luni, 12 iulie 2010
duminică, 27 iunie 2010
miercuri, 23 iunie 2010
Despre Socrate
Cea mai mare parte mi-o petrec cu mine insumi. Nimic original, toti facem acelasi lucru.
Nu e narcisism, nu ma iubesc, e doar o constatare..
Am inteles rapid ca marile teme filosofice , religioase si stiintifice ale omenirii depasesc posibilitatile unui singur individ. Asa ca m-am impacat cu ideea ca nu pot rezolva marile probleme universale care preocpupa umanitatea de la inceputurile ei.
Nu am geniul si naivitatea sa cred ca pot.
Asa ca m-am multumit sa-l iau pe Socrate in brate cu al lui "Gnothi seauton!" (cunoaste-te pe tine insuti), inscriptia de pe templul lui Appolo din Delphi.
Un indemn zdrobitor in simplitatea lui, ce mare lucru e sa te cunosti: doua maini , doua picioare, asta ti-e fata, cam atat te duce capul samd.
In plus cand ii analizam pe ceilalti, dupa cateva intalniri ne-am lamurit.
sau in cateva minute...
atunci cat de dificil poate sa fie sa te cunosti singur?
foarte dificil, de fapt.
e simplu sa te cunosti daca nu faci nimic, daca nu interactionezi nu nimeni, intr-o pestera, de exemplu.
atunci tot ce-ti trece prin cap e real, nu e verificat de nimic.
cele mai mari incredibile lucruri au fost afirmate de oameni absolut singuri.
indiferent ca au fost filosofi, teologi, yoghini sau orice altceva.
e situatia cea mai simpla, discursul tau interior (si exterior, ulterior) nu este tulburat de nimic, nimeni nu interactioneaza cu tine si cu gandurile tale, nu te contrazice, nu supune niciunei probe de foc discursul, care se desfasoara absolut liber, corent si aparent "absolut adevarat"
Problemele incep cand apar unul, doi trei sau multi altii care au alte viziuni, teorii, discursuri samd.
sau n-au niciunul, singurul lor scop e sa te combata (vezi Mugurel Ciuvica).
Asta e o imagine destul de familiara romanilor, marea majoritate fac parte din acesta categorie.
Atunci constati ca nu mai esti acelasi cu cel din pestera, acum trebuie sa te aperi sau sa fugi.
intri in lupta sau te retragi.
eu sunt genul de inconstient care intra in lupta indiferent cum.
am fost nascut pe Marte.
principial si fiindca vreau sa vad cum reactionez.
cum sunt eu in lupta, care este Eu-l social, combativ, supus stresurilor si incercarilor?
dupa cateva zeci de ani de incercari incep sa ma inteleg, sa-mi fiu eu insumi previzibil, tabloul care ma descrie incepe sa fie completat.
in fiecare zi, desigur, gasesc un loc alb, care trebuie investigat si adaugat acestei picturi, ce pare infinita...
am si cateva concluzii generale dupa acest indelungat efort:
- cunoasterea de sine e foarte dificila, fiinca n-o poti face complet daca nu-i cunosti si pe ceilalti, ca sa intelegi de ce interactionezi cu ei asa cum o faci
- Socrate a fost un sofist de geniu.
Ascunsa sub o formulare banala e un indemn care-ti ocupa intreaga viata. Iar aceasta preocupare devine chiar viata insasi, scopul devine continutul ce se auto-creeaza si se autocerceteaza reflexiv..
- cele mai minunate momente in viata sunt date de interactia cu ceilalti: cu femeia iubita(sau barbatul iubit), cu prietenii, cu grupuri cu care rezonezi(integrare sociala fericita).
- si intalnirea cu Dumnezeu poate fi considerata o interactie fericita, dar nu cu acela din interiorul nostru, ci cu acela in carne si oase, Profetul.
l-a vazut cineva de curand?
- momente de glorie pot fi interactiunile cu oameni ale caror idei, moduri de cunoastere, de perceptie, sau orice altceva sunt complet diferite de ale tale.
confruntarea cu opusul poate fi un moment sublim.
profit de fiecare secunda ca invat din lupta cu celalalt
il servesc in fiecare secunda pe Socrate in lupta.
iar zilele astea am mult de lucru...
Nu e narcisism, nu ma iubesc, e doar o constatare..
