PAVEL MIHAI ROBERT
ODETTE PITICARIU
duminică, 31 mai 2009
sâmbătă, 30 mai 2009
Campionul Romaniei in 2009 la seniori este:
VALI FATU!
Constantenii au dominat intrecerea, singurii care le-au tinut "piept" au fost Bogdan Obada, care a ramas pe primul loc pana la sfarsitul jocului 6 (datorita mediei mari de intrare in finala) , dar a terminat pe 4, si Gabi Deaconu, care a cedat in ultimele trei jocuri, terminand pe 5.
Datorita unor probleme familiale Bogdan Obada s-a retras din lotul national (de ieri dimineata) si locul lui a fost luat de Bebe Ioancea, ca fiind cel mai bun jucator al momentului ce nu face parte din lot.
ca fapt divers: titlul s-a decis la mai putin de o popic, daca dadea Bebe cu unul in plus era el campion si nu Vali Fatu.
egalitatea era exclusa!!!!!
joi, 28 mai 2009
marți, 26 mai 2009
duminică, 24 mai 2009
Cele mai bune echipe din tara
Campionii - Amica
Vicecampionii - Elcomex
Cele mai bune echipe din tara- fac parte din ele 6 membri ai loturilor nationale
Bucuria victoriei
campioana este AMICA!!!
AMICA: Marius Piticariu, Odette Piticariu, Romeo Gagenoiu, Raluca Gandac, Alexandru Gandac
recorduri ale play-off-ului
Cel mai medii pentru tot turneul play-off (15 jocuri):
- Marius Piticariu (AMICA) -3149 (209,93 medie)
- Romeo Gagenoiu (AMICA) -3137 (209,13 medie)
- Marcel Tarase (ELCOMEX)- 2891 (206,5 medie din 14 jocuri)
- Viorel Simut (IDM) - 3065 (204,33 medie)
cea mai buna medie pe 5 jocuri-Dani Sotnic (CFR) - 220
cel mai bun joc- Andrei Manescu(CFR) - 257.
cele mai multe puncte individuale castigate: Marius Piticariu, Catalin Gheorghe, Marcel Tarase- cate 3 (adica toate disponibile), Romeo Gagenoiu si Viorel Simut- cate 2,5.
rezultatele complete mai jos.
Filme de la play-off
ultimele frame-uri din meciul 1, Amica-IDM. cele 3 popice lasate de Romeo vor face ca sa fie egalul lui Viorel Simut dupa cinci jocuri astfel incat Amica castiga(sau pierde ) jumatate de punct...
imagini din jocul 4 si inceputul jocului 5 dintre Elcomex si Idm. dupa 4 jocuri erau egale...
sâmbătă, 23 mai 2009
FOTO PLAY-OFF
AMICA INAINTE DE MECI
ELCOMEX SI CFR LA FINAL
ARBITRII- NEA FANICA TANASESCU, ANDREEA SI ANDRA
IDM INAINTE DE MECI
SECRETARUL FRPB SI ELCOMEX
joi, 21 mai 2009
"The" Big Nasty
2 jocuri de 300 consecutiv ...
si televizate pe deasupra...
vorba lui: ce altceva mai mi-as putea dori dupa "The Player of the Year" si 5 victorii consecutive(maxim posibil) in AMP King of Bowling, ultimele doua cu 300?
priviti si delectati-va:
bucurii de maturitate
am descoperit tarziu ca pot fi util comunitatii.
tarziu dupa standardele proprii, ma consideram pregatit de mult, sa fie zece ani, cel putin.
dar o maturitate tarzie nu e totusi de lepadat, a venit in cele din urma si ma bucur de ea.
in fiecare zi incep sa inteleg ca sunt multi in jurul meu pe care-i ajut, sau ii bucur, sau carora le aduc un plus in viata.
ar trebui sa le multumesc lor tot atat de mult cat ar trebui sa-mi multumeasca ei mie.
sau poate mult mai mult, e important sa te simti util, sa iesi din nevroza intelectualista care e un soi de boala profesionala a inteligentei.
in plus o maturitate tarzie e de bun augur, mai e mult pana la descompunerea inevitabila a mintii si a simturilor, pe care am inceput s-o percep tot mai mult.
tata a murit anul trecut, intr-un mod care l-a facut de nerecunoscut.
