Horia Colibasanu este un medic din Timisoara, alpinist, care a urcat de curand pe Annapurna-8091 m, in premiera nationala.
Varful a fost escaladat de doar de 100 si ceva de alpinisti pana acum.
Spre comparatie Everestul a fost cucerit de peste 2700 de alpinisti.
detalii la:
http://www.mediafax.ro/sport/premiera-romaneasca-horia-colibasanu-a-cucerit-varful-annapurna-6066891
povestea din spatele reusitei este absolut impresionanta.
Annapurna are un renume sinistru, este Varful Ucigas, la fiecare 10 alpinisti care reusesc sunt 4 care mor.
40%!!!
Iar Horia o stie cel mai bine.
In 2007 a avut o tentativa nereusita de cucerire.
In 2008 alta, care s-a terminat tragic.
la intoarcere colegul lui - un alpinist cu mare experienta- 12 optmiari cuceriti din cei 14, Iñaki Ochoa de Olza, a suferit degeraturi, edem pulmonar si o criza convulsiva.
A murit dupa 5 zile.
3 zile a stat Horia langa el si a incercat sa-i acorde primul ajutor, punandu-si propria lui viata in joc, fiind salvat la randu-i de doi alpinisti elvetieni - Ueli Steck şi Simon Anthamatten.
pentru eforturile depuse a primit distinctia "Spirit of mountaineering" 2009 si "Meritul sportiv" al provinciei Navarra.
din pacate povestea avea sa se repete anul acesta.
Horia a reusit sa escaladeze varful, fara oxigen (ca deobicei), dar la intoarcere colegul lui de expeditie- Tolo Calafat- a facut un atac cerebral si a murit.
si de data asta Horia a ramas la altitudine, ca sa intervina daca interventia cu elicopterul esua.
Din pacate elicopterul nu a putut ateriza, iar Tolo a murit pana sa mai ajunga cineva la el.
Datorita problemelor datorate perioadei lungi petrecute la mare altitudine, toti cei patru din echipa, inclusiv Horia, au fost coborati la tabara de baza cu elicopterul.
Horia Colibasanu are in palmares pana acum 5 miari, inclusiv periculosul K2.
4 dintre ei sunt premiera nationala.
astfel el se alatura lui Ticu Lacatusu in galeria marilor alpinisti romani.
Felicitari!
si sa ai noroc in continuare!
http://www.horiacolibasanu.ro/
duminică, 2 mai 2010
vineri, 23 aprilie 2010
joi, 15 aprilie 2010
Ion Ionescu: "Scrisoare catre tara mea"
Aceasta scrisoare a circulat ca fiind scrisa de Alexandru Tocilescu, celebrul regizor.
de fapt nu a scris-o el, ci un anume Ion Ionescu, altul decat Ioan Ionescu, actorul.
Iat-o:
Nu-mi iubesc Tara. Trebuie sa fie asa, din moment ce nu-mi vine decit sa vorbesc urat despre ea. Sa-i spun vorbe grele în fiecare ora, în fiecare dimineata, cand intarzii cat pot de mult intilnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, painea, mirosurile, masinile, culorile, limba ei.
Am obosit de tara asta. Am obosit de tara în care cei care conduc ma cred prost si-mi spun "omul simplu, de pe strada", omul caruia se simt datori sa-i explice cum stau treburile, intr-un limbaj gangav, analfabet, ca acela folosit de adultii inculti, pentru a raspunde gingurelilor unui bebelus.
Am obosit de tara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei gradinite private e doar un paravan în spatele caruia se afla o cladire care-i adaposteste pe prescolari de ploaie cat timp parintii se aflã la serviciu (altfel, educatoarele isi roaga colegele de breasla mai norocoase, de la alte gradinite, sa fure plastilina si creioane).
Avocatul care-mi promite ca va castiga procesul n-are niciodata chitantier pentru banii pe care-i dau si nici
argumente in instanta. Nici sefa firmei de recrutare nu-mi da chitanta pe banii primiti, pe care i-am dat sotului ei, venit la intilnire in trening, intr-o statie de autobuz. Atunci s-a desfasurat si ultima secventa de colaborare, fiindca plata taxei n-a fost urmata de nici o invitatie la un interviu. Editura la care s-a angajat prietena mea, editura foarte renumita, scoate carti de filozofie de pensionar trist, de jucator de table fara noroc, si literatura erotica, pe langa care graffiti-urile din WC-urile si garile publice sunt suave declaratii de amor. Iar patronul te felicita daca ai reusit sa-i promovezi cartile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care inca nu s-a culcat. Ca asa, ar fi putut s-o facã si el... Profesoara de franceza a nepotului meu miroase a vodca, profesorul de religie nu-l lasa sa iasa in timpul orei sa faca pipi, iar cea de fizica pleaca în Grecia din doua in doua saptamani (plus in vacantele
scolare). Redactia la care m-am angajat are doua birouri pentru redactori - unul pentru facut sex - si un art director care ilustreaza un articol despre cartea « Golful francezului » cu doua fotografii: una cu o laguna si cea de-a doua cu un francez. Anonim. Adica nu stim daca e francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII si zambeste tamp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistentele mele, multe, nadusite, cu o imagine portocalie a unei corabii în apus de soare. Pentru laguna n-am mai avut suflu. Si nici pentru corabie. Redactorul-Sef spune ca-i genial, ca face si art si e si director, ca numai el poate sa aplice, în Photoshop, ghiocei pe rochia vedetei si numai el poate sa ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu ursulet in brate, si clipul Nokia - cu maini inlantuite. Din cauza lui, intreaga redactie si-a dat demisia. A ramas doar redactorul-sef. Isteric si nefericit. Din cauza celor care au pregatit o conspiratie impotriva lui.
Am obosit de tara care-mi spune ca orice speranta are radacini firave si ca orice optiune sincera, onesta se dovedeste a fi cretina. Am obosit ca din patru în patru ani sa aleg prost, impreuna cu alte 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit sa sper ca cel care se numeste sef de guvern sau presedinte de tara sau macelar sau avocat sau cantaret chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun ca se pricepe.
Am obosit de tara care ma transforma in victima sau complice. In victima, fiindca oricat de multe rele s-ar
intimpla in tara asta, oricat de multa coruptie ne-ar taia rasuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, functionarimea, judecatorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate ca exista intr-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care arunca, din cand in cand, o ocheada catre noi, sa ne supravegheze. Sa ne certe ca n-avem rabdare sa ajunga si la noi bunastarea. Sa ne dojeneasca, cu glas de domnu' Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, in conditiile unei mosteniri grele.
