.
azi am constatat ca Primul-ministru are iPod
Nano...
joi, 30 septembrie 2010
sâmbătă, 18 septembrie 2010
Barbat fara masina
asta sunt eu, incepand de azi.
Asta este, pentru mine, echivalentul umilintei maxime.
ca si cum ai spune: tigan fara cutit sau cowboy fara pistol.
dau inapoi, ca sa pot sari inainte.
am si un video cu bieta Impreza chinuita pe standul dyno.
avea ceva vana fata.
RIP!
Asta este, pentru mine, echivalentul umilintei maxime.
ca si cum ai spune: tigan fara cutit sau cowboy fara pistol.
dau inapoi, ca sa pot sari inainte.
am si un video cu bieta Impreza chinuita pe standul dyno.
avea ceva vana fata.
RIP!
miercuri, 15 septembrie 2010
Blind date cu primul-ministru
Aseara m-am dus la sala, pentru putin spinner si ceva piscina.
pe cand pedalam voios, James May toacmai atingea 407 km/h cu Bugatti, la Top Gear .
aveam si eu vreo 30 la ora pe bicla.
sala era destul de plina.
printre ei un tip grizonat, micut, dar "infipt".
tii, ce seamana asta cu Emil Boc!
mai era cu cineva, un insotitor intre doua varste, beau impreuna apa plata cu lamaie...
isi lasa sticlele pe bar, in fata stepp-erelor si se duc in celalata parte a salii.
pe drum constat ca e chiar primul ministru.
a venit si el un pic la sala.
nu stiu daca se intampla des lucrul asta, ca eu vin rar.
dar m-am mirat.
n-or avea si ei un loc unde sa-i faca o bancuta de abdomene si sa-i puna un aparat izometric?
cred ca da.
dar probabil ca prefera sa mai scape de tensiunea oficiala "iesind" in lume.
lucru de inteles in actuala situatie, in care mediul politic este extrem de bine presurizat.
apele le-au lasat pe-acolo, pe langa noi, erau complet relaxati.
m-am abtinut cu greu sa dau mana cu el si sa-i spun ceva, fiindca ne-am intalnit si la iesire, era la distanta de-un brat.
insotitorul (bodyguard?, nu prea parea) era cam lesinat de oboseala, dar primul ministru parea in forma, dupa o ora era inca proaspat.
nu cred ca sunt multe tarile in care sa ai astfel de intalniri neprogramate, in vest, cel putin, nu.
probabil ca traditia domnitorilor romani, de a iesi prin oras, se perpetueaza inca.
foarte bine, am si eu ce povesti.
ce i-as fi spus?
ca face o treaba decenta in conditii mai mult decat ostile.
si ca pare destul de in forma....
pe cand pedalam voios, James May toacmai atingea 407 km/h cu Bugatti, la Top Gear .
aveam si eu vreo 30 la ora pe bicla.
sala era destul de plina.
printre ei un tip grizonat, micut, dar "infipt".
tii, ce seamana asta cu Emil Boc!
mai era cu cineva, un insotitor intre doua varste, beau impreuna apa plata cu lamaie...
isi lasa sticlele pe bar, in fata stepp-erelor si se duc in celalata parte a salii.
pe drum constat ca e chiar primul ministru.
a venit si el un pic la sala.
nu stiu daca se intampla des lucrul asta, ca eu vin rar.
dar m-am mirat.
n-or avea si ei un loc unde sa-i faca o bancuta de abdomene si sa-i puna un aparat izometric?
cred ca da.
dar probabil ca prefera sa mai scape de tensiunea oficiala "iesind" in lume.
lucru de inteles in actuala situatie, in care mediul politic este extrem de bine presurizat.
apele le-au lasat pe-acolo, pe langa noi, erau complet relaxati.
m-am abtinut cu greu sa dau mana cu el si sa-i spun ceva, fiindca ne-am intalnit si la iesire, era la distanta de-un brat.
insotitorul (bodyguard?, nu prea parea) era cam lesinat de oboseala, dar primul ministru parea in forma, dupa o ora era inca proaspat.
nu cred ca sunt multe tarile in care sa ai astfel de intalniri neprogramate, in vest, cel putin, nu.
probabil ca traditia domnitorilor romani, de a iesi prin oras, se perpetueaza inca.
foarte bine, am si eu ce povesti.
ce i-as fi spus?
ca face o treaba decenta in conditii mai mult decat ostile.
si ca pare destul de in forma....
sâmbătă, 11 septembrie 2010
Romania e in urma ei insasi
Daca decalajul Romaniei fata de civilizatia occidentala e mai mult decat evident (30 de ani?), decalajul fata de ea insasi, cea din momentele marete, e mai putin vizibil.