nici mama nu mai e cea de odinioara, iar mama-soacra, cea pe care am iubit-o de cand am vazut-o, e tot mai bolnava, mai mult prin spitale.
totdeauna am compatimit copiii superdotati, sunt un soi de accident aparent fericit al destinului, care cel mai adesea se termina devreme si nefericit, ca un meteorit foarte luminos, dar efemer, de care te bucuri o clipa.
prea putin, ca o floare care se ofileste dupa o zi.
intr-un fel ciudat incep sa descopar un sens al vietii.
pana acum eram convins ca firul rosu nu exista, ca “trecem” prin viata ca un rau etern care spala existenta , dar nu lasa urme.
nu, nu sunt un adept al lui Thales, nu am un cult al apei.
desi apa, ca simbol al femininului, ar putea sa-mi fie aproape...
imaginea mea e un soi de corcitura intre Heraclit (panta rhei-totul curge) si Thales unde totul e imuabil, cu apa drept componenta fundamentala.
existenta curgea ca apa, dar nu se schimba nimic (Piros).
pana acum.
simt ca e important sa predai mai departe adevarurile la care ai ajuns.
cu prietenie si cu dedicatie...
si asta creeaza un scop si o determinare apodictica simultan.
ma simt confortabil in maturitatea mea tarzie.
alaturi de voi, ceilalti, care ma ajutati cel putin la fel de mult cat va ajut eu pe voi.
eu descopar sensul vietii si nu va pot multumi indeajuns niciodata...
tarziu dupa standardele proprii, ma consideram pregatit de mult, sa fie zece ani, cel putin.
dar o maturitate tarzie nu e totusi de lepadat, a venit in cele din urma si ma bucur de ea.
in fiecare zi incep sa inteleg ca sunt multi in jurul meu pe care-i ajut, sau ii bucur, sau carora le aduc un plus in viata.
ar trebui sa le multumesc lor tot atat de mult cat ar trebui sa-mi multumeasca ei mie.
sau poate mult mai mult, e important sa te simti util, sa iesi din nevroza intelectualista care e un soi de boala profesionala a inteligentei.
in plus o maturitate tarzie e de bun augur, mai e mult pana la descompunerea inevitabila a mintii si a simturilor, pe care am inceput s-o percep tot mai mult.
tata a murit anul trecut, intr-un mod care l-a facut de nerecunoscut.
nici mama nu mai e cea de odinioara, iar mama-soacra, cea pe care am iubit-o de cand am vazut-o, e tot mai bolnava, mai mult prin spitale.
totdeauna am compatimit copiii superdotati, sunt un soi de accident aparent fericit al destinului, care cel mai adesea se termina devreme si nefericit, ca un meteorit foarte luminos, dar efemer, de care te bucuri o clipa.
prea putin, ca o floare care se ofileste dupa o zi.
intr-un fel ciudat incep sa descopar un sens al vietii.
pana acum eram convins ca firul rosu nu exista, ca “trecem” prin viata ca un rau etern care spala existenta , dar nu lasa urme.
nu, nu sunt un adept al lui Thales, nu am un cult al apei.
desi apa, ca simbol al femininului, ar putea sa-mi fie aproape...
imaginea mea e un soi de corcitura intre Heraclit (panta rhei-totul curge) si Thales unde totul e imuabil, cu apa drept componenta fundamentala.
existenta curgea ca apa, dar nu se schimba nimic (Piros).
pana acum.
simt ca e important sa predai mai departe adevarurile la care ai ajuns.
cu prietenie si cu dedicatie...
si asta creeaza un scop si o determinare apodictica simultan.
ma simt confortabil in maturitatea mea tarzie.
alaturi de voi, ceilalti, care ma ajutati cel putin la fel de mult cat va ajut eu pe voi.
eu descopar sensul vietii si nu va pot multumi indeajuns niciodata...
duminică, 17 mai 2009
24 de ore si ceva
ma incapatanez sa scriu intr-un mod foarte personal, despre ce mi se intampla direct,despre ce-mi trece prin viata, prin ochi, prin minte si prin suflet.
cateodata viata schimba vitezele aiuritor si comprima in 24 de ore lucruri care nu ti se intampla in ani intregi.
tocmai sunt pe punctul sa inchei o astfel de zi.