Am obosit sa fiu victima statului care ma fura la facturi, la impozite sau in justitie, victima patronilor care ma pot exclude din organigrama din trei tipete si doua semnaturi, victima politistilor care ma roaga sa nu reclam furtul din buzunare.
Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice initiativa care m-ar putea transforma in cetatean sau concetatean, in membru al unei comunitati rezidentiale sau al unei organizatii se fasaie in fata privirilor nepasatoare, a replicilor de tipul "c'esti copil" sau "ma lasi?!" sau a celor care transforma initiativa in afacere profitabila pentru ei si dezastruoasa pentru beneficiari. Iar renuntarea ma face complice cu cei care accepta ca lucrurile sa mearga prost, din neputinta, din interes, din indiferentã. Sunt complice, prin tacere, cu toti impostorii, mincinosii, neispravitii, hotii, de care depind, intr-un fel sau altul, in bataliile mele marunte, de zi cu zi.
Am obosit de tara unui singur televizor, a unui singur program în care se amestecã, de-a valma, senzuale cu
securisti nejudecati, brãilence cu analisti obositi, discutii lãlai despre salarii enorme, furt la facturã, politisti beti, judecãtori mituiti, ministri penali cu breaking news-uri împotriva cãrora tot românul motãie: învîrteli, bãscãlii, ogici, ciumace, anchete de doi si un sfert, morti de trei parale, incesturi de patru stele.
Am obosit sã aud sau sã citesc comentarii lungi, strivite de urã sau înmuiate de slugãrnicie, ale jurnalistilor obositi din presa româneascã. Am obosit de vorbe grele de prostie, nesimtire, ipocrizie, ineptii, vorbe care nu mai intereseazã pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformã pe toti ciutacii, dumitrestii si morarii în bufoni disperati ai orelor tîrzii de televiziune.
Am obosit sã vãd societatea civilã, care face curat în universitãti si alegeri, înghesuitã pe liste de alegeri
europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit sã aud cã singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei presedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit "succesuri". Am obosit sã vãd sustinãtori sinceri ai presedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit sã vãd jurnalisti independenti care devin guvernatori interesati. Am obosit sã-l aud pe ministrul Culturii tinînd-o langa cu explicatiile despre pleascã si iubire de presedinte.
Am obosit sã vãd reportaje cu oameni care mãnîncã din gunoaie, copii violati, preoti care tin liturghii erotice, pustile lui Michi Spagã (azi la putere iar), termopanele lui Adrian Nãstase, casa din Mihaileanu si Udrea, oameni care se împerecheazã cu oi, tãrani care taseazã pãmîntul cu obuze încã detonabile, pensionari care se strãduiesc sã prindã douã portii de sarmale de 1 Decembrie, tigãnci care-si aratã popoul politistilor, soferi beti, criminali filmati în circade politie, înmormîntãri în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, stiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cîntãret, oameni urcati pe cruci ca sã vadã mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta Cuvioasa Paraschieva si de Izvorul Tãmãduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei si comentariile profesionistilor care încep cu: "Ce efect poate sã aibã violul asupra unei fetite de 12 ani?".
Mã obosesc "profesionistii" televiziunilor, chiar si fãrã comentarii. Fiindcã sînt aceiasi. Si apar des. Foarte des. În tara asta nu mai existã un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cîntãret talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toti devin vedete si, în clipa imediat urmãtoare, descoperã cã au vãzut idei. Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi putut s-o practice onest si din care sã aibã un venit regulat.
Mã obosesc emisiunile care-mi promit cã vor dezbate solutiile anti-crizã si în care invitati si moderatori ajung sã vorbeascã despre beregate, prostãnaci, caraghiosi, sobolani rozalii, lupta dintre fata presedintelui si intelectuali, despre insinuãrile cutãrui senator, despre sforãitul din Parlament al nu stiu cãrui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de ministri. Am obosit sã vãd fete lungi de jurnalisti care anuntã, cu acelasi ton grav, de început de apocalipsã, si cã se mãresc facturile, si cã s-a dus dracului rapita în Alexandria , si cã Mutu are tendonul rupt. Sau cã nu-l mai are deloc. Am obosit sã aud de miticã-de-la-ligã, nasu-sandu, meme-stoica, galactici, jucãtori-titrati, distractie-pe-cinste.
Am obosit sã stiu cã din atîtea cazuri de malpraxis în medicinã, un singur doctor a fost condamnat pentru viol. Mã oboseste Mihaela Rãdulescu, si cei care o combat, si cei care o apãrã. Mã oboseste oricine comenteazã un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau pãrinti, fãrã sã poatã arãta vreun act, o diplomã, care sã-i confere acest drept. Am obosit sã mã tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima paginã a tuturor ziarelor, fãrã sã reusesc sã-mi amintesc vreo ispravã, bunã, rea, dar în orice caz extra-ordinarã, care sã merite mãcar efortul scanãrii fotografiei lor.
Am obosit sã vãd cã patroni de firme de salubrizare îsi dau cu pãrerea despre expozitii de artã, cã pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, cã Monica Tatoiu are rãspuns pentru orice - de la încãlzirea globalã, la cum nu trebuie sã renunti la speranta de a avea orgasm. Am obosit ca, la douãzeci de ani de la Revolutie, sã-i înjur tot pe Iliescu, Nãstase, Vãcãroiu, Serban Mihãilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpes, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Pãunescu etc. iar cei de azi la putere scapa.
Am obosit, de fapt, sã nu am încredere în nimic si nimeni.
Am obosit sã scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gîndit, la un moment dat, sã le cer oamenilor obositi ca si mine sã iasã în stradã. Dar am în fata ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarte si lozinci analfabete, revendicãri haotice si isterice, fete tîmpe în fundal care transmit salutãri familiei, sindicalisti mîngîiati pe frunte de opozitie, trecãtori plictisiti si amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fratilor Petreus si a Daciilor în rate.
Am obosit de tara în care nu se întîmplã nimic. De tara care m-a fãcut sã privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani multi si grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradã, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul si obligatia de a-mi apãra tara. De dreptul de a mã asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate si în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalti români în fata justitiei.
De aceea spun cã nu-mi iubesc tara. Mi-a mai rãmas, totusi, un singur drept: acela de a circula liber în strãinãtate. De a emigra. Poate c-a venit timpul sã-l folosesc. Stiu bine cã nici acolo nu umblã cîinii cu covrigi în coadã. Sper doar ca acolo, într-o limbã strãinã si pe strãzi curate, sã am timp sã mi se facã dor de tara mea.’’
de fapt nu a scris-o el, ci un anume Ion Ionescu, altul decat Ioan Ionescu, actorul.