Asta in mare masura si datorita rusilor, care cu nenorocirea lor de regim sovietico-socialist a sters memoria colectiva pana la nivelul la care, odata eliberati, am ajuns sa preamarim biserica si horoscopul, dupa ce 40 de ani ne-am inchinat partidului unic.
Cel mai bine se observa decaderea la nivelul politicenilor, o parte venind pe filiera comunisto-securista, altii pe cea a capitalismului salbatic.
Marii oameni politici lipsesc cu desavarsire, standardul actual fiind definit exclusiv de setea de putere si/sau imbogatire.
Pentru civilizatiile mature, cu cel putin 200 de ani in spate (americanii), analiza performantei politice se face la nivelul eficientei si al prestigiului. La europeni unitatea de masura e chiar mileniul .
Nu spun ca politicienii nu sunt corupti in Occident, fiindca puterea corupe, oriunde ai fi, dar nu sunt definiti doar de acesta ”calitate” a lor, .
Principalul lor efort este indreptat nu spre imbogatire, ci spre guvernare, spre maximizarea eficientei tarii. Si-au dat seama de mai bine de 60 de ani ca niste cetateni bogati sunt niste oameni multumiti si niste votanti fideli.
Asa s-a nascut conceptul de middle-class.
Modul in care fac asta difera, desigur. Exista stanga, care considera ca bogatia trebuie repartizata mai echitabil, si dreapta, care considera ca vectorii progresului sunt antreprenorii si profesiile libere (liberale, adeseori).
In multe dintre democratiile occidentale stanga si dreapta se intersecteaza atat de mult, incat e greu sa le mai deosebesti. Acest lucru s-a observat anii acestia, incepand cu 2008, cand criza economica a dus simultan la solutii atat de dreapta- economii bugetare severe, cat si de stanga- subventii economice masive din partea statului.
Din pacate noi ducem lipsa atat de mari idealisti, dedicati binelui comun, cat si de manageri politici, dedicati performantei.
Asta face ca in 20 de ani sa nu fi avut niciun presedinte de calibru si niciun prim- ministru eficient.
Iar comparatia cu marii oameni de stat pe care Romania i-a avut in trecut ne doveste inapoierea fata de noi insine.
Primul caz sclipitor care-mi vine minte nu este „sfantul” Stefan cel Mare (ce "titlu" ridicol), ci Alexandru Ioan Cuza.
Neam de boier, a ajuns la putere printr-o manevra politica de exceptie, fiind ales domnitor in Moldova si in Valahia, punand baza creearii ulterioare a statului roman (implinita de Carol I de Hohenzollern pe campul de lupta- un domnitor german dedicat trup si suflet slujbei, aceea de domnitor, ulterior rege al Romaniei).
In primul rand Cuza a fost respins fiindca nu era strain!!! Fortele politice dominante, conservatorii si liberalii, cazusera de acord sa aduca un domnitor strain, iar Cuza era privit tot timpul ca un „interimar”.
Prima reforma majora a lui Cuza a fost secularizarea averilor manastiresti!!!! Aceasta prevedea confiscarea de proprietati si impozitarea veniturilor bisericii!
Faceti o comparatie cu atitudinea fata de biserica din ultimii 20 de ani a tuturor regimurilor post-comuniste!
A urmat reforma invatamantului (pe care deabia acum mult-hulitul Funeriu o incearca), reforma fiscala (si actualul guvern incearca intr-un mod complet incompetent sa implementeze una, cu greseli monstruoase, care o compromit) si creearea unei noi Constitutii, dupa ce a dizolvat pe parcurs Adunarea Legiuitoare (echivalentul Parlamentului de azi).
Cheile succesului au fost un prim ministru de nadejde- Mihail Kogalniceanu - si plebiscitul popular (referendumul).
Pana la urma monstruoasa coalitie l-a biruit (conservatorii aliati cu liberalii radicali), dar norocul nostru este ca a fost inlocuit de un neamt dedicat, care a initiat o dinastie de nemti, care adus Romania la un nivel apropriat de Occident- dupa mai mult de 60 de ani- prin 1920!