Am inteles rapid ca marile teme filosofice , religioase si stiintifice ale omenirii depasesc posibilitatile unui singur individ. Asa ca m-am impacat cu ideea ca nu pot rezolva marile probleme universale care preocpupa umanitatea de la inceputurile ei.
Nu am geniul si naivitatea sa cred ca pot.
Asa ca m-am multumit sa-l iau pe Socrate in brate cu al lui "Gnothi seauton!" (cunoaste-te pe tine insuti), inscriptia de pe templul lui Appolo din Delphi.
Un indemn zdrobitor in simplitatea lui, ce mare lucru e sa te cunosti: doua maini , doua picioare, asta ti-e fata, cam atat te duce capul samd.
In plus cand ii analizam pe ceilalti, dupa cateva intalniri ne-am lamurit.
sau in cateva minute...
atunci cat de dificil poate sa fie sa te cunosti singur?
foarte dificil, de fapt.
e simplu sa te cunosti daca nu faci nimic, daca nu interactionezi nu nimeni, intr-o pestera, de exemplu.
atunci tot ce-ti trece prin cap e real, nu e verificat de nimic.
cele mai mari incredibile lucruri au fost afirmate de oameni absolut singuri.
indiferent ca au fost filosofi, teologi, yoghini sau orice altceva.
e situatia cea mai simpla, discursul tau interior (si exterior, ulterior) nu este tulburat de nimic, nimeni nu interactioneaza cu tine si cu gandurile tale, nu te contrazice, nu supune niciunei probe de foc discursul, care se desfasoara absolut liber, corent si aparent "absolut adevarat"
Problemele incep cand apar unul, doi trei sau multi altii care au alte viziuni, teorii, discursuri samd.
sau n-au niciunul, singurul lor scop e sa te combata (vezi Mugurel Ciuvica).
Asta e o imagine destul de familiara romanilor, marea majoritate fac parte din acesta categorie.
Atunci constati ca nu mai esti acelasi cu cel din pestera, acum trebuie sa te aperi sau sa fugi.
intri in lupta sau te retragi.
eu sunt genul de inconstient care intra in lupta indiferent cum.
am fost nascut pe Marte.
principial si fiindca vreau sa vad cum reactionez.
cum sunt eu in lupta, care este Eu-l social, combativ, supus stresurilor si incercarilor?
dupa cateva zeci de ani de incercari incep sa ma inteleg, sa-mi fiu eu insumi previzibil, tabloul care ma descrie incepe sa fie completat.
in fiecare zi, desigur, gasesc un loc alb, care trebuie investigat si adaugat acestei picturi, ce pare infinita...
am si cateva concluzii generale dupa acest indelungat efort:
- cunoasterea de sine e foarte dificila, fiinca n-o poti face complet daca nu-i cunosti si pe ceilalti, ca sa intelegi de ce interactionezi cu ei asa cum o faci
- Socrate a fost un sofist de geniu.
Ascunsa sub o formulare banala e un indemn care-ti ocupa intreaga viata. Iar aceasta preocupare devine chiar viata insasi, scopul devine continutul ce se auto-creeaza si se autocerceteaza reflexiv..
- cele mai minunate momente in viata sunt date de interactia cu ceilalti: cu femeia iubita(sau barbatul iubit), cu prietenii, cu grupuri cu care rezonezi(integrare sociala fericita).
- si intalnirea cu Dumnezeu poate fi considerata o interactie fericita, dar nu cu acela din interiorul nostru, ci cu acela in carne si oase, Profetul.
l-a vazut cineva de curand?
- momente de glorie pot fi interactiunile cu oameni ale caror idei, moduri de cunoastere, de perceptie, sau orice altceva sunt complet diferite de ale tale.
confruntarea cu opusul poate fi un moment sublim.
profit de fiecare secunda ca invat din lupta cu celalalt
il servesc in fiecare secunda pe Socrate in lupta.
iar zilele astea am mult de lucru...
marți, 8 iunie 2010
Neputinta omului in fata Naturii
este izbitor de evidenta, cateodata.
cu toate "progresele" umanitatii adunate unul peste altul, nu suntem decat o infinitezimala din coada Universului.
de curand ne-a demonstrat asta vulcanul islandez cu nume imposibil de pronuntat -Eyjafjallajokull (desi gasisem o modalitate de pronuntare - il spargeam in trei Eyjaf-jalla-jokull, adica eijaf-jala-jocul cu accente pe ultima silaba- o fi bine?)
mai nou petrolul, care este o resursa in curs de disparitie, inunda Golful Mexic!!!
cu un debit care ar trebui sa-l puna pe ganduri pe Alvin Toffler, fiindca tocmai s-au implinit cei trezeci de ani in care ar fi trebuit sa se epuizeze, dupa predictiile lui din "Al treilea val".
