Am norocul sa am ceva timp liber si pot astfel sa-mi intorc ochiul mintii spre interior, intr-un efort de autoreflectie prelungit.Viata mi se desfasoara ca un film al mintii si sufletului si sunt propriul meu spectator. O viata nici mai buna, nici mai rea decat a altora, cu multe zone interesante, cu unele mai obscure, cu reusite si esecuri.
Ca intr-un film ce merita vazut, intriga e cea care pasioneaza. Si care-i intriga? Firul rosu al povestii este chiar mersul inainte al rotii timpului, de la o zi alta, de la un anotimp la altul, an dupa an, dupa an, dupa an...
Oare ce-i mai important in viata? Oare ce-i mai important in viata mea?
Dar in a altora?
Stateam de vorba deunazi cu un prieten actor, care era un pic ingrijorat ca viata lui se felia in 4 parti importante si nu credea ca le poate face bine pe toate, din lipsa de timp si de energie.
In plus se concurau intre ele si intru el, fiecare cerandu-si partea.
Fara sa vreau m-am trezit ca aveam un raspuns : fa ceea ce crezi ca-i mai important, lucrul de care sa fii mandru, pe care ti-l doresti cel mai mult, chiar cu riscul de a le vitregi pe celelate.
Fa ceea ce te pasioneaza cel mai tare, lucrul in care crezi cel mai mult, du-te acolo unde crezi ca esti cel mai bun.
Urmeaza-ti vocatia!
I-am povestit despre profesorul de fizica pe care l-am avut in liceu, Iulian Chelu. Faceam si fizica cu el, chiar foarte bine, dar mai ales ne invata sa gandim, despre fizica, despre noi si despre lume.
Intr-un fel era un apostol motivational, era ce-l care-ti spunea: cunoaste-te pe tine insuti, cunoaste lumea si ia decizii in cunostinta de cauza.
Alege ceea ce e mai potrivit pentru tine.
Fizica e doar o poarta spre viitorul tau, dar mai sunt si altele.
Ioan, prietenul meu nu a avut un astfel de profesor si si-a urmat vocatia tarziu, cu o intarziere de 4 ani.
Foarte mare intarziere, mai ales la varsta tineretii, cand timpul fuge impresionant, fiecare secunda e plina de revelatii si de senzatii, totul e nou si plin, timpul are o nerabdare si o importanta infinita.
Aproape imediat Ioan a gasit proiectul esential al secundei, orei si anului urmator: un nou rol, fiindca am uitat sa va spun ca prietenul meu e actor, foarte talentat dealtfel.
Seara am avut alta surpriza: aveam pe mes un alt prieten deprimat - Horia.
ce se intampla?
bani, femei, job, totul la pachet.
Pai, parca-ti mergea bine pizzeria, deci bani si job ok.
eee, nu e chiar asa, tipa in mine dorinta sa mai joc ceva, doar sunt actor...
hoopa, azi e ziua lor, cand sunt toti deprimati.
pai bine - zic- dar nu te opreste nimeni sa faci ce-ti place, fuck the pizza, fuck the girls, love Hamlet!
si-a revenit instant - nu vrei sa vii sa ma vezi intr-o piesa noua?
Sigur ca da, dar cel mai important rol e cel din propria ta viata, din propriul tau film.
Cunoaste-te pe tine insuti ("gnothi se authon"- Socrate), cunoaste viata si fa ce-ti place, fara regrete.
Fa ce te pasioneaza mai tare, fara priviri inapoi, implica-te total!
acesta e motivatia ultima!
sâmbătă, 14 martie 2009
Pasiunea ca motivatie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Bine scris domnule Piros. Decat sa stam prea mult pe ganduri, mai bine ne implicam cu totul in ceea ce ne pasioneaza. Fiecare om este un pictor care-si picteaza singur tabloul vietii lui. Noi insisi alegem culorile si motivele pe acel tablou. Mi-a spus odata un prieten ca decizii gresite pot fii corectate, dar acel timpul pierdut neluand o decizie este pierdut pentru intotdeauna. Am o prietena care avea ca slogan in viata - "Live life to the full". Este un slogan superb. Cei doi prieteni de care vorbesti, saluta-i pe Horea si pe Ioan din partea mea, ei sunt norocos ca si-au gasit vocatia si ma bucur ca au pe langa ei pe cineva ca tine, care poate sa-i motiveze din cand in cand.
RăspundețiȘtergereNu inteleg mirarea unui prieten vis-a-vis de sfaturile pe care i le-ai dat (dar tinand cont ca si eu am discutat odata cu acelasi prieten tot niste probleme personale ale lui si a fost cam la fel de uimit...). Mai ales daca acel prieten e artist.Cu atat mai mult ar trebui sa aiba o fire mai sensibila, mai empatica,ar fi trebuit sa-si dea seama ce fel de om esti, ce suflet ai, ce se ascunde in spatele fatadei(eu am reusit asta la o varta mulat mai frageda decat a lui acum).Dar poate eu nu ma pot numi prieten(desi imi doresc asta mult de tot si desi nu uit comentariul tau de acum 16? ani de pe malul lacului H in legatura acest subiect). Si totusi cred ca doar un prieten adevarat ar fi putut sa nu se ingrijoreze,ba din contra ,sa se bucure sincer de extazul cu care te duceai la curse(in timp ce familia nu intelegea atitudinea mea ,mai ales ca urma sa apara si un copil in curand)Pot intelege ca ai tai au dorit sa fii altfel-mai slab, mai politicos,mai putin agitat,cu o functie sau o situatie materiala mai buna- dar un prieten ar trebui sa te vada asa cum esti, in profunzime.
RăspundețiȘtergereAm in continuare senzatia trista ca nu ai avut prea mult noroc de prieteni adevarati.Incepand cu Vlad,Radu,Costin,Mihai,Robert,Dan...si Ioan cam toti ti-au inselat asteptarile,ba chiar asi spune ca te-au dezamagit intr-un fel, la un moment dat. Si chiar nu meriti asta, pentru ca esti un prieten super altruist.Si pentru o persoana cu un grad de inteligenta peste medie sau cu macar cu o sensibilitate peste medie,ar trebui sa fie usor.Oare nici unul din prietenii tai nu detine aceste calitati? Trist.