24 de ore si ceva

ma incapatanez sa scriu intr-un mod foarte personal, despre ce mi se intampla direct,despre ce-mi trece prin viata, prin ochi, prin minte si prin suflet.
cateodata viata schimba vitezele aiuritor si comprima in 24 de ore lucruri care nu ti se intampla in ani intregi.
tocmai sunt pe punctul sa inchei o astfel de zi.
mi-a placut tot timpul sa concurez, am stofa de luptator somer, care in lipsa de razboaie se reprofileaza pe altfel de competitii, sportive indeosebi, dar nu numai.
desi am o experienta bogata (varsta are importanta ei), e o lectie pe care nu o invat niciodata pina la capat.
nu sunt un talent sportiv, n-am excelat nicaieri la modul absolut.
nu am ajuns niciodata campion national la ceva, nu am performat la varf nicaieri.
dar tot timpul am fost combativ, eram printre cei cativa competitori care determinau competitia, se luptau pentru titlu.
eu terminam tot timpul al doilea, al treilea sau pe acolo, pe undeva prin partea superioara a clasamentelor.
mi-a lipsit totdeauna ceva, talentul suficient, sau determinarea, sau un pic de noroc care sa-mi permita sa–mi depasesc conditia.
totdeauna au fost altii mai buni.
e o constatare pe care nu vreau s-o accept niciodata, o lectie pe care o uit permanent.
probabil fiindca am competitia in sange, in limfa, in gene, in aura, in destin sau pe unde o mai zace personalitatea umana.
ce am reusit intotdeauna cu brio e sa ma fac remarcat.
putini sunt oamenii care m-au cunoscut si care nu m-au remarcat.
stiu sa ma fac prezent, in mod voit, sau nu.
nu e vorba de “charisma” nu sunt genul care place, nu sunt genul care pare premiant, macho, sau pe care merita sa pariezi ca reuseste oriunde.
nu sunt un tip atragator, am depasit limitele decente ale burtii si sunt cam slobod la gura, genul verde-n fata.
cu toate astea cred in steaua mea si incerc tot timpul sa-mi transmit insistent punctul de vedere.
in mos sincer si oarecum ne-mediat.
si, in general, sunt un tip sufletist, iar in Romania asta conteaza.
asta explica si cateva din surprizele placute pe care ti le ofera oamenii.
am si o inteligenta patrunzatoare, cel putin dupa standardul desteptilor care au facut testele de IQ.
oricum testele alea sunt complet irelevante, bietul Einstein avea doar 160.
eu am mai mult, dar el a fost un gigant al gandirii umane, iar eu sunt nimeni.
inteligenta nu inseamna nimic, poti sa fii prost sadea (ca Bush jr.), dar sa conduci lumea.
testele IQ sunt o porcarie inutila, dar trebuia si psihologia sa-si justifice existenta cumva, cu sprijinul aritmeticii.
coborand in concret: printr-o intamplare, plictisindu-ma de ping-pong, m-am apucat de bowling, impreuna cu un prieten.
el e mai talentat, m-am hranit din competitia cu el si-am crescut impreuna, prin competitia dintre noi.
am sperat sa ajung cel mai bun, din tara, din Europa si din Univers.
printr-un concurs de imprejurari am fost cel mai bun debutant.
dar aflasem deja ca altii erau mai buni, stiam destule ca sa inteleg ca scopurile mele erau utopice.
mi-am atins repede limitele, direct propotional cu efortul si timpul alocat scopului.
am ars intr-un an si ceva etapa asta.
dar chiar m-am straduit, am studiat, m-am antrenat, am mers la turnee internationale,cu cateva rezultate notabile, dar cam atat.
Everestul performantei era clar intangibil.
din nou.
eforturile mele, pasiunea si munca n-au ramas neremarcate.
din afara se vede intotdeauna mai bine.
inteleg destul ca sa vad ca nu pot reusi pe masura ambitiei mele, nemarginite.
vazand ca mana, si corpul si talentul nu ma servesc suficient, am incercat sa-i ajut pe altii sa-si atinga scopurile.
si am inceput sa-mi ajut colegii, concurenti totodata, sa mearga pe drumul pe care eu mi-l doream, dar eram incapabil sa-l parcurg.
azi am avut o satisfactie deosebita, unul dintre colegii mei a ajuns azi campion, ajutat de mine.
m-am antrenat deseori cu el, am concurat cu el, deseori l-am invins.
a venit un punct in care era evident ca rezultatele lui incepeau sa le depasesca pe ale mele.
mi-a fost greu sa accept, dar am facut-o.
ieri l-am invatat cum sa ma bata.
i-am dat solutia la pachet - fa asa!
si el a facut-o, m-a invins.
iar azi i-a invins pe toti.
am fost foarte mandru, fiindca el a spus: m-am gandit la ce mi-ai spus tu si am facut asa cum m-ai invatat.
intr-un fel e si succesul meu.
mic, dar conteaza.
a trebuit sa accept ca gandirea mea a functionat prin mana lui si nu prin a mea.
si sunt mandru de asta.
am constatat ca sunt un jucator mediocru, dar un antrenor de talent.
in cele din urma am gasit o cale sa ma fac remarcat, de data asta mai mult in ochii mei si ai lui.
dar pedeapsa nu intarzie niciodata.
acum sunt in pole-position sa devin functionarul numarul unu al federatiei sportive.
ce-am vrut eu si ce-a iesit...
dar ma voi stradui, prea multi mi-au acordat increderea si sperantele lor.
si voi continua sa joc, chiar imi place.
mai ales competitia ma atrage.
cu toate rezultatele ei neasteptate...