Ironia nu e numai ca il inunda, desi ar trebuit sa dispara, dar si ca nu suntem in stare sa-l oprim.
visul oricarui petrolist de sec XIX-XX era sa dea peste o grozavie de put cu debit ca al astuia - deveneai milionar instantaneu!
aici e o mica problema- e subacvatic si distruge tot ce e viu prin Golful Mexic, precum si toti americanii cu bussiness-uri si locuinte pe mal.
cateva milioane ...
si ca ironia sa fie completa, de oprit nu-l putem opri, dar il putem vedea LIVE!
incercati aici:
http://www.cnn.com/video/flashLive/live.html?stream=stream3&hpt=T2
o filmare cu Dumnezeu, pe cand?
(o "poza" de-a lui Iisus am vazut azi intr-un ziar cu tzatze multe- Libertatea...)
cu toate "progresele" umanitatii adunate unul peste altul, nu suntem decat o infinitezimala din coada Universului.
de curand ne-a demonstrat asta vulcanul islandez cu nume imposibil de pronuntat -Eyjafjallajokull (desi gasisem o modalitate de pronuntare - il spargeam in trei Eyjaf-jalla-jokull, adica eijaf-jala-jocul cu accente pe ultima silaba- o fi bine?)
mai nou petrolul, care este o resursa in curs de disparitie, inunda Golful Mexic!!!
cu un debit care ar trebui sa-l puna pe ganduri pe Alvin Toffler, fiindca tocmai s-au implinit cei trezeci de ani in care ar fi trebuit sa se epuizeze, dupa predictiile lui din "Al treilea val".
Ironia nu e numai ca il inunda, desi ar trebuit sa dispara, dar si ca nu suntem in stare sa-l oprim.
visul oricarui petrolist de sec XIX-XX era sa dea peste o grozavie de put cu debit ca al astuia - deveneai milionar instantaneu!
aici e o mica problema- e subacvatic si distruge tot ce e viu prin Golful Mexic, precum si toti americanii cu bussiness-uri si locuinte pe mal.
cateva milioane ...
si ca ironia sa fie completa, de oprit nu-l putem opri, dar il putem vedea LIVE!
incercati aici:
http://www.cnn.com/video/flashLive/live.html?stream=stream3&hpt=T2
o filmare cu Dumnezeu, pe cand?
(o "poza" de-a lui Iisus am vazut azi intr-un ziar cu tzatze multe- Libertatea...)
duminică, 6 iunie 2010
Foto & music
Conceptul l-am "furat" de la:
http://thefastbreakofchampions.blogspot.com
e un pic upgradat, fiidca muzica vine si cu un videoclip dupa ea.
cumva simt ca am ajuns la o simbioza intre latura mea sportiva si cea artistica..
rezultatul il vedeti pe blogul meu de bowling:
http://bowlingromanesc.blogspot.com/
Enjoy!
http://thefastbreakofchampions.blogspot.com
e un pic upgradat, fiidca muzica vine si cu un videoclip dupa ea.
cumva simt ca am ajuns la o simbioza intre latura mea sportiva si cea artistica..
rezultatul il vedeti pe blogul meu de bowling:
http://bowlingromanesc.blogspot.com/
Enjoy!
joi, 3 iunie 2010
Romania in deruta. Si eu odata cu ea..
Daca deschizi televizorul pe un canal de stiri esti absolut convins ca a venit Apocalipsa.
Crainici isterici zbiara la invitati, politicieni din opozitie zbiara la camere, toti zbiara unii la altii si catre guvern.
Zilnic sunt doua crime sangeroase, douazeci de accidente mortale si treizeci de parasute se-apuca de muzica.
Asta daca te uiti la televizor.
Ce va povestesc eu am vazut in cincisprezece minute...
In realitate lucrurile sunt un pic mai nuantate...
Romanii, care erau toti milionari in euro, sau sperau sa devina in urmatoarele 2-3 luni, acum nu mai au bani de benzina.
Medicii omoara sau mutileaza un pacient nevinovat in fiecare zi.
2.000 dintre ei pleaca sa lucreze afara in fiecare an.
Si au mai ramas doar 20.000...
