Africa de Sud sau masura limitelor umanitatii

Azi am vazut un film interesant pe Cinemax - Endgame (Sfarsit de joc).


Mi-a atras atentia William Hurt, in rolul unui profesor universitar sud-african cu viziuni moderat rasiste, implicat in negocierile premergatoarea abolirii apartheidului in Africa de Sud.


Era un subiect despre care nu stiam absolut nimic si am stat cu ochii lipiti de ecran aproape doua ore, ca la un documentar.


ironia este ca initial BBC-ul chiar a vrut sa-l faca documentar, dar producatorul lor a insistat sa fie dramatizat.
Daca sunteti pasionati de politica, vi-l recomand.





cu ocazia asta am citit cate ceva despre Africa de Sud.


Colonizata la inceput de sec. 19 de buri si de englezi, care s-au tot batut intre ei, englezii castigand in repriza a doua si care, mai apoi, s-au aliat pentru creearea statului Africa de Sud.
Din 1948 a inceput o politica agresiva de apartheid, avand originile mult in urma, la inceputul colonizarii albe.


Figura emblematica a luptei de eliberare a fost Nelson Mandela, care a stat 27 de ani in inchisoare, ulterior devenind primul Presedinte ales prin vot universal.
vorba unei fiice de-a lui: slujba lu' tata a fost sa stea la inchisoare.


n-a putut participa la inmormantarea unuia dintre fii lui, ce murise intr-un accident de masina.


figura complet necunoscuta pentru mine - pana la acest film - a fost Thabo Mbeki, Vicepresedintele lui Mandela si Presedinte mai apoi, pana in 2008.


a fost cel care a purtat negocierile cu Willie Esterhuyse (profesorul alb - William Hurt in film), care era un soi de ministru de externe in exil al Congresului National African (ANC), cat timp era Mandela in inchisoare.
cand a devenit Presedinte l-a angajat consilier pe Esterhuyse.


cand a murit P.W. Botha, fostul presedinte al Africi de Sud, promotor agresiv al aprtheidului, dar si initiatorul unor concesii pe linia drepturilor omului, Mbeki s-a dus la inmormantarea lui, desi isi pierduse membri ai familiei, inclusiv un frate si un fiu, in timpul regimului de apartheid, iar el a fost fortat sa stea in exil 25 de ani.


Fotografiile cu el lacrimand la inmormantare au facut inconjurul lumii.


a initiat reforme economice si sociale de amploare, avand drept rezultate indirecte inclusiv cresterea imigratiei albe in Africa de Sud!!!


dar realitatea ramane sumbra - 24 % somaj si 50% sub limita saraciei(venituri sub 1,5 dolari pe zi!), cea mai mare rata a violurilor in lume si cea de-a doua a criminalitatii.


iar aici e vorba doar de cifre oficiale.


dupa studii realitatea e absolut sumbra, vezi aici si aici.


reiese ca violul este un sport national, incepand din liceu.
una din trei femei declara in 1998 ca a fost violata in ultimul an!!!


iar numarul de crime era in 1998 de 52 pe zi!!!


cu siguranta vezi cu alti ochi ambitia FIFA de a tine Cupa Mondiala in Africa de Sud.
de aceea au si fost ridicate ziduri intre stadioane si zonele sarace din jur.
in timpul campionatului criminalitatea violenta a scazut cu mai mult de 90%!!!


privind realitatea din Africa de Sud, ceea ce se numeste criza la noi, economica si interumana, pare doar o gluma proasta.

Cine s-a sinucis?

“Sentimentul absurdului nu-i decât divorţul dintre om şi viaţa sa, dintre actor şi decorul său” (Albert Camus - Mitul lui Sisif)


Toti stiti ca Madalina Manole s-a sinucis.


Marea majoritate considera ca de vina a fost Furadanul pe care si l-a turnat singura pe gat, o parte considera ca a omorat-o direct depresia, iar o parte (din ce in ce mai mare) considera ca a sinucis-o barbat’su si cu soacra-sa, sprijiniti logistic de un vraci.


Eu sunt absolut convins ca de vina e Camus, ca principal teoretician al absurdului si ca apologet al sinuciderii, ca alternativa extrema.


Arheologul absurdului a dus el insusi o existenta absurda.
Promotorul existentialismului, cel care cultiva absurdul in fiecare ceasca de cafea, in vitalitatea consumata cu fiecare amanta, in fiecare paharel, a fost premiat cu cel mai important premiu realist - Nobel.


In plus a murit intr-un accident de masina, avand un bilet de tren nefolosit in buzunar.
A preferat ajutorul unui prieten, care s-a oferit sa-l duca cu masina, ajutor care i-a adus sfarsitul.


"Fereste-te de prieteni!" ar trebui sa-i scrie pe mormant.


Biata Madalina avut ghinionul sa moara intr-o tara in care moartea potenteaza exponential absurdul vietii, trecerea in nefiinta aruncand in ridicol o existenta altfel memorabila.


Noi traim absurdul existentei, in care Absurdul nu mai este absurd, nici in viata, nici in moarte.
E o tara in care absurdul nu e teoretizat, e supt odata cu laptele mamei.


Apoi e trait si murit pana cand el insusi nu mai exista, nemaifiind Absurd, inlocuind Normalul, negandu-se pe sine insusi.


In Romania Absurdul s-a sinucis!

Expeditie foto - Dunare si Siret