Iat-o:
Nu-mi iubesc Tara. Trebuie sa fie asa, din moment ce nu-mi vine decit sa vorbesc urat despre ea. Sa-i spun vorbe grele în fiecare ora, în fiecare dimineata, cand intarzii cat pot de mult intilnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, painea, mirosurile, masinile, culorile, limba ei.
Am obosit de tara asta. Am obosit de tara în care cei care conduc ma cred prost si-mi spun "omul simplu, de pe strada", omul caruia se simt datori sa-i explice cum stau treburile, intr-un limbaj gangav, analfabet, ca acela folosit de adultii inculti, pentru a raspunde gingurelilor unui bebelus.
Am obosit de tara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei gradinite private e doar un paravan în spatele caruia se afla o cladire care-i adaposteste pe prescolari de ploaie cat timp parintii se aflã la serviciu (altfel, educatoarele isi roaga colegele de breasla mai norocoase, de la alte gradinite, sa fure plastilina si creioane).
Avocatul care-mi promite ca va castiga procesul n-are niciodata chitantier pentru banii pe care-i dau si nici
argumente in instanta. Nici sefa firmei de recrutare nu-mi da chitanta pe banii primiti, pe care i-am dat sotului ei, venit la intilnire in trening, intr-o statie de autobuz. Atunci s-a desfasurat si ultima secventa de colaborare, fiindca plata taxei n-a fost urmata de nici o invitatie la un interviu. Editura la care s-a angajat prietena mea, editura foarte renumita, scoate carti de filozofie de pensionar trist, de jucator de table fara noroc, si literatura erotica, pe langa care graffiti-urile din WC-urile si garile publice sunt suave declaratii de amor. Iar patronul te felicita daca ai reusit sa-i promovezi cartile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care inca nu s-a culcat. Ca asa, ar fi putut s-o facã si el... Profesoara de franceza a nepotului meu miroase a vodca, profesorul de religie nu-l lasa sa iasa in timpul orei sa faca pipi, iar cea de fizica pleaca în Grecia din doua in doua saptamani (plus in vacantele
scolare). Redactia la care m-am angajat are doua birouri pentru redactori - unul pentru facut sex - si un art director care ilustreaza un articol despre cartea « Golful francezului » cu doua fotografii: una cu o laguna si cea de-a doua cu un francez. Anonim. Adica nu stim daca e francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII si zambeste tamp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistentele mele, multe, nadusite, cu o imagine portocalie a unei corabii în apus de soare. Pentru laguna n-am mai avut suflu. Si nici pentru corabie. Redactorul-Sef spune ca-i genial, ca face si art si e si director, ca numai el poate sa aplice, în Photoshop, ghiocei pe rochia vedetei si numai el poate sa ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu ursulet in brate, si clipul Nokia - cu maini inlantuite. Din cauza lui, intreaga redactie si-a dat demisia. A ramas doar redactorul-sef. Isteric si nefericit. Din cauza celor care au pregatit o conspiratie impotriva lui.
Am obosit de tara care-mi spune ca orice speranta are radacini firave si ca orice optiune sincera, onesta se dovedeste a fi cretina. Am obosit ca din patru în patru ani sa aleg prost, impreuna cu alte 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit sa sper ca cel care se numeste sef de guvern sau presedinte de tara sau macelar sau avocat sau cantaret chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun ca se pricepe.
Am obosit de tara care ma transforma in victima sau complice. In victima, fiindca oricat de multe rele s-ar
intimpla in tara asta, oricat de multa coruptie ne-ar taia rasuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, functionarimea, judecatorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate ca exista intr-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care arunca, din cand in cand, o ocheada catre noi, sa ne supravegheze. Sa ne certe ca n-avem rabdare sa ajunga si la noi bunastarea. Sa ne dojeneasca, cu glas de domnu' Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, in conditiile unei mosteniri grele.
Am obosit sa fiu victima statului care ma fura la facturi, la impozite sau in justitie, victima patronilor care ma pot exclude din organigrama din trei tipete si doua semnaturi, victima politistilor care ma roaga sa nu reclam furtul din buzunare.
Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice initiativa care m-ar putea transforma in cetatean sau concetatean, in membru al unei comunitati rezidentiale sau al unei organizatii se fasaie in fata privirilor nepasatoare, a replicilor de tipul "c'esti copil" sau "ma lasi?!" sau a celor care transforma initiativa in afacere profitabila pentru ei si dezastruoasa pentru beneficiari. Iar renuntarea ma face complice cu cei care accepta ca lucrurile sa mearga prost, din neputinta, din interes, din indiferentã. Sunt complice, prin tacere, cu toti impostorii, mincinosii, neispravitii, hotii, de care depind, intr-un fel sau altul, in bataliile mele marunte, de zi cu zi.
Am obosit de tara unui singur televizor, a unui singur program în care se amestecã, de-a valma, senzuale cu
securisti nejudecati, brãilence cu analisti obositi, discutii lãlai despre salarii enorme, furt la facturã, politisti beti, judecãtori mituiti, ministri penali cu breaking news-uri împotriva cãrora tot românul motãie: învîrteli, bãscãlii, ogici, ciumace, anchete de doi si un sfert, morti de trei parale, incesturi de patru stele.
Am obosit sã aud sau sã citesc comentarii lungi, strivite de urã sau înmuiate de slugãrnicie, ale jurnalistilor obositi din presa româneascã. Am obosit de vorbe grele de prostie, nesimtire, ipocrizie, ineptii, vorbe care nu mai intereseazã pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformã pe toti ciutacii, dumitrestii si morarii în bufoni disperati ai orelor tîrzii de televiziune.
Am obosit sã vãd societatea civilã, care face curat în universitãti si alegeri, înghesuitã pe liste de alegeri
europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit sã aud cã singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei presedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit "succesuri". Am obosit sã vãd sustinãtori sinceri ai presedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit sã vãd jurnalisti independenti care devin guvernatori interesati. Am obosit sã-l aud pe ministrul Culturii tinînd-o langa cu explicatiile despre pleascã si iubire de presedinte.
Am obosit sã vãd reportaje cu oameni care mãnîncã din gunoaie, copii violati, preoti care tin liturghii erotice, pustile lui Michi Spagã (azi la putere iar), termopanele lui Adrian Nãstase, casa din Mihaileanu si Udrea, oameni care se împerecheazã cu oi, tãrani care taseazã pãmîntul cu obuze încã detonabile, pensionari care se strãduiesc sã prindã douã portii de sarmale de 1 Decembrie, tigãnci care-si aratã popoul politistilor, soferi beti, criminali filmati în circade politie, înmormîntãri în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, stiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cîntãret, oameni urcati pe cruci ca sã vadã mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta Cuvioasa Paraschieva si de Izvorul Tãmãduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei si comentariile profesionistilor care încep cu: "Ce efect poate sã aibã violul asupra unei fetite de 12 ani?".
