bucurii de maturitate

am descoperit tarziu ca pot fi util comunitatii. 
tarziu dupa standardele proprii, ma consideram pregatit de mult, sa fie zece ani, cel putin.
dar o maturitate tarzie nu e totusi de lepadat, a venit in cele din urma si ma bucur de ea.
in fiecare zi incep sa inteleg ca sunt multi in jurul meu pe care-i ajut, sau ii bucur, sau carora le aduc un plus in viata.
ar trebui sa le multumesc lor tot atat de mult cat ar trebui sa-mi multumeasca ei mie.
sau poate mult mai mult, e important sa te simti util, sa iesi din nevroza intelectualista care e un soi de boala profesionala a inteligentei.
in plus o maturitate tarzie e de bun augur, mai e mult pana la descompunerea inevitabila a mintii si a simturilor, pe care am inceput s-o percep tot mai mult.
tata a murit anul trecut, intr-un mod care l-a facut de nerecunoscut.
nici mama nu mai e cea de odinioara, iar mama-soacra, cea pe care am iubit-o de cand am vazut-o, e tot mai bolnava, mai mult prin spitale. 
totdeauna am compatimit copiii superdotati, sunt un soi de accident aparent fericit al destinului, care cel mai adesea se termina devreme si nefericit, ca un meteorit foarte luminos, dar efemer, de care te bucuri o clipa.
prea putin, ca o floare care se ofileste dupa o zi.
intr-un fel ciudat incep sa descopar un sens al vietii.
pana acum eram convins ca firul rosu nu exista, ca “trecem” prin viata ca un rau etern care spala existenta , dar nu lasa urme.
nu, nu sunt un adept al lui Thales, nu am un cult al apei.
desi apa, ca simbol al femininului, ar putea sa-mi fie aproape...
imaginea mea e un soi de corcitura intre Heraclit (panta rhei-totul curge) si Thales unde totul e imuabil, cu apa drept componenta fundamentala.
existenta curgea ca apa, dar nu se schimba nimic (Piros).
pana acum.
simt ca e important sa predai mai departe adevarurile la care ai ajuns.
cu prietenie si cu dedicatie...
si asta creeaza un scop si o determinare apodictica simultan.
ma simt confortabil in maturitatea mea tarzie.
alaturi de voi, ceilalti, care ma ajutati cel putin la fel de mult cat va ajut eu pe voi.
eu descopar sensul vietii si nu va pot multumi indeajuns niciodata...