Asadar suntem in urma noastra insine cu 150 de ani....
Unde e Cuza?
Unde e Mihail Kogalniceanu?
Unde e germanul?
sigur nu e primarul Sibiului, nu fiti naivi...
Monarhia nu e o solutie, a fost intotdeauna o sfidare a demos-ului, iar faptul ca au fost si domnitori luminati nu o legitimeaza nicicum.
Care e solutia?
Din punctul meu de vedere nu exista decat una: remorcarea fara cracnire la „locomotiva” numita Uniunea Europeana.
Asta spre disperarea totala a ramasitelor comunisto-securiste (care se lupta zilele acestea) si a capitalistilor salbatici.
De ce oare nu absorbim fonduri europene? Fiindca sunt aproape imposibil de furat, desigur....
Din pacate, bruma de middle-class pe care o aveam a hotarat sa urce in tren direct din strainatate...
Ne asteapta 50 de ani grei...
Asta in mare masura si datorita rusilor, care cu nenorocirea lor de regim sovietico-socialist a sters memoria colectiva pana la nivelul la care, odata eliberati, am ajuns sa preamarim biserica si horoscopul, dupa ce 40 de ani ne-am inchinat partidului unic.
Cel mai bine se observa decaderea la nivelul politicenilor, o parte venind pe filiera comunisto-securista, altii pe cea a capitalismului salbatic.
Marii oameni politici lipsesc cu desavarsire, standardul actual fiind definit exclusiv de setea de putere si/sau imbogatire.
Pentru civilizatiile mature, cu cel putin 200 de ani in spate (americanii), analiza performantei politice se face la nivelul eficientei si al prestigiului. La europeni unitatea de masura e chiar mileniul .
Nu spun ca politicienii nu sunt corupti in Occident, fiindca puterea corupe, oriunde ai fi, dar nu sunt definiti doar de acesta ”calitate” a lor, .
Principalul lor efort este indreptat nu spre imbogatire, ci spre guvernare, spre maximizarea eficientei tarii. Si-au dat seama de mai bine de 60 de ani ca niste cetateni bogati sunt niste oameni multumiti si niste votanti fideli.
Asa s-a nascut conceptul de middle-class.
Modul in care fac asta difera, desigur. Exista stanga, care considera ca bogatia trebuie repartizata mai echitabil, si dreapta, care considera ca vectorii progresului sunt antreprenorii si profesiile libere (liberale, adeseori).
In multe dintre democratiile occidentale stanga si dreapta se intersecteaza atat de mult, incat e greu sa le mai deosebesti. Acest lucru s-a observat anii acestia, incepand cu 2008, cand criza economica a dus simultan la solutii atat de dreapta- economii bugetare severe, cat si de stanga- subventii economice masive din partea statului.
Din pacate noi ducem lipsa atat de mari idealisti, dedicati binelui comun, cat si de manageri politici, dedicati performantei.
Asta face ca in 20 de ani sa nu fi avut niciun presedinte de calibru si niciun prim- ministru eficient.
Iar comparatia cu marii oameni de stat pe care Romania i-a avut in trecut ne doveste inapoierea fata de noi insine.
Primul caz sclipitor care-mi vine minte nu este „sfantul” Stefan cel Mare (ce "titlu" ridicol), ci Alexandru Ioan Cuza.
Neam de boier, a ajuns la putere printr-o manevra politica de exceptie, fiind ales domnitor in Moldova si in Valahia, punand baza creearii ulterioare a statului roman (implinita de Carol I de Hohenzollern pe campul de lupta- un domnitor german dedicat trup si suflet slujbei, aceea de domnitor, ulterior rege al Romaniei).
In primul rand Cuza a fost respins fiindca nu era strain!!! Fortele politice dominante, conservatorii si liberalii, cazusera de acord sa aduca un domnitor strain, iar Cuza era privit tot timpul ca un „interimar”.
Prima reforma majora a lui Cuza a fost secularizarea averilor manastiresti!!!! Aceasta prevedea confiscarea de proprietati si impozitarea veniturilor bisericii!
Faceti o comparatie cu atitudinea fata de biserica din ultimii 20 de ani a tuturor regimurilor post-comuniste!
