Lupta cu mine insumi

Cam tot timpul am fost gras, de mic copil.

In cel mai bun caz supraponderal, dar cel mai adesea gras bine sau extrem de gras.
Ajunsesem in pragul maximului de obezitate pe scara obezitatii, gradul 3, cand BMI depaseste 40.

Atunci a aparut un moment in care nu ma mai suportam, ma uitam in oglinda si eram ascuns intre niste forme rotunjite bine, ca o imagine a fostului eu care incepe sa fie napadit de o plapuma grasoasa.

Atunci am declansat (pentru a cata oara?) o cura intensa de autodistrugere numita, cel mai frecvent, cura de slabire.

Cura de slabire nu e secventa "normala" a realitatii, este secventa in care incerci sa-ti omori fratele porc, iar el rezista, se opune, lupta pentru supravietuire.

In timp ce ingrasarea are o justificare fiziologica, strangi resurse pentru o ipotetica supravietuire in conditii dificile, slabirea nu are nicio justificare,e  doar semnul unei autodistrugeri, in timp ce organismul incearca sa supravietuiasca.

Slabirea nu e un proces facil, oricum ai lua-o.
Iti trebuie nervi tari ca se sinucizi putin in fiecare zi, sa-ti chinui corpul si mintea, imputinandu-te.

In esenta, nu exista decat o singura metoda: foame si sport.
Foame, fiindca trebuie sa reduci alimentatia la un nivel insuficient, ca altfel nu slabesti.
Sportul e necesar ca sa poti arde grasimile eficient, altfel ar dura o vesnicie.
Sportul te tine activ si sanatos si e foarte greu sa slabesti fara sa faci nimic, mai ales cand esti sedentar, cum sunt eu.
Ce vedeti pe la concursurile de slabit televizate reprezinta maximul de aberatie si  e complet contraindicat.
In primul rand, efortul fizic este mult exagerat. Slabitul sanatos presupune efort aerob sustinut si de lunga durata.
 Aia ii chinuie ore intregi cu ridicat greutati si mancat mai nimic, sub 1000 de calorii pe zi, desi concurentii sunt aproape niste elefanti.
Ceea ce fac ei e impotriva a tot ceea ce spune medicia si stiinta pregatirii sportive, doar pentru maxim de audienta.
Emisiuni fara scrupule, ma mir ca n-a murit nimeni pana acum.
Din toate episoadele de la Biggest Loser, de exemplu, daca au ramas vreo doi slabi..


Modul in care faci foamea e bine sa fie sub supraveghere medicala, lucru pe care eu nu l-am facut niciodata.
Intotdeauna am avut ambitia sa fac lucrurile singur, chiar daca faceam niste prostii sinistre, cateodata.

Aspectul psihologic in cura de slabire e esential.
Trebuie sa ai nervii tari, chiar foarte tari.
In primul rand, fiindca te lupti cu foamea.
Ti-e foame in permanenta, iar asta doare, la un moment dat.
In plus, rutinele zilnice sunt complet date poeste cap: nu mai poti manca cand vrei, nu mai poti manca de nervi, de placere,  samd.
Trebuie sa mananci doar cat sa supravietuiesti.
Intri in survivor mode, cel putin in modul in care procedez eu.
Presiunea psihologica e imensa.

Trebuie sa fii disciplinat, ca altfel nu ajungi nicaieri.
Ca sa slabesti cateva kg pe saptamana, cum fac eu, iti trebuie o viata sportiva, ca un atlet profesionist, nu poti merge cu jumatati de masura.

Mancarea e masurata, efortul fizic la fel, trebuie sa te hidratezi suficient, sa te odihnesti.
Hidratarea trebuie tinuta la limita de jos, fiindca slabirea e in esenta deshidratare, dar nu vrei sa-ti distrugi organismul lasandu-l fara apa, il pui doar un pic in avarie.
Nu trebuie fortata deshidratarea, fiindca efectele pot fi dramatice, si fizice si psihologice, multe pe termen lung.
Distrugerea rinichilor e una dintre consecinte.

Depresia devine prietenul tau, iar in ultimele faze, cand e din ce in ce mai greu sa dai cateva sute de grame jos, apare delirul.

Acum sunt departe de fazele finale, delirante, sunt doar pe la inceputul lungii calatorii, Intensitatea subtierii kilogramelor e undeva in zona medie de intensitate, intr-o zona de de relativ confort, in jur de 3kg/saptamana.

Am trecut prin faze teribile, in trecut, cand am dat jos 20 de kg intr-o luna, desi nu eram prea gras atunci. 
10 zile de delir, ultimele 2 teribile.

Acum sunt cu douazeci de ani mai batran, eforturile  necesare sunt mult mai mari, iar efectele mult mai mici.
Corpul  opune rezistenta, metabolismul e lent, vointa a mai scazut in intensitate.
Un  genunchi e paradit si asteapta bisturiul, asa ca alergarea a iesit din meniu si m-a lasat fara un aliat de baza.

Dar...
Sunt mai senin acum si pun mai putina presiune pe mine ca deobicei.
Am timp sa reflectez si sa ma autonalizez.
O gramada de timp.