Mã obosesc "profesionistii" televiziunilor, chiar si fãrã comentarii. Fiindcã sînt aceiasi. Si apar des. Foarte des. În tara asta nu mai existã un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cîntãret talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toti devin vedete si, în clipa imediat urmãtoare, descoperã cã au vãzut idei. Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi putut s-o practice onest si din care sã aibã un venit regulat.
Mã obosesc emisiunile care-mi promit cã vor dezbate solutiile anti-crizã si în care invitati si moderatori ajung sã vorbeascã despre beregate, prostãnaci, caraghiosi, sobolani rozalii, lupta dintre fata presedintelui si intelectuali, despre insinuãrile cutãrui senator, despre sforãitul din Parlament al nu stiu cãrui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de ministri. Am obosit sã vãd fete lungi de jurnalisti care anuntã, cu acelasi ton grav, de început de apocalipsã, si cã se mãresc facturile, si cã s-a dus dracului rapita în Alexandria , si cã Mutu are tendonul rupt. Sau cã nu-l mai are deloc. Am obosit sã aud de miticã-de-la-ligã, nasu-sandu, meme-stoica, galactici, jucãtori-titrati, distractie-pe-cinste.
Am obosit sã stiu cã din atîtea cazuri de malpraxis în medicinã, un singur doctor a fost condamnat pentru viol. Mã oboseste Mihaela Rãdulescu, si cei care o combat, si cei care o apãrã. Mã oboseste oricine comenteazã un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau pãrinti, fãrã sã poatã arãta vreun act, o diplomã, care sã-i confere acest drept. Am obosit sã mã tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima paginã a tuturor ziarelor, fãrã sã reusesc sã-mi amintesc vreo ispravã, bunã, rea, dar în orice caz extra-ordinarã, care sã merite mãcar efortul scanãrii fotografiei lor.
Am obosit sã vãd cã patroni de firme de salubrizare îsi dau cu pãrerea despre expozitii de artã, cã pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, cã Monica Tatoiu are rãspuns pentru orice - de la încãlzirea globalã, la cum nu trebuie sã renunti la speranta de a avea orgasm. Am obosit ca, la douãzeci de ani de la Revolutie, sã-i înjur tot pe Iliescu, Nãstase, Vãcãroiu, Serban Mihãilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpes, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Pãunescu etc. iar cei de azi la putere scapa.
Am obosit, de fapt, sã nu am încredere în nimic si nimeni.
Am obosit sã scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gîndit, la un moment dat, sã le cer oamenilor obositi ca si mine sã iasã în stradã. Dar am în fata ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarte si lozinci analfabete, revendicãri haotice si isterice, fete tîmpe în fundal care transmit salutãri familiei, sindicalisti mîngîiati pe frunte de opozitie, trecãtori plictisiti si amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fratilor Petreus si a Daciilor în rate.
Am obosit de tara în care nu se întîmplã nimic. De tara care m-a fãcut sã privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani multi si grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradã, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul si obligatia de a-mi apãra tara. De dreptul de a mã asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate si în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalti români în fata justitiei.
De aceea spun cã nu-mi iubesc tara. Mi-a mai rãmas, totusi, un singur drept: acela de a circula liber în strãinãtate. De a emigra. Poate c-a venit timpul sã-l folosesc. Stiu bine cã nici acolo nu umblã cîinii cu covrigi în coadã. Sper doar ca acolo, într-o limbã strãinã si pe strãzi curate, sã am timp sã mi se facã dor de tara mea.’’
miercuri, 14 aprilie 2010
Roma
noroc cu low-costu', ca altfel nu stiu daca mai ajungeam la Roma.
asa ca, in banii de un week-end la mall cu cele trei fete, am luat doua bilete de avion.
vreme frumoasa, lume pestrita si un oras incremenit in alte timpuri.
o tara innebunita dupa frumos in toate ipostazele lui.
imi vine cateodata sa nu ma mai intorc...
asa ca, in banii de un week-end la mall cu cele trei fete, am luat doua bilete de avion.
vreme frumoasa, lume pestrita si un oras incremenit in alte timpuri.
o tara innebunita dupa frumos in toate ipostazele lui.
imi vine cateodata sa nu ma mai intorc...
duminică, 4 aprilie 2010
Despre Biserica
Aseara la slujba de Paste m-am enervat ca un clopotar s-a imbatat si-a batut clopotul 10 minute intruna.
noi eram chiar la intrare, langa clopotnita, si ne-a terminat timpanele.
dupa aceea m-am isterizat cu arhaismele si agramatismele din slujba.
desi fusesem de zeci de ori pana atunci, acum lucrurile sunau diferit.
apoi mi-am adus aminte ca preotii sunt arghirofili, contrar credintei pe care o predica.
toti preotii de la biserica noastra au AUDI A6.
unul dintre ei s-a suparat dupa o slujba la parastasul tatei cand l-am intrebat daca 300 de lei sunt suficienti.
mi-a zis ritos ca 300 e doar taxa de la biserica (nu exista asa ceva).
i-am dat 500 si, evident, n-am primit nicio chitanta niciodata.
iar noi suntem un stat laic (dupa Constitutie) care le plateste preotilor salariile si care subventioneaza invatamantul teologic.
si care ii scuteste de impozite.
si care se ploconeste in fata Bisericii cand e vorba de morala comuna, nu neaparat crestina.
In Biserica nu avem coruptie, nu avem informatori, noi suntem Biserica stramoseasca!
90 la suta dintre romani o considera o institutie de incredere.
anual se construiesc 2000 de biserici si avem mii de absolventi de teologie, asadar ne indreptam spre o saturatie "bisericeasca".
un drum inapoi, catre Evul Mediu, in limuzine de lux.
una din ultemele creatii bisericesti a fost ridicarea la gradul sfintenie a lui Stefan cel Mare.
va inchipuiti un dialog ecumenic de genul:
- ei, si pe cine ati mai sfintit?
