
dupa cateva zeci de ani de incercari incep sa ma inteleg, sa-mi fiu eu insumi previzibil, tabloul care ma descrie incepe sa fie completat.
in fiecare zi, desigur, gasesc un loc alb, care trebuie investigat si adaugat acestei picturi, ce pare infinita...
am si cateva concluzii generale dupa acest indelungat efort:
- cunoasterea de sine e foarte dificila, fiinca n-o poti face complet daca nu-i cunosti si pe ceilalti, ca sa intelegi de ce interactionezi cu ei asa cum o faci
- Socrate a fost un sofist de geniu.
Ascunsa sub o formulare banala e un indemn care-ti ocupa intreaga viata. Iar aceasta preocupare devine chiar viata insasi, scopul devine continutul ce se auto-creeaza si se autocerceteaza reflexiv..
- cele mai minunate momente in viata sunt date de interactia cu ceilalti: cu femeia iubita(sau barbatul iubit), cu prietenii, cu grupuri cu care rezonezi(integrare sociala fericita).
- si intalnirea cu Dumnezeu poate fi considerata o interactie fericita, dar nu cu acela din interiorul nostru, ci cu acela in carne si oase, Profetul.
l-a vazut cineva de curand?
- momente de glorie pot fi interactiunile cu oameni ale caror idei, moduri de cunoastere, de perceptie, sau orice altceva sunt complet diferite de ale tale.
confruntarea cu opusul poate fi un moment sublim.
profit de fiecare secunda ca invat din lupta cu celalalt
il servesc in fiecare secunda pe Socrate in lupta.
iar zilele astea am mult de lucru...
Nu e narcisism, nu ma iubesc, e doar o constatare..
Am inteles rapid ca marile teme filosofice , religioase si stiintifice ale omenirii depasesc posibilitatile unui singur individ. Asa ca m-am impacat cu ideea ca nu pot rezolva marile probleme universale care preocpupa umanitatea de la inceputurile ei.
Nu am geniul si naivitatea sa cred ca pot.
Asa ca m-am multumit sa-l iau pe Socrate in brate cu al lui "Gnothi seauton!" (cunoaste-te pe tine insuti), inscriptia de pe templul lui Appolo din Delphi.
Un indemn zdrobitor in simplitatea lui, ce mare lucru e sa te cunosti: doua maini , doua picioare, asta ti-e fata, cam atat te duce capul samd.
In plus cand ii analizam pe ceilalti, dupa cateva intalniri ne-am lamurit.
sau in cateva minute...
atunci cat de dificil poate sa fie sa te cunosti singur?
foarte dificil, de fapt.
e simplu sa te cunosti daca nu faci nimic, daca nu interactionezi nu nimeni, intr-o pestera, de exemplu.
atunci tot ce-ti trece prin cap e real, nu e verificat de nimic.
cele mai mari incredibile lucruri au fost afirmate de oameni absolut singuri.
indiferent ca au fost filosofi, teologi, yoghini sau orice altceva.
e situatia cea mai simpla, discursul tau interior (si exterior, ulterior) nu este tulburat de nimic, nimeni nu interactioneaza cu tine si cu gandurile tale, nu te contrazice, nu supune niciunei probe de foc discursul, care se desfasoara absolut liber, corent si aparent "absolut adevarat"
Problemele incep cand apar unul, doi trei sau multi altii care au alte viziuni, teorii, discursuri samd.
sau n-au niciunul, singurul lor scop e sa te combata (vezi Mugurel Ciuvica).
Asta e o imagine destul de familiara romanilor, marea majoritate fac parte din acesta categorie.
Atunci constati ca nu mai esti acelasi cu cel din pestera, acum trebuie sa te aperi sau sa fugi.
intri in lupta sau te retragi.
eu sunt genul de inconstient care intra in lupta indiferent cum.
am fost nascut pe Marte.
principial si fiindca vreau sa vad cum reactionez.
cum sunt eu in lupta, care este Eu-l social, combativ, supus stresurilor si incercarilor?
dupa cateva zeci de ani de incercari incep sa ma inteleg, sa-mi fiu eu insumi previzibil, tabloul care ma descrie incepe sa fie completat.
in fiecare zi, desigur, gasesc un loc alb, care trebuie investigat si adaugat acestei picturi, ce pare infinita...
am si cateva concluzii generale dupa acest indelungat efort:
- cunoasterea de sine e foarte dificila, fiinca n-o poti face complet daca nu-i cunosti si pe ceilalti, ca sa intelegi de ce interactionezi cu ei asa cum o faci
- Socrate a fost un sofist de geniu.