mi-a placut tot timpul sa concurez, am stofa de luptator somer, care in lipsa de razboaie se reprofileaza pe altfel de competitii, sportive indeosebi, dar nu numai.
desi am o experienta bogata (varsta are importanta ei), e o lectie pe care nu o invat niciodata pina la capat.
nu sunt un talent sportiv, n-am excelat nicaieri la modul absolut.
nu am ajuns niciodata campion national la ceva, nu am performat la varf nicaieri.
dar tot timpul am fost combativ, eram printre cei cativa competitori care determinau competitia, se luptau pentru titlu.
eu terminam tot timpul al doilea, al treilea sau pe acolo, pe undeva prin partea superioara a clasamentelor.
mi-a lipsit totdeauna ceva, talentul suficient, sau determinarea, sau un pic de noroc care sa-mi permita sa–mi depasesc conditia.
totdeauna au fost altii mai buni.
e o constatare pe care nu vreau s-o accept niciodata, o lectie pe care o uit permanent.
probabil fiindca am competitia in sange, in limfa, in gene, in aura, in destin sau pe unde o mai zace personalitatea umana.
ce am reusit intotdeauna cu brio e sa ma fac remarcat.
putini sunt oamenii care m-au cunoscut si care nu m-au remarcat.
stiu sa ma fac prezent, in mod voit, sau nu.
nu e vorba de “charisma” nu sunt genul care place, nu sunt genul care pare premiant, macho, sau pe care merita sa pariezi ca reuseste oriunde.
nu sunt un tip atragator, am depasit limitele decente ale burtii si sunt cam slobod la gura, genul verde-n fata.
cu toate astea cred in steaua mea si incerc tot timpul sa-mi transmit insistent punctul de vedere.
in mos sincer si oarecum ne-mediat.
si, in general, sunt un tip sufletist, iar in Romania asta conteaza.
asta explica si cateva din surprizele placute pe care ti le ofera oamenii.
am si o inteligenta patrunzatoare, cel putin dupa standardul desteptilor care au facut testele de IQ.
oricum testele alea sunt complet irelevante, bietul Einstein avea doar 160.
eu am mai mult, dar el a fost un gigant al gandirii umane, iar eu sunt nimeni.
inteligenta nu inseamna nimic, poti sa fii prost sadea (ca Bush jr.), dar sa conduci lumea.
testele IQ sunt o porcarie inutila, dar trebuia si psihologia sa-si justifice existenta cumva, cu sprijinul aritmeticii.
coborand in concret: printr-o intamplare, plictisindu-ma de ping-pong, m-am apucat de bowling, impreuna cu un prieten.
el e mai talentat, m-am hranit din competitia cu el si-am crescut impreuna, prin competitia dintre noi.
am sperat sa ajung cel mai bun, din tara, din Europa si din Univers.
printr-un concurs de imprejurari am fost cel mai bun debutant.
dar aflasem deja ca altii erau mai buni, stiam destule ca sa inteleg ca scopurile mele erau utopice.
mi-am atins repede limitele, direct propotional cu efortul si timpul alocat scopului.
am ars intr-un an si ceva etapa asta.
dar chiar m-am straduit, am studiat, m-am antrenat, am mers la turnee internationale,cu cateva rezultate notabile, dar cam atat.
Everestul performantei era clar intangibil.
din nou.
eforturile mele, pasiunea si munca n-au ramas neremarcate.
din afara se vede intotdeauna mai bine.
inteleg destul ca sa vad ca nu pot reusi pe masura ambitiei mele, nemarginite.
vazand ca mana, si corpul si talentul nu ma servesc suficient, am incercat sa-i ajut pe altii sa-si atinga scopurile.
si am inceput sa-mi ajut colegii, concurenti totodata, sa mearga pe drumul pe care eu mi-l doream, dar eram incapabil sa-l parcurg.
azi am avut o satisfactie deosebita, unul dintre colegii mei a ajuns azi campion, ajutat de mine.
m-am antrenat deseori cu el, am concurat cu el, deseori l-am invins.
a venit un punct in care era evident ca rezultatele lui incepeau sa le depasesca pe ale mele.
mi-a fost greu sa accept, dar am facut-o.
ieri l-am invatat cum sa ma bata.
i-am dat solutia la pachet - fa asa!
si el a facut-o, m-a invins.
