Tocmai cand imi stabilizasem tabieturile- sculat la 6, dat zapada, dus copilu' la scoala, dat iar zapada etc.
Acum stau si frec menta povestindu-va angoasele mele.
Ca sa inveselesc putin, va prezint cateva moto-fotografii - scuterul cu pneu de iarna si o suta de cai pascand zapada .
De remarcat la scuterist si costumul special de iarna :
trening si adidasi...
Am privilegiul de a avea ca student la bowling un tanar inginer IT.
Are o minte bine mobilata, un spirit liber si oarecum temerar, bine temperat in spatele unui comportament civilizat si mai degraba introvertit.
cu un fizionomie placuta, mucalit pe alocuri, e un soi de oaza de normalitate printre romanii standard, care frizeaza salbaticia.
prima intalnire din postura antrenor-student a debutat cu un scurt interviu, obligatoriu dupa normele USBC (Federatia Americana de Bowling).
unul din subiectele obligatorii: boli anterioare, operatii, limitari fizice etc, orice ar putea fi de interes pentru colaborarea viitoare.
el imi spune senin si aton: amputare treimea inferioara gamba dreapta...
daca nu mi-as fi controlat bine stupoarea, probabil asa fi avut fizionomia oricarui prost, nu remarcasem nimic, desi "profesional" ar fi fost sa observ inainte sa-mi spuna el.
am o scuza, totusi: merge foarte bine, observi doar daca te uiti cu atentie.
am inceput lectiile si dupa cateva zile, intr-un mod neprovocat am aflat si povestea din spatele piciorului lipsa: accident de tren.
- ai alergat dupa tren?
- da..
- aveam 19 ani
- atunci se explica, la varsta aceea crezi ca totul e posibil (aducandu-mi aminte ca tot pe atunci am alunecat si eu sub un autobuz, alergand dupa el, din fericire in spatele rotilor...)
....
- aveai un motiv important sa prinzi acel tren?
- da, ma grabeam la un concert
incerc sa ma gandesc ce trupe rock au avut concerte pe atunci, dar baza de date imi e incompleta
- ce concert?
- Beethoven, Simfonia a V-a.
- simfonia Destinului?
- da
apoi mi-a povestit cu lux de amanunte cum s-a intamplat
- dar acum sunt perfect lecuit
(destinul a batut la usa, dar nu venise inca momentul).
-acum cinci ani am vrut sa alerg iar dupa tren..
mi-a devenit brusc simpatic
e unul dintre putinii pe care era sa-i omoare Beethoven
saptamana viitoare ma duc la concert- Simfonia a V-a
dar am sa merg pe jos...
Dupa ce am terminat facultatea iarna a devenit sacaitoare, desi eram un fan dedicat.
prima sincopa a fost in armata, pe la 19 ani, cand niste apv-isti oligofreni ( pleonasm?) ne-au tinut intr-un viscol bestial o zi si o noapte, in camp deschis, fara sa ne lase macar sa coboram clapele caciulilor peste urechi.
rezultatul a a fost ca am ramas cu o ureche ceva mai mare decat cealalta, cu o ura pe viata fata de armata si cu rezerve solide in ceea ce priveste frumusetea iernii.
o data cu facultatea a luat sfarsit partea eminamente contemplativa a vietii, incepand delirul praxisului.
iarna a devenit un disconfort, un obstacol, aducea complicatii imense si eforturi pe masura.
iarna nu s-a schimbat deloc, fireste...
e frig, zapada, viscol, are toate atributele care-o fac antipatica .
iar acum este o iarna adevarata, cum nu mi-aduc aminte sa mai fi vazut din copilarie.
ninge de parca s-a rupt punga cerului si curge intr-una,
o data, de doua ori, de zece ori, nici nu mai stiu cate reprize de ninsoare si frig am avut iarna asta.
dar brusc frumusetea m-a lovit in plin:
totul e alb, matasos,
casele s-au impodobit de nunta,
sunetele se lovesc de vata din jur,
timpul se lungeste enorm,
frumusetea da tarcoale prin oras.
si,
evident,
toata lumea e disperata...
dar eu sunt indragostit,
copilaria imi da tarcoale,
iarna e iarasi frumoasa.
va arat maine,
am dovada...