- pe Stefan cel Mare
- pai ala parca era betiv, curvar si iute la manie (adica un "pic" criminal)
- da, dar e de-al nostru, s-a batut cu turcii si-a ridicat biserici, e sfant!
si nu, nu sunt ateu, cred in Dumnezeu.
dar nu in Biserica.
ea e doar clasa politica a credintei, care paraziteaza si abuzeaza de putere in numele Domnului.
nu doar in Romania, peste tot.
nici catolicii, nici protestantii nu sunt mai breji.
nici alte credinte...
Templul este in fiecare dintre noi
restul este iluzie...
noi eram chiar la intrare, langa clopotnita, si ne-a terminat timpanele.
dupa aceea m-am isterizat cu arhaismele si agramatismele din slujba.
desi fusesem de zeci de ori pana atunci, acum lucrurile sunau diferit.
apoi mi-am adus aminte ca preotii sunt arghirofili, contrar credintei pe care o predica.
toti preotii de la biserica noastra au AUDI A6.
unul dintre ei s-a suparat dupa o slujba la parastasul tatei cand l-am intrebat daca 300 de lei sunt suficienti.
mi-a zis ritos ca 300 e doar taxa de la biserica (nu exista asa ceva).
i-am dat 500 si, evident, n-am primit nicio chitanta niciodata.
iar noi suntem un stat laic (dupa Constitutie) care le plateste preotilor salariile si care subventioneaza invatamantul teologic.
si care ii scuteste de impozite.
si care se ploconeste in fata Bisericii cand e vorba de morala comuna, nu neaparat crestina.
In Biserica nu avem coruptie, nu avem informatori, noi suntem Biserica stramoseasca!
90 la suta dintre romani o considera o institutie de incredere.
anual se construiesc 2000 de biserici si avem mii de absolventi de teologie, asadar ne indreptam spre o saturatie "bisericeasca".
un drum inapoi, catre Evul Mediu, in limuzine de lux.
una din ultemele creatii bisericesti a fost ridicarea la gradul sfintenie a lui Stefan cel Mare.
va inchipuiti un dialog ecumenic de genul:
- ei, si pe cine ati mai sfintit?
- pe Stefan cel Mare
- pai ala parca era betiv, curvar si iute la manie (adica un "pic" criminal)
- da, dar e de-al nostru, s-a batut cu turcii si-a ridicat biserici, e sfant!
si nu, nu sunt ateu, cred in Dumnezeu.
dar nu in Biserica.
ea e doar clasa politica a credintei, care paraziteaza si abuzeaza de putere in numele Domnului.
nu doar in Romania, peste tot.
nici catolicii, nici protestantii nu sunt mai breji.
nici alte credinte...
Templul este in fiecare dintre noi
restul este iluzie...
joi, 25 martie 2010
Carmen
Azi am fost la Carmen.
Din pacate n-a avut nicio legatura cu ce vedeti mai jos.
Interpretarea Angelei Gheorghiu e absolut fenomenala ,iar uluirea e cu atat mai mare cu cat Gheorghiu e soprana , iar partitura e pentru mezzo-soprana.
De altfel a cantat doar arii din Carmen, niciodata rolul complet, anul asta trebuia sa fie premiera la Metropolitan, dar a amanat-o pana in 2012.
sâmbătă, 20 martie 2010
Doua muzici
Jazz "clasic" si pop "postmodern" de sec 21.
doua Universuri complet diferite, care fac parte din muzica pe care o ascult.
Lady Gaga poate si mai bine de atat(de Beyonce nu mai spun), dar m-a distrat filmul,cu usoara aroma de Tarantino.
Aici in varianta cenzurata.
Eate o dedicatie pentru pentru toti comunistii care ne-au facut viata amara si care probabil se rasuceasc in mormant - capitalismul decadent e la putere!
unii or spune ca o sa vina Apocalipsa.
in acest caz mai ascultati inainte "Take Five", unde compozitorul e saxofonistul - Paul Desmond.
Un standard nemuritor...
doua Universuri complet diferite, care fac parte din muzica pe care o ascult.
Lady Gaga poate si mai bine de atat(de Beyonce nu mai spun), dar m-a distrat filmul,cu usoara aroma de Tarantino.
Aici in varianta cenzurata.
Eate o dedicatie pentru pentru toti comunistii care ne-au facut viata amara si care probabil se rasuceasc in mormant - capitalismul decadent e la putere!
unii or spune ca o sa vina Apocalipsa.
in acest caz mai ascultati inainte "Take Five", unde compozitorul e saxofonistul - Paul Desmond.
Un standard nemuritor...
joi, 11 martie 2010
Rugaciune
Iarta-ma Doamne, nu mai fac!
N-o sa ma mai plang in viata mea ca n-a mai nins destul.
Dar opreste o data zapada asta, ca m-am saturat!
si nu sunt doar eu, suntem multi.
numai copii cei mici nu se mai satura...
N-o sa ma mai plang in viata mea ca n-a mai nins destul.
Dar opreste o data zapada asta, ca m-am saturat!
si nu sunt doar eu, suntem multi.
numai copii cei mici nu se mai satura...
miercuri, 10 martie 2010
Avatar vs. Hurt Locker
In mod cert OSCAR-ul nu e un concurs de frumusete.
Fiindca nu castiga frumosul, castiga politica.
Cinematografica sau nu.
Cu siguranta CNN-ul ar fi facut un film mai adevarat si mai incitant decat Hurt Locker. CNN-ul, BBC-ul sau Al Jazeera.
Incercarea de realizare a unui pseudo-documentar artistic despre genistii americani din Irak e ridicola.
Nimic din ce fac ei acolo nu e credibil.
Genist sa traga cu piciorul intr-un portbagaj in care se afla bombe, dupa ce masina a ars, iar cladirile din jur sunt evacuate?
N-ar trebui sa o arunci in aer, pur si simplu?
Sa te apuci sa tragi de fire obuzele care sunt amorsate?
Sa tractezi cu un robot high-tech un carucior de papusi?
Toate astea reprezinta un atac la inteligenta mea de spectator si nu-i genul de actiune care sa ma faca sa iubesc un film.
Il iubesc pe Tarantino, care-l omoara pe Hitler in Inglorious Bestards altfel decat in realitate, tot cu mana unor americani.
acolo parodia e puternica si savuroasa, desi innecata cu sange.
aici e un patriotism fals si lemnos, care agaseaza.
Jeremy Renner nu are nicio vina, joaca excelent, iar nominalizarea lui mi se pare justificata.
deasemenea imaginea e foarte buna, desi "cinematografierea" la maxim a peisajelor si a situatiilor explozive (la propriu) intareste ideea de documentar americano-patriotard.