Ascunsa sub o formulare banala e un indemn care-ti ocupa intreaga viata. Iar aceasta preocupare devine chiar viata insasi, scopul devine continutul ce se auto-creeaza si se autocerceteaza reflexiv..
- cele mai minunate momente in viata sunt date de interactia cu ceilalti: cu femeia iubita(sau barbatul iubit), cu prietenii, cu grupuri cu care rezonezi(integrare sociala fericita).
- si intalnirea cu Dumnezeu poate fi considerata o interactie fericita, dar nu cu acela din interiorul nostru, ci cu acela in carne si oase, Profetul.
l-a vazut cineva de curand?
- momente de glorie pot fi interactiunile cu oameni ale caror idei, moduri de cunoastere, de perceptie, sau orice altceva sunt complet diferite de ale tale.
confruntarea cu opusul poate fi un moment sublim.
profit de fiecare secunda ca invat din lupta cu celalalt
il servesc in fiecare secunda pe Socrate in lupta.
iar zilele astea am mult de lucru...
marți, 8 iunie 2010
Neputinta omului in fata Naturii
este izbitor de evidenta, cateodata.
cu toate "progresele" umanitatii adunate unul peste altul, nu suntem decat o infinitezimala din coada Universului.
de curand ne-a demonstrat asta vulcanul islandez cu nume imposibil de pronuntat -Eyjafjallajokull (desi gasisem o modalitate de pronuntare - il spargeam in trei Eyjaf-jalla-jokull, adica eijaf-jala-jocul cu accente pe ultima silaba- o fi bine?)
mai nou petrolul, care este o resursa in curs de disparitie, inunda Golful Mexic!!!
cu un debit care ar trebui sa-l puna pe ganduri pe Alvin Toffler, fiindca tocmai s-au implinit cei trezeci de ani in care ar fi trebuit sa se epuizeze, dupa predictiile lui din "Al treilea val".
Ironia nu e numai ca il inunda, desi ar trebuit sa dispara, dar si ca nu suntem in stare sa-l oprim.
visul oricarui petrolist de sec XIX-XX era sa dea peste o grozavie de put cu debit ca al astuia - deveneai milionar instantaneu!
aici e o mica problema- e subacvatic si distruge tot ce e viu prin Golful Mexic, precum si toti americanii cu bussiness-uri si locuinte pe mal.
cateva milioane ...
si ca ironia sa fie completa, de oprit nu-l putem opri, dar il putem vedea LIVE!
incercati aici:
http://www.cnn.com/video/flashLive/live.html?stream=stream3&hpt=T2
o filmare cu Dumnezeu, pe cand?
(o "poza" de-a lui Iisus am vazut azi intr-un ziar cu tzatze multe- Libertatea...)
cu toate "progresele" umanitatii adunate unul peste altul, nu suntem decat o infinitezimala din coada Universului.
de curand ne-a demonstrat asta vulcanul islandez cu nume imposibil de pronuntat -Eyjafjallajokull (desi gasisem o modalitate de pronuntare - il spargeam in trei Eyjaf-jalla-jokull, adica eijaf-jala-jocul cu accente pe ultima silaba- o fi bine?)
mai nou petrolul, care este o resursa in curs de disparitie, inunda Golful Mexic!!!
cu un debit care ar trebui sa-l puna pe ganduri pe Alvin Toffler, fiindca tocmai s-au implinit cei trezeci de ani in care ar fi trebuit sa se epuizeze, dupa predictiile lui din "Al treilea val".
Ironia nu e numai ca il inunda, desi ar trebuit sa dispara, dar si ca nu suntem in stare sa-l oprim.
visul oricarui petrolist de sec XIX-XX era sa dea peste o grozavie de put cu debit ca al astuia - deveneai milionar instantaneu!
aici e o mica problema- e subacvatic si distruge tot ce e viu prin Golful Mexic, precum si toti americanii cu bussiness-uri si locuinte pe mal.
cateva milioane ...
si ca ironia sa fie completa, de oprit nu-l putem opri, dar il putem vedea LIVE!
incercati aici:
http://www.cnn.com/video/flashLive/live.html?stream=stream3&hpt=T2
o filmare cu Dumnezeu, pe cand?
(o "poza" de-a lui Iisus am vazut azi intr-un ziar cu tzatze multe- Libertatea...)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)