Nu neaparat cei mai buni.
Strazile se asfalteaza zilnic, florile de prin intersectii se schimba de doua ori pe zi, la fiecare 5 minute creste salariul cuiva care lucreaza la stat.
Coruptia pluteste prin aer.
Si invidia...
Peste tot exista un caz exceptional, un om inimos, genial, sau doar talentat care face ceva iesit din comun.
In jurul lui sunt 100 care il musca, il saboteza, il critica, il barfesc sau ii vizeaza functia...
Personalitatea a ramas, la 20 de ani dupa revolutie, lucrul cel mai detestat de catre romani.
Talentul, frumusetea, inteligenta, dragostea de adevar nu sunt niciodata apreciate aici.
- Esti talentat? Nu vrei sa lucrezi gratis?
- Esti frumoasa? Nu vrei sa te culci cu mine?
- Esti inteligent? La ce-ti foloseste, nu vezi ca eu castig mai bine ca tine?
- Dragoste de adevar? Asta nu era ceva de pe la greci? (ce ironie, Grecia e falita acum...)
Criza la romani nu e economica, e nationala.
Nu exista un singura calitate care s-o poti asocia cu Romania.
Un adjectiv care s-o caracterizeze memorabil. o calitate care s-o poti asocia definitiv cu romanii.
Nu avem un specific, un ideal, o valoare pe care s-o pretuim, nu ne caracterizeaza in mod pozitiv nimic.
Cum e la altii:
Germani „ordonati”.
Italieni „iubitori de frumos”
Francezi „cocheti”
Americani „puternici”
Chinezi „harnici”
Japonezi „disciplinati”.
Ceva, ceva pentru romani:
? fuduli
? neseriosi
? curve
? corupti
? prosti
? poltroni (cum ne faceau bulgarii secolele trecute, cu referire la diplomatia romaneasca)
? „lasa-ma sa te las” ( asta suna bine, e neaosa)
Oare ce ne caracterizeaza ca natie?
Care e calitatea nostra definitorie?
Care?
Care?
Privind in trecut, nu gasesc nimic, singura calitate exaltata de manualele comuniste de istorie, pe care le-am asimilat, e ca am fost „rezistenti”, am supravietuit.
Suntem buni la supravietuit, nu disparem.
Ne ascundem prin munti, prin sure, platim tribut , facem ceva ca sa traim
Dar degeaba, nu adaugam nimic pozitiv, suntem niste numere in plus...
Evident exista multi romani, frumosi, destepti, inteligenti...
Dar nu-i mai vad, pleaca, emigreaza.
In alte tari
In insingurari apasatoare , depresive
In mici grupuri, care incearca sa se apere de haitele de „supravietuitori” agresivi...
Dar nu exista un destin national aici.
Romania nu are viitor prin ea insasi, fiidca nu are nicio calitate definitorie.
Ar trebuie sa ne integram total cu Uniunea Europeana, sa devenim europeni.
Sa scoatem din vocabular cuvantul roman.
Sau sa ne integram cu Germania.
Visez la o tara ca Germania, care moare de plictiseala dupa ora 19.
Fara crime, accidente si curve maneliste
O tara in care muncesti si te plictisesti
Ooo, ce mi-as dori asa ceva...
sa nu-mi racaie nimeni geamul de la masina la stop.
sa nu ma muste niciun caine pe strada.
sa caut mizeria cu lupa
As vrea sa scot Romania din mine.
Dar nu pot, sunt slab
Sunt
MEREU SURPRINZATOR...
Crainici isterici zbiara la invitati, politicieni din opozitie zbiara la camere, toti zbiara unii la altii si catre guvern.
Zilnic sunt doua crime sangeroase, douazeci de accidente mortale si treizeci de parasute se-apuca de muzica.
Asta daca te uiti la televizor.
Ce va povestesc eu am vazut in cincisprezece minute...
In realitate lucrurile sunt un pic mai nuantate...
Romanii, care erau toti milionari in euro, sau sperau sa devina in urmatoarele 2-3 luni, acum nu mai au bani de benzina.
Medicii omoara sau mutileaza un pacient nevinovat in fiecare zi.
2.000 dintre ei pleaca sa lucreze afara in fiecare an.
Si au mai ramas doar 20.000...
Nu neaparat cei mai buni.
Strazile se asfalteaza zilnic, florile de prin intersectii se schimba de doua ori pe zi, la fiecare 5 minute creste salariul cuiva care lucreaza la stat.