A urmat reforma invatamantului (pe care deabia acum mult-hulitul Funeriu o incearca), reforma fiscala (si actualul guvern incearca intr-un mod complet incompetent sa implementeze una, cu greseli monstruoase, care o compromit) si creearea unei noi Constitutii, dupa ce a dizolvat pe parcurs Adunarea Legiuitoare (echivalentul Parlamentului de azi).
Cheile succesului au fost un prim ministru de nadejde- Mihail Kogalniceanu - si plebiscitul popular (referendumul).
Pana la urma monstruoasa coalitie l-a biruit (conservatorii aliati cu liberalii radicali), dar norocul nostru este ca a fost inlocuit de un neamt dedicat, care a initiat o dinastie de nemti, care adus Romania la un nivel apropriat de Occident- dupa mai mult de 60 de ani- prin 1920!
Asadar suntem in urma noastra insine cu 150 de ani....
Unde e Cuza?
Unde e Mihail Kogalniceanu?
Unde e germanul?
sigur nu e primarul Sibiului, nu fiti naivi...
Monarhia nu e o solutie, a fost intotdeauna o sfidare a demos-ului, iar faptul ca au fost si domnitori luminati nu o legitimeaza nicicum.
Care e solutia?
Din punctul meu de vedere nu exista decat una: remorcarea fara cracnire la „locomotiva” numita Uniunea Europeana.
Asta spre disperarea totala a ramasitelor comunisto-securiste (care se lupta zilele acestea) si a capitalistilor salbatici.
De ce oare nu absorbim fonduri europene? Fiindca sunt aproape imposibil de furat, desigur....
Din pacate, bruma de middle-class pe care o aveam a hotarat sa urce in tren direct din strainatate...
Ne asteapta 50 de ani grei...
luni, 6 septembrie 2010
................Thassos- frumusete salbatica
IRIS gold factory
Limenaria beach
Tripiti beach
Paradissos beach
Metallia beach
Potos
Limenas
duminică, 29 august 2010
General si particular
.
Orice elev mai rasarit de liceu va va spune ca problema fundamentala a filosofiei este raportul intre materie si idee, respectiv intre existenta obiectiva si cea subiectiva.
Care este predominanta: materia sau ideea?
realul sau spiritualul?
Este mai importanta existenta concreta sau ceea ce percep eu despre ea, subiectivitatea “trairii” existentei?
Raspunsul este la fel de variat ca si umanitatea, atatia indivizi, atatea raspunsuri.
Cati filosofi, atatea teorii.
Mie imi vine greu sa definesc pana si raportul intre general si particular.
Cu siguranta cad in capcana generalizarilor in fiecare zi a vietii mele: imi exprim o parere simpla si cuprinzatoare despre orice: oameni, masini, foc, pomi sau mai stiu eu ce.
Daca n-as generaliza, mi-ar fi greu sa comunic cu ceilalti si cu mine insumi, cu constiinta mea interioara.
Daca nu generalizezi, ar fi aproape imposibil sa suporti sau sa povestesti .
Cand discuti despre ceva, ar trebui sa te rezumi in a da exemple variate si inevitabil contradictorii despre orice.
De exemplu: oamenii sunt albi, negri, rosii, galbeni si albinosi.
In loc de asta, accept conceptul de om, care in mintea mea defineste cuprinzator umanitatea in ansamblul ei.
Pe de alta parte, nu sunt niciodata de acord cu limitativitatea conceptului, care nu da seama niciodata despre un anume caz particular.
Conceptul de om rateaza practic definirea oricarui om particular.
Aici conceptul de “om normal” (sau de “normal” pur si simplu) e sclipitor, toti il pot defini, dar un asemenea om nu exista.
Conceptul de “om” nu spune nimic despre mine ca individ, nici despre tine, sunt doar niste idei generale, pe care le poti infirma oricand si oriunde.
Asta face si ca filosofia clasica sa fie falimentara, vorbeste despre totul si despre nimic.
Toti marii filosofi au murit (si la propriu) sa construiasca un sistem filosofic universal, care sa explice fiecare particularitate a existentei.
O utopie, evident.
Oamenii de stiinta abordeaza mult mai pragmatic chestiunea si cauta o “ teorie unificata a fortelor”, care sa dea masura si cheia intregului univers fizic, Dumnezeu y compris.
N-as vrea sa par mai inteligent decat sunt, dar cred ca n-or sa aiba succes.
E doar un alt nivel al utopiei.