iar azi i-a invins pe toti.
am fost foarte mandru, fiindca el a spus: m-am gandit la ce mi-ai spus tu si am facut asa cum m-ai invatat.
intr-un fel e si succesul meu.
mic, dar conteaza.
a trebuit sa accept ca gandirea mea a functionat prin mana lui si nu prin a mea.
si sunt mandru de asta.
am constatat ca sunt un jucator mediocru, dar un antrenor de talent.
in cele din urma am gasit o cale sa ma fac remarcat, de data asta mai mult in ochii mei si ai lui.
dar pedeapsa nu intarzie niciodata.
acum sunt in pole-position sa devin functionarul numarul unu al federatiei sportive.
ce-am vrut eu si ce-a iesit...
dar ma voi stradui, prea multi mi-au acordat increderea si sperantele lor.
si voi continua sa joc, chiar imi place.
mai ales competitia ma atrage.
cu toate rezultatele ei neasteptate...
cateodata viata schimba vitezele aiuritor si comprima in 24 de ore lucruri care nu ti se intampla in ani intregi.
tocmai sunt pe punctul sa inchei o astfel de zi.
mi-a placut tot timpul sa concurez, am stofa de luptator somer, care in lipsa de razboaie se reprofileaza pe altfel de competitii, sportive indeosebi, dar nu numai.
desi am o experienta bogata (varsta are importanta ei), e o lectie pe care nu o invat niciodata pina la capat.
nu sunt un talent sportiv, n-am excelat nicaieri la modul absolut.
nu am ajuns niciodata campion national la ceva, nu am performat la varf nicaieri.
dar tot timpul am fost combativ, eram printre cei cativa competitori care determinau competitia, se luptau pentru titlu.
eu terminam tot timpul al doilea, al treilea sau pe acolo, pe undeva prin partea superioara a clasamentelor.
mi-a lipsit totdeauna ceva, talentul suficient, sau determinarea, sau un pic de noroc care sa-mi permita sa–mi depasesc conditia.
totdeauna au fost altii mai buni.
e o constatare pe care nu vreau s-o accept niciodata, o lectie pe care o uit permanent.
probabil fiindca am competitia in sange, in limfa, in gene, in aura, in destin sau pe unde o mai zace personalitatea umana.
ce am reusit intotdeauna cu brio e sa ma fac remarcat.
putini sunt oamenii care m-au cunoscut si care nu m-au remarcat.
stiu sa ma fac prezent, in mod voit, sau nu.
nu e vorba de “charisma” nu sunt genul care place, nu sunt genul care pare premiant, macho, sau pe care merita sa pariezi ca reuseste oriunde.
nu sunt un tip atragator, am depasit limitele decente ale burtii si sunt cam slobod la gura, genul verde-n fata.
cu toate astea cred in steaua mea si incerc tot timpul sa-mi transmit insistent punctul de vedere.
in mos sincer si oarecum ne-mediat.
si, in general, sunt un tip sufletist, iar in Romania asta conteaza.
asta explica si cateva din surprizele placute pe care ti le ofera oamenii.
am si o inteligenta patrunzatoare, cel putin dupa standardul desteptilor care au facut testele de IQ.
oricum testele alea sunt complet irelevante, bietul Einstein avea doar 160.
eu am mai mult, dar el a fost un gigant al gandirii umane, iar eu sunt nimeni.
inteligenta nu inseamna nimic, poti sa fii prost sadea (ca Bush jr.), dar sa conduci lumea.
testele IQ sunt o porcarie inutila, dar trebuia si psihologia sa-si justifice existenta cumva, cu sprijinul aritmeticii.
coborand in concret: printr-o intamplare, plictisindu-ma de ping-pong, m-am apucat de bowling, impreuna cu un prieten.
el e mai talentat, m-am hranit din competitia cu el si-am crescut impreuna, prin competitia dintre noi.
am sperat sa ajung cel mai bun, din tara, din Europa si din Univers.
printr-un concurs de imprejurari am fost cel mai bun debutant.
dar aflasem deja ca altii erau mai buni, stiam destule ca sa inteleg ca scopurile mele erau utopice.
mi-am atins repede limitele, direct propotional cu efortul si timpul alocat scopului.
am ars intr-un an si ceva etapa asta.
dar chiar m-am straduit, am studiat, m-am antrenat, am mers la turnee internationale,cu cateva rezultate notabile, dar cam atat.