Coruptia pluteste prin aer.
Si invidia...
Peste tot exista un caz exceptional, un om inimos, genial, sau doar talentat care face ceva iesit din comun.
In jurul lui sunt 100 care il musca, il saboteza, il critica, il barfesc sau ii vizeaza functia...
Personalitatea a ramas, la 20 de ani dupa revolutie, lucrul cel mai detestat de catre romani.
Talentul, frumusetea, inteligenta, dragostea de adevar nu sunt niciodata apreciate aici.
- Esti talentat? Nu vrei sa lucrezi gratis?
- Esti frumoasa? Nu vrei sa te culci cu mine?
- Esti inteligent? La ce-ti foloseste, nu vezi ca eu castig mai bine ca tine?
- Dragoste de adevar? Asta nu era ceva de pe la greci? (ce ironie, Grecia e falita acum...)
Criza la romani nu e economica, e nationala.
Nu exista un singura calitate care s-o poti asocia cu Romania.
Un adjectiv care s-o caracterizeze memorabil. o calitate care s-o poti asocia definitiv cu romanii.
Nu avem un specific, un ideal, o valoare pe care s-o pretuim, nu ne caracterizeaza in mod pozitiv nimic.
Cum e la altii:
Germani „ordonati”.
Italieni „iubitori de frumos”
Francezi „cocheti”
Americani „puternici”
Chinezi „harnici”
Japonezi „disciplinati”.
Ceva, ceva pentru romani:
? fuduli
? neseriosi
? curve
? corupti
? prosti
? poltroni (cum ne faceau bulgarii secolele trecute, cu referire la diplomatia romaneasca)
? „lasa-ma sa te las” ( asta suna bine, e neaosa)
Oare ce ne caracterizeaza ca natie?
Care e calitatea nostra definitorie?
Care?
Care?
Privind in trecut, nu gasesc nimic, singura calitate exaltata de manualele comuniste de istorie, pe care le-am asimilat, e ca am fost „rezistenti”, am supravietuit.
Suntem buni la supravietuit, nu disparem.
Ne ascundem prin munti, prin sure, platim tribut , facem ceva ca sa traim
Dar degeaba, nu adaugam nimic pozitiv, suntem niste numere in plus...
Evident exista multi romani, frumosi, destepti, inteligenti...
Dar nu-i mai vad, pleaca, emigreaza.
In alte tari
In insingurari apasatoare , depresive
In mici grupuri, care incearca sa se apere de haitele de „supravietuitori” agresivi...
Dar nu exista un destin national aici.
Romania nu are viitor prin ea insasi, fiidca nu are nicio calitate definitorie.
Ar trebuie sa ne integram total cu Uniunea Europeana, sa devenim europeni.
Sa scoatem din vocabular cuvantul roman.
Sau sa ne integram cu Germania.
Visez la o tara ca Germania, care moare de plictiseala dupa ora 19.
Fara crime, accidente si curve maneliste
O tara in care muncesti si te plictisesti
Ooo, ce mi-as dori asa ceva...
sa nu-mi racaie nimeni geamul de la masina la stop.
sa nu ma muste niciun caine pe strada.
sa caut mizeria cu lupa
As vrea sa scot Romania din mine.
Dar nu pot, sunt slab
Sunt
MEREU SURPRINZATOR...
miercuri, 12 mai 2010
Norocul de fi cunoscut un maestru – Brian Voss
Brian este un bowler profesionist, in varsta de aproape 52 de ani, care a jucat bowling “de cand se stie”.
Unul dintre cei mai buni jucatori din istoria bowlingului.
Tatal lui a fost proprietarul unei sali de bowling din Alaska, de pe cand Brian avea doar 6 ani.
Asta explica cate ceva.
Dar nu totul.
Are talentul tipic american de a explica lucrurile simplu, concis si memorabil.
Un soi de “ Bowling for Dummies” ambulant.
Totul e bun si frumos pana il vezi jucand.
Pare ca bowlingul e cel mai simplu joc din lume, pare ca face parte din ADN-ul tuturor, iar el nu face decat sa-l exemplifice celor carora nu l-au descoperit inca inauntrul lor.
Priviti, trebuie doar sa va uitati cum fac eu, e simplu!
Cum l-am vazut mi-am dat seama ca el e extraterestru, iar noi niste bieti pigmei care admiram OZN-uri.