Alternativa ar fi sa ignori complet orice forma de generalizare si sa tratezi doar particularul, ca ipostaziere suprema a lui ”Carpe diem”.
Dar ce poate fi mai plicticos si mai neinteresant decat sa ma traiesc si sa ma povestesc doar pe mine insumi, in fiecare secunda a vietii mele?
Pe cine ar interesa de fapt fiecare secunda a vietii cuiva?
A incercat Marcel Proust si a fost initial o mare curiozitate, cu iz de capodopera, dar iti vine sa te sinucizi dupa ce-i citesti o suta de pagini din “In cautarea timpului pierdut”.
Asa ca nu-mi ramane decat sa esuez si eu in complicitatea si simbioza inefabila a generalului si a particularului, ca o dualitate imanenta a lumii.
Meci nul.
Orice elev mai rasarit de liceu va va spune ca problema fundamentala a filosofiei este raportul intre materie si idee, respectiv intre existenta obiectiva si cea subiectiva.
Care este predominanta: materia sau ideea?
realul sau spiritualul?
Este mai importanta existenta concreta sau ceea ce percep eu despre ea, subiectivitatea “trairii” existentei?
Raspunsul este la fel de variat ca si umanitatea, atatia indivizi, atatea raspunsuri.
Cati filosofi, atatea teorii.
Mie imi vine greu sa definesc pana si raportul intre general si particular.
Cu siguranta cad in capcana generalizarilor in fiecare zi a vietii mele: imi exprim o parere simpla si cuprinzatoare despre orice: oameni, masini, foc, pomi sau mai stiu eu ce.
Daca n-as generaliza, mi-ar fi greu sa comunic cu ceilalti si cu mine insumi, cu constiinta mea interioara.
Daca nu generalizezi, ar fi aproape imposibil sa suporti sau sa povestesti .
Cand discuti despre ceva, ar trebui sa te rezumi in a da exemple variate si inevitabil contradictorii despre orice.
De exemplu: oamenii sunt albi, negri, rosii, galbeni si albinosi.
In loc de asta, accept conceptul de om, care in mintea mea defineste cuprinzator umanitatea in ansamblul ei.
Pe de alta parte, nu sunt niciodata de acord cu limitativitatea conceptului, care nu da seama niciodata despre un anume caz particular.
Conceptul de om rateaza practic definirea oricarui om particular.
Aici conceptul de “om normal” (sau de “normal” pur si simplu) e sclipitor, toti il pot defini, dar un asemenea om nu exista.
Conceptul de “om” nu spune nimic despre mine ca individ, nici despre tine, sunt doar niste idei generale, pe care le poti infirma oricand si oriunde.
Asta face si ca filosofia clasica sa fie falimentara, vorbeste despre totul si despre nimic.
Toti marii filosofi au murit (si la propriu) sa construiasca un sistem filosofic universal, care sa explice fiecare particularitate a existentei.
O utopie, evident.
Oamenii de stiinta abordeaza mult mai pragmatic chestiunea si cauta o “ teorie unificata a fortelor”, care sa dea masura si cheia intregului univers fizic, Dumnezeu y compris.
N-as vrea sa par mai inteligent decat sunt, dar cred ca n-or sa aiba succes.
E doar un alt nivel al utopiei.
Alternativa ar fi sa ignori complet orice forma de generalizare si sa tratezi doar particularul, ca ipostaziere suprema a lui ”Carpe diem”.
Dar ce poate fi mai plicticos si mai neinteresant decat sa ma traiesc si sa ma povestesc doar pe mine insumi, in fiecare secunda a vietii mele?
Pe cine ar interesa de fapt fiecare secunda a vietii cuiva?
A incercat Marcel Proust si a fost initial o mare curiozitate, cu iz de capodopera, dar iti vine sa te sinucizi dupa ce-i citesti o suta de pagini din “In cautarea timpului pierdut”.
Asa ca nu-mi ramane decat sa esuez si eu in complicitatea si simbioza inefabila a generalului si a particularului, ca o dualitate imanenta a lumii.