Montajul m-a scos din minti.
tehnica de video-clip, cu taieturi scurte si alerte devine enervanta in situatiile in care vrei sa urmaresti actiunea-propriu-zisa, ingroasa cu tuse late o tensiune care se varsa cu mesaj si care aceentueaza starea de iritare.
evident a castigat Oscarul pt. montaj si nu l-a luat pe cel pentru imagine.
Avatar e alta mancare de peste, dar din aceeasi familie hollywoodiana.
Are un scenariu simplist, scriitura e slaba, povestea e previzibila.
Scenariul sucks!
Dar...
e un break-through tehnologic total, de la Razboiul Stelelor incoace nu cred ca a fost vreun film care sa revolutioneze industria in asa masura.
Este practic ipostazierea sincretismului antic, ambalata intr-o forma sclipitoare, computerizata.
Ne face sa fim prizonierii unei enivers fantastic, fiindca Cameron creeaza o lume intreaga, originala, greenfield.
chiar daca scenariul e prost, chiar daca sunt doar trei actori adevarati in film - Sigourney Weaver, Stephen Lang si Michelle Rodriguez, toti in roluri secundare, filmul este irepetabil.
este primul dintr-un gen.
Spectacolul e total, iar imaginatia, grafica, efectele 3D sunt complet iesite din comun.
E atat de bun incat lumea s-a imbulzit la urmatorul film 3D rupand usile cinematografelor - Alice in Tara Minunilor, care nu e un fiasco total doar datorita lui Johnny Depp si Helenei Bonham Carter(via sotul-regizor- Tim Burton).
Comparatia cu Avatar e nedreapta, iti dai seama cat de bun a fost Avatarul.
Un film cu o gestatie de 14 ani.
Anul asta se anunta televiziunea si televizoarele 3D.
Oare cat de mare e serviciul facut de Avatar, cata publicitate gratis a facut 3D-ului si Imax-ului?
Imax care exista comercial de 20 si ceva de ani, dar se taraia prin piata.
Dar se pare ca toti au vrut sa i-o traga lui Cameron, care are un caracter imposibil.
Actorii au votul majoritar la Oscar, iar actorii il urasc pe Cameron, e dificil, dictatorial, perfectionist si fara scrupule.
Desi cei care au lucrat cu el ii sunt recunoscatori pentru succes, mare majoritate nu mai vor sa aiba de-a face cu regizorul.
In plus isi facuse plinul de Oscaruri cu Titanic.
Si beneficul de a avea prima femeie regizor care ia Oscarul, media, publicitate etc
Degeaba.
Spectatorilor nu le-a placut Hurt Locker, au fost extrem de putini si filmul a avut pierderi uriase.
Motiv pueril de record - castigatorul de Oscar cu cel mai mic box-office!
Asta e pretul politicii, de fapt...
Lasati filmul sa castige, va rog.
Macar de la urmatoarea editie incolo.
Iar mie?
mie mi-a placut Inglorious Bestards, daca nu v-ati prins.
Fiindca nu castiga frumosul, castiga politica.
Cinematografica sau nu.
Cu siguranta CNN-ul ar fi facut un film mai adevarat si mai incitant decat Hurt Locker. CNN-ul, BBC-ul sau Al Jazeera.
Incercarea de realizare a unui pseudo-documentar artistic despre genistii americani din Irak e ridicola.
Nimic din ce fac ei acolo nu e credibil.
Genist sa traga cu piciorul intr-un portbagaj in care se afla bombe, dupa ce masina a ars, iar cladirile din jur sunt evacuate?
N-ar trebui sa o arunci in aer, pur si simplu?
Sa te apuci sa tragi de fire obuzele care sunt amorsate?
Sa tractezi cu un robot high-tech un carucior de papusi?
Toate astea reprezinta un atac la inteligenta mea de spectator si nu-i genul de actiune care sa ma faca sa iubesc un film.
Il iubesc pe Tarantino, care-l omoara pe Hitler in Inglorious Bestards altfel decat in realitate, tot cu mana unor americani.
acolo parodia e puternica si savuroasa, desi innecata cu sange.
aici e un patriotism fals si lemnos, care agaseaza.
Jeremy Renner nu are nicio vina, joaca excelent, iar nominalizarea lui mi se pare justificata.
deasemenea imaginea e foarte buna, desi "cinematografierea" la maxim a peisajelor si a situatiilor explozive (la propriu) intareste ideea de documentar americano-patriotard.
Montajul m-a scos din minti.
tehnica de video-clip, cu taieturi scurte si alerte devine enervanta in situatiile in care vrei sa urmaresti actiunea-propriu-zisa, ingroasa cu tuse late o tensiune care se varsa cu mesaj si care aceentueaza starea de iritare.
evident a castigat Oscarul pt. montaj si nu l-a luat pe cel pentru imagine.
Avatar e alta mancare de peste, dar din aceeasi familie hollywoodiana.
Are un scenariu simplist, scriitura e slaba, povestea e previzibila.
Scenariul sucks!
Dar...
e un break-through tehnologic total, de la Razboiul Stelelor incoace nu cred ca a fost vreun film care sa revolutioneze industria in asa masura.
Este practic ipostazierea sincretismului antic, ambalata intr-o forma sclipitoare, computerizata.
Ne face sa fim prizonierii unei enivers fantastic, fiindca Cameron creeaza o lume intreaga, originala, greenfield.
chiar daca scenariul e prost, chiar daca sunt doar trei actori adevarati in film - Sigourney Weaver, Stephen Lang si Michelle Rodriguez, toti in roluri secundare, filmul este irepetabil.
este primul dintr-un gen.
Spectacolul e total, iar imaginatia, grafica, efectele 3D sunt complet iesite din comun.
E atat de bun incat lumea s-a imbulzit la urmatorul film 3D rupand usile cinematografelor - Alice in Tara Minunilor, care nu e un fiasco total doar datorita lui Johnny Depp si Helenei Bonham Carter(via sotul-regizor- Tim Burton).
Comparatia cu Avatar e nedreapta, iti dai seama cat de bun a fost Avatarul.
Un film cu o gestatie de 14 ani.
Anul asta se anunta televiziunea si televizoarele 3D.
Oare cat de mare e serviciul facut de Avatar, cata publicitate gratis a facut 3D-ului si Imax-ului?
Imax care exista comercial de 20 si ceva de ani, dar se taraia prin piata.
Dar se pare ca toti au vrut sa i-o traga lui Cameron, care are un caracter imposibil.
Actorii au votul majoritar la Oscar, iar actorii il urasc pe Cameron, e dificil, dictatorial, perfectionist si fara scrupule.
Desi cei care au lucrat cu el ii sunt recunoscatori pentru succes, mare majoritate nu mai vor sa aiba de-a face cu regizorul.