Everestul performantei era clar intangibil.
din nou.
eforturile mele, pasiunea si munca n-au ramas neremarcate.
din afara se vede intotdeauna mai bine.
inteleg destul ca sa vad ca nu pot reusi pe masura ambitiei mele, nemarginite.
vazand ca mana, si corpul si talentul nu ma servesc suficient, am incercat sa-i ajut pe altii sa-si atinga scopurile.
si am inceput sa-mi ajut colegii, concurenti totodata, sa mearga pe drumul pe care eu mi-l doream, dar eram incapabil sa-l parcurg.
azi am avut o satisfactie deosebita, unul dintre colegii mei a ajuns azi campion, ajutat de mine.
m-am antrenat deseori cu el, am concurat cu el, deseori l-am invins.
a venit un punct in care era evident ca rezultatele lui incepeau sa le depasesca pe ale mele.
mi-a fost greu sa accept, dar am facut-o.
ieri l-am invatat cum sa ma bata.
i-am dat solutia la pachet - fa asa!
si el a facut-o, m-a invins.
iar azi i-a invins pe toti.
am fost foarte mandru, fiindca el a spus: m-am gandit la ce mi-ai spus tu si am facut asa cum m-ai invatat.
intr-un fel e si succesul meu.
mic, dar conteaza.
a trebuit sa accept ca gandirea mea a functionat prin mana lui si nu prin a mea.
si sunt mandru de asta.
am constatat ca sunt un jucator mediocru, dar un antrenor de talent.
in cele din urma am gasit o cale sa ma fac remarcat, de data asta mai mult in ochii mei si ai lui.
dar pedeapsa nu intarzie niciodata.
acum sunt in pole-position sa devin functionarul numarul unu al federatiei sportive.
ce-am vrut eu si ce-a iesit...
dar ma voi stradui, prea multi mi-au acordat increderea si sperantele lor.
si voi continua sa joc, chiar imi place.
mai ales competitia ma atrage.
cu toate rezultatele ei neasteptate...
sâmbătă, 16 mai 2009
joi, 14 mai 2009
O viziune asupra bowlingului
motto: mai multi, mai bine (apocrif)
Pot sa va spun cu siguranta ca anul acesta bowlingul a dat inapoi, cel putin numeric: mai putini jucatori activi, mai putine turnee, mai putine ore pe pista jucate de catre jucatorii legitimati.
Dar trebuie sa facem astfel incat sa putem avea o dezvoltare puternica in urmatorii 1-2 ani, in pas cu marirea numarului de piste si a numarului de jucatori amatori.
Trebuie sa pornim de la faptul ca numarul de piste din tara a depasit 200, iar numarul de jucatori legitimati este sub acest numar, ceea ce este ridicol.
Ce ar trebui facut:
1. Organizarea Comisiei Centrale de bowling(CCB) intr-o formula moderna, care sa contina cel putin un responsabil cu dezvoltarea, unul cu marketingul si unul cu PR-ul. Schimbarea regulamentului de organizare in mod corespunzator.
2. Dezvoltarea unul corp de voluntari, care sa ajute CCB in implementarea scopurilor sale: marirea numarului de membri, efectuarea de antrenamente la preturi modice pentru copiii si incepatori, asistarea pentru organizarea de turnee si evenimente in salile de bowling, promovarea sportului ca atare in randul publicului larg.
3. Organizarea de evenimente pentru amatori, cu vizibilitate media
4. Demararea unui program pentru introducerea bowlingului la nivelul scolilor, liceelor si universitatilor. Aici cap de pod pot fi institutiile particulare, mai ales cele cu programa internationala, care folosesc acest lucru in tarile de origine.
5. Realizarea loturilor nationale de seniori si de juniori, pe baza unor criterii de performanta clare, transparente si stabile. Propun ca in loturile de seniori sa intre campionul national, detinatorul celei mai mari medii anuale (campionat si turnee individuale), precum si minim un junior de perspectiva. Restul locurilor sa fie decise printr-un turneu cu rol de selectie, desfasurat minim in 2 zile.
6. Achizitionarea unor echipamente proprii, in vederea imbunatatirii conditiilor de joc si aducerea lor la nivel acceptabil ETBA, in special a unui kit de verificare a ungerii si a unei masini de uns performante.