Meci nul.
luni, 16 august 2010
O mare dezamagire
E inalt, inteligent si foarte bogat.
nu a fost si nu este prietenul meu si nici nu i-am cerut vreodata ceva (printre putinii, presupun).
l-am abordat deseori, cand am crezut ca poate fi un partener pe drumul ce duce pentru progresul bowlingului.
da, din pacate e un subiect legat de bowling, dar nu am vrut sa-l pun pe celalalt blog, si asa e destul scandal.
azi trebuie sa recunosc ca m-a dezamagit.
poate fiindca e inconjurat de yes-meni,
poate fiindca nu accepta decat adevarurile spuse cu voce joasa si cu capul plecat,
poate fiindca are pe langa el doi specialisti ai informatiilor care dezinformeaza.
indiferent din ce motiv, a orbit.
desi regele grec e gol, el nu-l vede asa.
cica eu sunt de vina.
te rog deschide-ti ochii si judeca cu propria ta minte!
priveste faptele si intelege.
regele e gol!
iar eu sunt liber, nu cer, sunt incomod si zbier cat pot de tare.
joia viitoare o fie intre cei cinci, o sa vezi.
sper ca o sa vezi, de data asta.
am dorit sa fi putut schimba ceva si tu sa-mi fii alaturi.
n-a fost sa fie.
viata merge inainte...
nu a fost si nu este prietenul meu si nici nu i-am cerut vreodata ceva (printre putinii, presupun).
l-am abordat deseori, cand am crezut ca poate fi un partener pe drumul ce duce pentru progresul bowlingului.
da, din pacate e un subiect legat de bowling, dar nu am vrut sa-l pun pe celalalt blog, si asa e destul scandal.
azi trebuie sa recunosc ca m-a dezamagit.
poate fiindca e inconjurat de yes-meni,
poate fiindca nu accepta decat adevarurile spuse cu voce joasa si cu capul plecat,
poate fiindca are pe langa el doi specialisti ai informatiilor care dezinformeaza.
indiferent din ce motiv, a orbit.
desi regele grec e gol, el nu-l vede asa.
cica eu sunt de vina.
te rog deschide-ti ochii si judeca cu propria ta minte!
priveste faptele si intelege.
regele e gol!
iar eu sunt liber, nu cer, sunt incomod si zbier cat pot de tare.
joia viitoare o fie intre cei cinci, o sa vezi.
sper ca o sa vezi, de data asta.
am dorit sa fi putut schimba ceva si tu sa-mi fii alaturi.
n-a fost sa fie.
viata merge inainte...
duminică, 8 august 2010
Credinta fara religie
De cate ori ati auzit expresia: “ cred, dar nu prea merg la biserica”?
Sau alte variante: ” sunt credincios, dar nu practic”, cred in Dumnezeu, dar nu cred in biserica” etc ?
Cu siguranta multi dintre cei care raspund asa sunt de fapt atei, agnostici, credinciosi simulati, rationalisti, nihilisti, anarhisti sau apartin ideatic unor zone in care credinta in divinitate nu are un rol important.
Aceste categorii nu ma intereseaza.
Ma intereseaza cei care simt, prin consecinta cred, ca exista Dumnezeu, dar nu sunt convinsi de niciuna dintre religii.
Cred in Divin, dar nu cred in sistem.
Sunt credinciosi, dar nu sunt religiosi.
Eu sunt un astfel de om.
Religiile, ca sisteme ale credintei, sunt pentru mine supuse esecului.
Religia este doar transformarea industriala a credintei pentru masele largi.
Credinta este supusa unor prelucrari, pornind de la formele primitive - miturile, trecand prin sfinte scripturi, sau sfinte oralizari ale miturilor, ulterior transcrise.
Cronologia religiilor ar putea fi sumarizata vulgar cam asa:
- Geneza- asociata cu un eveniment sau un om miraculos, ori cu geneza insasi
- mitizarea Genezei
- raspandirea sau sacralizarea faptelor initiale - oral sau scris
- initierea primara (botezare)
- definirea teoretica a sistemului: axiome, precepte si forme specifice, ritualuri, cutume, alegerea unor simboluri si “vehicule”- profeti, sfinti - care ilustreaza sau confirma constructia
- reglementarea apodictica a vietii de zi cu zi- sistem religios de trai
- initierea secunda - taina sacralizarii ca “raspandac autorizat”- preot, guru, imam, rabin etc
- creearea suprastructurii de putere - organe de conducere, proprietati, delimitarea si intarirea influentelor
- colonizarea cat mai multor oameni si teritorii
- interactiunea cu celelalte credinte: razboi
Orice religie se termina cu crime in numele ei.