In plus isi facuse plinul de Oscaruri cu Titanic.
Si beneficul de a avea prima femeie regizor care ia Oscarul, media, publicitate etc
Degeaba.
Spectatorilor nu le-a placut Hurt Locker, au fost extrem de putini si filmul a avut pierderi uriase.
Motiv pueril de record - castigatorul de Oscar cu cel mai mic box-office!
Asta e pretul politicii, de fapt...
Lasati filmul sa castige, va rog.
Macar de la urmatoarea editie incolo.
Iar mie?
mie mi-a placut Inglorious Bestards, daca nu v-ati prins.
Un film de actiune pe gustul meu
adica cu batai, impuscaturi, masini si femei frumoase: From Paris with love.
Luc Besson e producatorul.
puteam sa jur ca el e si regizorul, dar nu, e Pierre Morel.
Pe post de Bruce Willis combinat cu Vin Diesel e John Travolta, masinile sunt americane si nemtesti (in film frantuzesc), gagica e poloneza- Katsia Smutniak.
Locatia - Paris, of course.
Partenerul novice a lui Travolta e Jonathan Rhys Meyers, foarte convingator in rolul agentului secret novice.
Filmul abunda in poante seci si contraglume cu francezi:
- Cu cine crezi ca e combinat X,cu blonda sau cu bruneta?
- Mi-e teama ca e cu amandoua.
- Doamne, ii iubesc pe francezii astia!
Bataile sunt combinatie de Jiu-Jitsu, Jeet-Kune-do si Aikido, bine filmate, dar rare, fiidca deobicei un glont in scafarlie e mai prompt.
sau o explozie.
avem din plin cascadorii cu masini care fac cinste celebrei scoli franceze.
si aici ironiile sunt la ele acasa - un A8 care se chinuie sa urmareasca un Volvo break...
un film alert, fara momente trenante.
Tarantino ar fi mandru de el, e plin de scafarlii zburate, unele de femei.
la James Bond nu vezi asa ceva.
de aceea mi se pare mai bun.
argumentul suprem: i-a placut si sotiei, de 8 martie.
e clar ca merita.
recomand!
Luc Besson e producatorul.
puteam sa jur ca el e si regizorul, dar nu, e Pierre Morel.
Pe post de Bruce Willis combinat cu Vin Diesel e John Travolta, masinile sunt americane si nemtesti (in film frantuzesc), gagica e poloneza- Katsia Smutniak.
Locatia - Paris, of course.
Partenerul novice a lui Travolta e Jonathan Rhys Meyers, foarte convingator in rolul agentului secret novice.
Filmul abunda in poante seci si contraglume cu francezi:
- Cu cine crezi ca e combinat X,cu blonda sau cu bruneta?
- Mi-e teama ca e cu amandoua.
- Doamne, ii iubesc pe francezii astia!
Bataile sunt combinatie de Jiu-Jitsu, Jeet-Kune-do si Aikido, bine filmate, dar rare, fiidca deobicei un glont in scafarlie e mai prompt.
sau o explozie.
avem din plin cascadorii cu masini care fac cinste celebrei scoli franceze.
si aici ironiile sunt la ele acasa - un A8 care se chinuie sa urmareasca un Volvo break...
un film alert, fara momente trenante.
Tarantino ar fi mandru de el, e plin de scafarlii zburate, unele de femei.
la James Bond nu vezi asa ceva.
de aceea mi se pare mai bun.
argumentul suprem: i-a placut si sotiei, de 8 martie.
e clar ca merita.
recomand!
miercuri, 24 februarie 2010
Frustrare
De vreo zece zile ma tot uit pe geam dimineatza si sunt complet dezamagit: iar n-a nins.
Tocmai cand imi stabilizasem tabieturile- sculat la 6, dat zapada, dus copilu' la scoala, dat iar zapada etc.
Acum stau si frec menta povestindu-va angoasele mele.
Ca sa inveselesc putin, va prezint cateva moto-fotografii - scuterul cu pneu de iarna si o suta de cai pascand zapada .
De remarcat la scuterist si costumul special de iarna :
trening si adidasi...
luni, 8 februarie 2010
Cum te poate omori Beethoven...
Am privilegiul de a avea ca student la bowling un tanar inginer IT.
Are o minte bine mobilata, un spirit liber si oarecum temerar, bine temperat in spatele unui comportament civilizat si mai degraba introvertit.
cu un fizionomie placuta, mucalit pe alocuri, e un soi de oaza de normalitate printre romanii standard, care frizeaza salbaticia.
prima intalnire din postura antrenor-student a debutat cu un scurt interviu, obligatoriu dupa normele USBC (Federatia Americana de Bowling).
unul din subiectele obligatorii: boli anterioare, operatii, limitari fizice etc, orice ar putea fi de interes pentru colaborarea viitoare.
el imi spune senin si aton: amputare treimea inferioara gamba dreapta...
daca nu mi-as fi controlat bine stupoarea, probabil asa fi avut fizionomia oricarui prost, nu remarcasem nimic, desi "profesional" ar fi fost sa observ inainte sa-mi spuna el.
am o scuza, totusi: merge foarte bine, observi doar daca te uiti cu atentie.
am inceput lectiile si dupa cateva zile, intr-un mod neprovocat am aflat si povestea din spatele piciorului lipsa: accident de tren.
- ai alergat dupa tren?
- da..
- aveam 19 ani
- atunci se explica, la varsta aceea crezi ca totul e posibil (aducandu-mi aminte ca tot pe atunci am alunecat si eu sub un autobuz, alergand dupa el, din fericire in spatele rotilor...)
....
- aveai un motiv important sa prinzi acel tren?
- da, ma grabeam la un concert
incerc sa ma gandesc ce trupe rock au avut concerte pe atunci, dar baza de date imi e incompleta
- ce concert?
- Beethoven, Simfonia a V-a.
- simfonia Destinului?
- da
apoi mi-a povestit cu lux de amanunte cum s-a intamplat
- dar acum sunt perfect lecuit
(destinul a batut la usa, dar nu venise inca momentul).
-acum cinci ani am vrut sa alerg iar dupa tren..
mi-a devenit brusc simpatic
e unul dintre putinii pe care era sa-i omoare Beethoven
saptamana viitoare ma duc la concert- Simfonia a V-a
dar am sa merg pe jos...