7. Dezvoltarea, instruirea si testarea periodica a corpului de arbitri.
8. Sprijinirea unui numar de membri pentru obtinerea de licente internationale de antrenor si de expert tehnic pentru piste.
9. Efectuarea unor demersuri legale pentru recunoasterea interna a licentelor internationale de antrenor si de expert tehnic - pe baza legislatiei Uniunii Europene
10. Realizarea unei activitati sustinute de lobby pe langa proprietarii si managerii de sali de bowling pentru implicarea lor in activitatile FRPB, pentru profesionalizarea activitatii de bowling in Romania, pentru necesitatea intretinerii corespunzatoare a pistelor, a calificarii unor tehnicieni profesionisti, pentru existenta pro-shop-urilor si a tehnicienilor calificati care sa le deserveasca.
Acesta este viziunea mea.
Sper sa se realizeze macar partial, oricine va fi ales Presedinte CCB.
marți, 12 mai 2009
cum sa-ti iei masina cu 2000 de euro si 5 lei
ieri prietenul meu iconoclast si nunismat era agitat.
isi gasise masina de cumparat si era plin de spume.
era ieftina-2000 de euro, era Alfa Romeo (156-frumoasa masina), dar nu avea toti banii.
in plus magarul de proprietar nu voia sa i-o dea in rate: iti dau 1000 acum si 1000 mai incolo, doar ne cunoastem.
asadar era in criza.
si era frumoasa, verde metalizat, o raritate.
eram convins ca la Alfa e ca la Ferrari, toate-s rosii.
- iti dau 1000 de euro si o hartie prin care ma oblig sa-ti mai dau o mie.
ca vreau neaparat s-o iau, s-o repar, sa-i pun jenti etc.
- dar dac-o lovesti intre timp?
- pai ce conteaza, eu m-am obligat s-o platesc
asadar proprietarul putea ramane cu epava si cu o mie de euro.
prietenul meu de 22 de ani e intr-o categorie de risc maxima, desigur.
tanar si impulsiv, inainte de prima lui masina.
uite ce frumoasa e!
dar e cam grea, are 1800 kg.
caaaaaaat?
1800.
fugi de-aici, n-are mai mult de 1600.
ba da.
pariu pe 5 lei?
da!
baga Wiki: 1250 kg.
iti dau 3 lei, 2 mai tarziu.
e clar ca e innebunit dupa sistemul de rate.
si-a scumpit masina, acum costa 2000 de euro si 5 lei.
o prietena, si ea, pe-acolo: pai nici eu nu ti-as fi dat-o in rate!
ca tu nici n-ai carnet!
!!!!!!!!!!!!
isi gasise masina de cumparat si era plin de spume.
era ieftina-2000 de euro, era Alfa Romeo (156-frumoasa masina), dar nu avea toti banii.
in plus magarul de proprietar nu voia sa i-o dea in rate: iti dau 1000 acum si 1000 mai incolo, doar ne cunoastem.
asadar era in criza.
si era frumoasa, verde metalizat, o raritate.
eram convins ca la Alfa e ca la Ferrari, toate-s rosii.
- iti dau 1000 de euro si o hartie prin care ma oblig sa-ti mai dau o mie.
ca vreau neaparat s-o iau, s-o repar, sa-i pun jenti etc.
- dar dac-o lovesti intre timp?
- pai ce conteaza, eu m-am obligat s-o platesc
asadar proprietarul putea ramane cu epava si cu o mie de euro.
prietenul meu de 22 de ani e intr-o categorie de risc maxima, desigur.
tanar si impulsiv, inainte de prima lui masina.
uite ce frumoasa e!
dar e cam grea, are 1800 kg.
caaaaaaat?
1800.
fugi de-aici, n-are mai mult de 1600.
ba da.
pariu pe 5 lei?
da!
baga Wiki: 1250 kg.
iti dau 3 lei, 2 mai tarziu.
e clar ca e innebunit dupa sistemul de rate.
si-a scumpit masina, acum costa 2000 de euro si 5 lei.
o prietena, si ea, pe-acolo: pai nici eu nu ti-as fi dat-o in rate!
ca tu nici n-ai carnet!
!!!!!!!!!!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)