Iar eu prefer sa iubesc Creatorul, nu ucigasul.
Nu am nevoie de un sistem sofisticat ca sa-mi spui ca trebuie sa-i omoram pe cei care ne ataca.
Nu trebuie credinciosul sa omoare necredinciosul, religiosul sa omoare alt religios!
E o complicatie teoretica prea mare, e nevoie doar de ura si de hormoni.
Ortodocsii cica nu au crime pe constiinta.
Zau?
si Stefan cel Mare si Sfant in numele cui ucidea turci si polonezi si moldoveni?
Nu in numele credintei?
De ce sunt capele pe toate fronturile si in toate armatele?
Prefer credinta solitara, neasociata religiei.
Prefer sa mananc natural, nu la fast-food-ul credintei.
Prefer credinta, nu religia.
Oricat de paradoxal si fals ar suna.
Acum un an un popa e fost nemultumit ca i-am dat prea putini bani la parastasul lui tata.
Criza, monser!
Cititi aici si ingroziti-va!
sau lamuriti-va: victimele religioase pot fi numarate!
Sau alte variante: ” sunt credincios, dar nu practic”, cred in Dumnezeu, dar nu cred in biserica” etc ?
Cu siguranta multi dintre cei care raspund asa sunt de fapt atei, agnostici, credinciosi simulati, rationalisti, nihilisti, anarhisti sau apartin ideatic unor zone in care credinta in divinitate nu are un rol important.
Aceste categorii nu ma intereseaza.
Ma intereseaza cei care simt, prin consecinta cred, ca exista Dumnezeu, dar nu sunt convinsi de niciuna dintre religii.
Cred in Divin, dar nu cred in sistem.
Sunt credinciosi, dar nu sunt religiosi.
Eu sunt un astfel de om.
Religiile, ca sisteme ale credintei, sunt pentru mine supuse esecului.
Religia este doar transformarea industriala a credintei pentru masele largi.
Credinta este supusa unor prelucrari, pornind de la formele primitive - miturile, trecand prin sfinte scripturi, sau sfinte oralizari ale miturilor, ulterior transcrise.
Cronologia religiilor ar putea fi sumarizata vulgar cam asa:
- Geneza- asociata cu un eveniment sau un om miraculos, ori cu geneza insasi
- mitizarea Genezei
- raspandirea sau sacralizarea faptelor initiale - oral sau scris
- initierea primara (botezare)
- definirea teoretica a sistemului: axiome, precepte si forme specifice, ritualuri, cutume, alegerea unor simboluri si “vehicule”- profeti, sfinti - care ilustreaza sau confirma constructia
- reglementarea apodictica a vietii de zi cu zi- sistem religios de trai
- initierea secunda - taina sacralizarii ca “raspandac autorizat”- preot, guru, imam, rabin etc
- creearea suprastructurii de putere - organe de conducere, proprietati, delimitarea si intarirea influentelor
- colonizarea cat mai multor oameni si teritorii
- interactiunea cu celelalte credinte: razboi
Orice religie se termina cu crime in numele ei.
Iar eu prefer sa iubesc Creatorul, nu ucigasul.
Nu am nevoie de un sistem sofisticat ca sa-mi spui ca trebuie sa-i omoram pe cei care ne ataca.
Nu trebuie credinciosul sa omoare necredinciosul, religiosul sa omoare alt religios!
E o complicatie teoretica prea mare, e nevoie doar de ura si de hormoni.
Ortodocsii cica nu au crime pe constiinta.
Zau?
si Stefan cel Mare si Sfant in numele cui ucidea turci si polonezi si moldoveni?
Nu in numele credintei?
De ce sunt capele pe toate fronturile si in toate armatele?
Prefer credinta solitara, neasociata religiei.
Prefer sa mananc natural, nu la fast-food-ul credintei.
Prefer credinta, nu religia.
Oricat de paradoxal si fals ar suna.
Acum un an un popa e fost nemultumit ca i-am dat prea putini bani la parastasul lui tata.
Criza, monser!