Iarna, un frumos necesar
Dupa ce am terminat facultatea iarna a devenit sacaitoare, desi eram un fan dedicat.
prima sincopa a fost in armata, pe la 19 ani, cand niste apv-isti oligofreni ( pleonasm?) ne-au tinut intr-un viscol bestial o zi si o noapte, in camp deschis, fara sa ne lase macar sa coboram clapele caciulilor peste urechi.
rezultatul a a fost ca am ramas cu o ureche ceva mai mare decat cealalta, cu o ura pe viata fata de armata si cu rezerve solide in ceea ce priveste frumusetea iernii.
o data cu facultatea a luat sfarsit partea eminamente contemplativa a vietii, incepand delirul praxisului.
iarna a devenit un disconfort, un obstacol, aducea complicatii imense si eforturi pe masura.
iarna nu s-a schimbat deloc, fireste...
e frig, zapada, viscol, are toate atributele care-o fac antipatica .
iar acum este o iarna adevarata, cum nu mi-aduc aminte sa mai fi vazut din copilarie.
ninge de parca s-a rupt punga cerului si curge intr-una,
o data, de doua ori, de zece ori, nici nu mai stiu cate reprize de ninsoare si frig am avut iarna asta.
dar brusc frumusetea m-a lovit in plin:
totul e alb, matasos,
casele s-au impodobit de nunta,
sunetele se lovesc de vata din jur,
timpul se lungeste enorm,
frumusetea da tarcoale prin oras.
si,
evident,
toata lumea e disperata...
dar eu sunt indragostit,
copilaria imi da tarcoale,
iarna e iarasi frumoasa.
va arat maine,
am dovada...
vineri, 29 ianuarie 2010
pentru un prieten Bacovi(a)maniac
pe care il gasiti aici
UNU
am prins veacul gresit
foarte IT
si foarte prost,
TV-ul luceste-n ochi,
frate cu webu’
atintiti peste vremuri,
in gol,
stau minti
odihnite
gauri negre,
book-face-uri,
high five
sau doar
high
in cluburi se varsa hormoni
intre sexuri,
contactu-i direct,
SMS
sau
bluetooth
o epoca noua a inceput,
si Bacovia,
desuet,
se tanguie-n
printre
randuri
in vizita
nimeni
n-a mai
venit,
suntem multi
si singuri,
fara
de
UNU
vineri, 22 ianuarie 2010
luni, 18 ianuarie 2010
USBC bronze level coach
am ajuns ieri, dupa examenul practic si teroretic condus de Steve Innins in Hull City, UK. a fost o provocare la care atat eu cat si Theo am raspuns intr-un mod mai mult decat onorabil. am doborat recordul de viteza pentru examenul de bronz -45 min, fata de 55 minute precedentul, fiindca am trecut de doua ori prin raspunsuri, ca sa nu care cumva sa fiu rapid si prost. altfel era sub o jumatate de ora... mi-a convenit ca marea majoritate a intrebarilor a fost despre chestiuni practice... am gresit un singur raspuns din 58, datorita formularii defectuoase, care permitea doua rapunsuri corecte, in loc de unul. examenul practic a constat in studierea unui elev necunoscut, intervievarea lui, studierea jocului, identificarea punctelor care ar sugereaza probleme, gasirea si implemetarea unor solutii. analiza trebuia sa fie completa- studiul miscarii, al bilelor, determinarea vitezei, rotatiei si PAP-ului (cu creionul si metrul!!!!). intr-o ora concluziile noastre erau mai performante decat analiza facuta de un antrenor englez in trei saptamani... si era vorba de o jucatoare foarte buna, 185 media in campionat - la 17 ani!! asta asa, ca sa nu ma dea modestia afara din casa. Anglia s-a dovedit a fi o experienta incredibila sub multe aspecte. oamenii au fost deosebit de prietenosi, mai ales Steve si cu sotia lui, dar si ceilalti colegi de curs.. printre alte curiozitati- jumatate din piste sunt inca de lemn... cea din sala in care am fost are heads-urile sintetice si back-end-urile din lemn!!! Silver peste minim un an...
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
luni, 11 ianuarie 2010
vineri, 8 ianuarie 2010
No 1 in USA
nu stiu cum o cheama, dar isi spune Inna.
cu siguranta i-ati auzit melodiile pe la radio.
scum un an era "nimeni"
acum este number ONE in USA, in Top Bilboard Hot Dance 100 Airplay, adica cea mai difuzata melodie din State,altfel nefiind prezenta in niciun top.
adica criticii nu apreciaza, dar ascultatorii da.
melodia number one e "HOT", prima de mai jos.
a doua este o balada superba
luni, 4 ianuarie 2010
Subaru, mon amour
Travis Pastrana este definitia"extremului".
la 14 ani s-a accidentat cu motocicleta, coloana separandu-i-se de bazin. A ramas in viata si si-a revenit complet, fiind unul dintre cele 3 cazuri cunoscute in istoria medicinei americane.
A fost cel mai mare motociclist de free-ride din toate timpurile.
A fost primul care a executat un dublu- flip cu motocicleta.
nu mai stie exact cate operatii a avut ca urmare a accidentelor.
9 la genunchiul stang si 6 la dreptul, printre altele.
a fost nevoit sa renunte la motocicleta si s-a apucat (la 21 de ani) de raliu!
a castigat cateva campionate in USA- varianta Rally America, a incercat si prin WRC, dar n-a reusit decat maxim locul 5, intr-o cursa (grupaN).
l-a invins pe Mc Rae in finala Xtreme Games cu o jumatate de secunda, dupa ce acesta s-a rasturnat inainte de linia de finish.
si, ca divertisment, s-a apucat sa sara cu masina.
Subaru, evident.
bunul lui prieten (si coleg de echipa la echipa de raliuri Subaru America) Ken Block stabilise un record mondial, sarind cu Subaru Impreza 171 de picioare- cam 52 de metri.
El s-a gandit sa faca mai mult.
Si cu mai mult stil.
asa ca adunat o echipa numeroasa, au construit niste rampe, cea de aterizare fiind construita pe o barja ancorata intr-unul din golfurile din Long Beach.
inainte s-a antrenat pe sol, facand praf o masina, dupa ce a sarit peste rampa de aterizare...
a scapat neatins, de data asta.
Nu degeaba porecla lui este 199 vieti, s-a facut si un film documentar despre el cu acest titlu in 2008, cand avea 25 de ani!
In seara de revelion a facut ce vedeti in videoul de mai sus.
adica 269 de picioare(83 de metri).
barja de aterizare s-a dovedit cam scurta, asa ca franarea a fost un "pic" improvizata, fiind folosite si portierele de pe partea dreapta a masinii..
Masina nu este de serie, are 450 CP, asa ca nu incercati asa ceva acasa...
sâmbătă, 26 decembrie 2009
vineri, 25 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)