Dumnezeu e in muzica

Am vazut in seara asta "The Last Waltz" in regia lui Marin Scorsese si am "definitivat" o revelatie pe care probabil ca am avut-o acum 20 de ani, cand m-am apucat de pian:
Dumnezeu e in muzica!
Da, chiar asa de simplu.
Fiindca muzica ne insoteste in toti timpii vietii noastre si toate locurile.
cand ne nastem, cand ne casatorim, cand murim avem muzica cu noi.
cand iubim, muzica e cu noi si in noi.
muzica este peste tot, in toate locurile.
cu siguranta ca si surzii si mutii au muzica lor interioara.
muzica e divina fiindca, pur si simplu, nu are niciun mesaj precis, ne inconjoara si ne defineste fiind simultan complet imprecisa din punct de vedere a textului.
de fapt muzica e sublima cand nu are text, cand cuvintele- desi sunt- fac act de prezenta.
cuvintele in muzica sunt la fel de inutile ca micile etichete puse langa tablouri.
Dumnezeu nu poate fi explicat.
toate sentimentele, bucuriile, amaraciunile, sentimentele, tot-tot... exista printe sunete. textele muzicii sunt doar pre-texte.
textul adevarat este cel fara de cuvant, este muzica in sine.
cea mai inaltatoare muzica nu are cuvinte, sau daca are, face simpla figuratie.
invatam textele ca sa nu uitam melodia, dar- de fapt- nu ne intereseaza deloc.
nu ma intereaza ca o iubeste pe Violeta, mie imi vorbeste despre cea pe care o iubesc eu.
artistii canta despre ei si eu inteleg ca vorbesc despre mine.
acest malentendu sublim, acest catharsis, e clar de inspiratie divina.
si Opera?
nu-i Opera domnilor, e "Templul" muzicii!