A venit secunda in care mi-am zis: dispari, n-ai ce mai cauta in sportul asta.
Du-te acasa, asculta muzica, citeste, ai grija de familia ta.
Bowlingul este altceva, credeai ca ai inteles, dar esti pe alta planeta, din alta galaxie.
Curiozitatea a fost prea mare, insa.
Am stat cu urechile ciulite, cu ochii cascati si-am absorbit tot.
Am dat mana cu el, poate se transmite putin talent prin epiderma, poate talentul e un soi de virus.
Am facut si fotografii cu el, poate se transmite in format digital (e secolul potrivit, nu?).
Pana la urma am inteles: nu era nimic de inteles.
El este el, a trait toata viata asa, viata lui e bowlingul.
S-a nascut cu un talent minunat, pe care si l-a slefuit in zeci de ani de munca si de competitii.
A trait prin si pentru bowling, a muncit, a suferit, a castigat fooooarte multi bani, castigand doar 25 de turnee din 500.
Fiindca America este locul unde competitia naste cativa campioni- ca el - si milioane de invinsi.
Iar eu am fost bucuros sa asimilez prin toti porii acest rezultat aproape alchimic.
Intr-o alta secunda miraculoasa mi-am dat seama ca tot ce spusese el stiam deja.
Dar era o mica diferenta - el era actorul de Oscar, iar eu amatorul care joaca in week-end scenete in fata prietenilor.
Am ramas la concluzia ca merita sa continui sa invat, ca sa transmit mai departe, din putinul pe care-l stiu, celor care care nu stiu nimic.
Pentru mai mult, cautati-l pe Brian.
Unul dintre cei mai buni jucatori din istoria bowlingului.
Tatal lui a fost proprietarul unei sali de bowling din Alaska, de pe cand Brian avea doar 6 ani.
Asta explica cate ceva.
Dar nu totul.
Are talentul tipic american de a explica lucrurile simplu, concis si memorabil.
Un soi de “ Bowling for Dummies” ambulant.
Totul e bun si frumos pana il vezi jucand.
Pare ca bowlingul e cel mai simplu joc din lume, pare ca face parte din ADN-ul tuturor, iar el nu face decat sa-l exemplifice celor carora nu l-au descoperit inca inauntrul lor.
Priviti, trebuie doar sa va uitati cum fac eu, e simplu!
Cum l-am vazut mi-am dat seama ca el e extraterestru, iar noi niste bieti pigmei care admiram OZN-uri.
A venit secunda in care mi-am zis: dispari, n-ai ce mai cauta in sportul asta.
Du-te acasa, asculta muzica, citeste, ai grija de familia ta.
Bowlingul este altceva, credeai ca ai inteles, dar esti pe alta planeta, din alta galaxie.
Curiozitatea a fost prea mare, insa.
Am stat cu urechile ciulite, cu ochii cascati si-am absorbit tot.
Am dat mana cu el, poate se transmite putin talent prin epiderma, poate talentul e un soi de virus.
Am facut si fotografii cu el, poate se transmite in format digital (e secolul potrivit, nu?).
Pana la urma am inteles: nu era nimic de inteles.
El este el, a trait toata viata asa, viata lui e bowlingul.
S-a nascut cu un talent minunat, pe care si l-a slefuit in zeci de ani de munca si de competitii.
A trait prin si pentru bowling, a muncit, a suferit, a castigat fooooarte multi bani, castigand doar 25 de turnee din 500.
Fiindca America este locul unde competitia naste cativa campioni- ca el - si milioane de invinsi.
Iar eu am fost bucuros sa asimilez prin toti porii acest rezultat aproape alchimic.
Intr-o alta secunda miraculoasa mi-am dat seama ca tot ce spusese el stiam deja.
Dar era o mica diferenta - el era actorul de Oscar, iar eu amatorul care joaca in week-end scenete in fata prietenilor.
Am ramas la concluzia ca merita sa continui sa invat, ca sa transmit mai departe, din putinul pe care-l stiu, celor care care nu stiu nimic.
Pentru mai mult, cautati-l pe Brian.
duminică, 2 mai 2010
Un sportiv roman de marca - Horia Colibasanu
Horia Colibasanu este un medic din Timisoara, alpinist, care a urcat de curand pe Annapurna-8091 m, in premiera nationala.
Varful a fost escaladat de doar de 100 si ceva de alpinisti pana acum.
Spre comparatie Everestul a fost cucerit de peste 2700 de alpinisti.
detalii la:
http://www.mediafax.ro/sport/premiera-romaneasca-horia-colibasanu-a-cucerit-varful-annapurna-6066891
povestea din spatele reusitei este absolut impresionanta.
Annapurna are un renume sinistru, este Varful Ucigas, la fiecare 10 alpinisti care reusesc sunt 4 care mor.
40%!!!
Iar Horia o stie cel mai bine.
In 2007 a avut o tentativa nereusita de cucerire.
In 2008 alta, care s-a terminat tragic.
la intoarcere colegul lui - un alpinist cu mare experienta- 12 optmiari cuceriti din cei 14, Iñaki Ochoa de Olza, a suferit degeraturi, edem pulmonar si o criza convulsiva.
A murit dupa 5 zile.
3 zile a stat Horia langa el si a incercat sa-i acorde primul ajutor, punandu-si propria lui viata in joc, fiind salvat la randu-i de doi alpinisti elvetieni - Ueli Steck şi Simon Anthamatten.
pentru eforturile depuse a primit distinctia "Spirit of mountaineering" 2009 si "Meritul sportiv" al provinciei Navarra.
din pacate povestea avea sa se repete anul acesta.
Horia a reusit sa escaladeze varful, fara oxigen (ca deobicei), dar la intoarcere colegul lui de expeditie- Tolo Calafat- a facut un atac cerebral si a murit.
si de data asta Horia a ramas la altitudine, ca sa intervina daca interventia cu elicopterul esua.
Din pacate elicopterul nu a putut ateriza, iar Tolo a murit pana sa mai ajunga cineva la el.
Datorita problemelor datorate perioadei lungi petrecute la mare altitudine, toti cei patru din echipa, inclusiv Horia, au fost coborati la tabara de baza cu elicopterul.
Horia Colibasanu are in palmares pana acum 5 miari, inclusiv periculosul K2.
4 dintre ei sunt premiera nationala.
astfel el se alatura lui Ticu Lacatusu in galeria marilor alpinisti romani.
Felicitari!
si sa ai noroc in continuare!
http://www.horiacolibasanu.ro/
Varful a fost escaladat de doar de 100 si ceva de alpinisti pana acum.
Spre comparatie Everestul a fost cucerit de peste 2700 de alpinisti.
detalii la:
http://www.mediafax.ro/sport/premiera-romaneasca-horia-colibasanu-a-cucerit-varful-annapurna-6066891
povestea din spatele reusitei este absolut impresionanta.
Annapurna are un renume sinistru, este Varful Ucigas, la fiecare 10 alpinisti care reusesc sunt 4 care mor.
40%!!!
Iar Horia o stie cel mai bine.
In 2007 a avut o tentativa nereusita de cucerire.
In 2008 alta, care s-a terminat tragic.
la intoarcere colegul lui - un alpinist cu mare experienta- 12 optmiari cuceriti din cei 14, Iñaki Ochoa de Olza, a suferit degeraturi, edem pulmonar si o criza convulsiva.
A murit dupa 5 zile.
3 zile a stat Horia langa el si a incercat sa-i acorde primul ajutor, punandu-si propria lui viata in joc, fiind salvat la randu-i de doi alpinisti elvetieni - Ueli Steck şi Simon Anthamatten.
pentru eforturile depuse a primit distinctia "Spirit of mountaineering" 2009 si "Meritul sportiv" al provinciei Navarra.
din pacate povestea avea sa se repete anul acesta.
Horia a reusit sa escaladeze varful, fara oxigen (ca deobicei), dar la intoarcere colegul lui de expeditie- Tolo Calafat- a facut un atac cerebral si a murit.
si de data asta Horia a ramas la altitudine, ca sa intervina daca interventia cu elicopterul esua.
Din pacate elicopterul nu a putut ateriza, iar Tolo a murit pana sa mai ajunga cineva la el.
Datorita problemelor datorate perioadei lungi petrecute la mare altitudine, toti cei patru din echipa, inclusiv Horia, au fost coborati la tabara de baza cu elicopterul.
Horia Colibasanu are in palmares pana acum 5 miari, inclusiv periculosul K2.
4 dintre ei sunt premiera nationala.
astfel el se alatura lui Ticu Lacatusu in galeria marilor alpinisti romani.
Felicitari!
si sa ai noroc in continuare!
http://www.horiacolibasanu.ro/
vineri, 23 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)