Cititi aici si ingroziti-va!
sau lamuriti-va: victimele religioase pot fi numarate!
miercuri, 4 august 2010
O analiza economica profesionista
facuta de un roman din City-ul londonez.
o gasiti aici
acum faceti comparatie cu Patriciu, care spune ca FMI-ul nu stie nimic despre economia romaneasca.
stie, dar e important sa nu se bage in ciorba de cumetrie...
o gasiti aici
acum faceti comparatie cu Patriciu, care spune ca FMI-ul nu stie nimic despre economia romaneasca.
stie, dar e important sa nu se bage in ciorba de cumetrie...
duminică, 25 iulie 2010
Africa de Sud sau masura limitelor umanitatii
Azi am vazut un film interesant pe Cinemax - Endgame (Sfarsit de joc).
Mi-a atras atentia William Hurt, in rolul unui profesor universitar sud-african cu viziuni moderat rasiste, implicat in negocierile premergatoarea abolirii apartheidului in Africa de Sud.
Era un subiect despre care nu stiam absolut nimic si am stat cu ochii lipiti de ecran aproape doua ore, ca la un documentar.
ironia este ca initial BBC-ul chiar a vrut sa-l faca documentar, dar producatorul lor a insistat sa fie dramatizat.
Daca sunteti pasionati de politica, vi-l recomand.
cu ocazia asta am citit cate ceva despre Africa de Sud.
Colonizata la inceput de sec. 19 de buri si de englezi, care s-au tot batut intre ei, englezii castigand in repriza a doua si care, mai apoi, s-au aliat pentru creearea statului Africa de Sud.
Din 1948 a inceput o politica agresiva de apartheid, avand originile mult in urma, la inceputul colonizarii albe.
Figura emblematica a luptei de eliberare a fost Nelson Mandela, care a stat 27 de ani in inchisoare, ulterior devenind primul Presedinte ales prin vot universal.
vorba unei fiice de-a lui: slujba lu' tata a fost sa stea la inchisoare.
n-a putut participa la inmormantarea unuia dintre fii lui, ce murise intr-un accident de masina.
figura complet necunoscuta pentru mine - pana la acest film - a fost Thabo Mbeki, Vicepresedintele lui Mandela si Presedinte mai apoi, pana in 2008.
a fost cel care a purtat negocierile cu Willie Esterhuyse (profesorul alb - William Hurt in film), care era un soi de ministru de externe in exil al Congresului National African (ANC), cat timp era Mandela in inchisoare.
cand a devenit Presedinte l-a angajat consilier pe Esterhuyse.
cand a murit P.W. Botha, fostul presedinte al Africi de Sud, promotor agresiv al aprtheidului, dar si initiatorul unor concesii pe linia drepturilor omului, Mbeki s-a dus la inmormantarea lui, desi isi pierduse membri ai familiei, inclusiv un frate si un fiu, in timpul regimului de apartheid, iar el a fost fortat sa stea in exil 25 de ani.
Fotografiile cu el lacrimand la inmormantare au facut inconjurul lumii.
a initiat reforme economice si sociale de amploare, avand drept rezultate indirecte inclusiv cresterea imigratiei albe in Africa de Sud!!!
dar realitatea ramane sumbra - 24 % somaj si 50% sub limita saraciei(venituri sub 1,5 dolari pe zi!), cea mai mare rata a violurilor in lume si cea de-a doua a criminalitatii.
iar aici e vorba doar de cifre oficiale.
dupa studii realitatea e absolut sumbra, vezi aici si aici.
reiese ca violul este un sport national, incepand din liceu.
una din trei femei declara in 1998 ca a fost violata in ultimul an!!!
iar numarul de crime era in 1998 de 52 pe zi!!!
cu siguranta vezi cu alti ochi ambitia FIFA de a tine Cupa Mondiala in Africa de Sud.
de aceea au si fost ridicate ziduri intre stadioane si zonele sarace din jur.
in timpul campionatului criminalitatea violenta a scazut cu mai mult de 90%!!!
privind realitatea din Africa de Sud, ceea ce se numeste criza la noi, economica si interumana, pare doar o gluma proasta.
Mi-a atras atentia William Hurt, in rolul unui profesor universitar sud-african cu viziuni moderat rasiste, implicat in negocierile premergatoarea abolirii apartheidului in Africa de Sud.
Era un subiect despre care nu stiam absolut nimic si am stat cu ochii lipiti de ecran aproape doua ore, ca la un documentar.
ironia este ca initial BBC-ul chiar a vrut sa-l faca documentar, dar producatorul lor a insistat sa fie dramatizat.
Daca sunteti pasionati de politica, vi-l recomand.
cu ocazia asta am citit cate ceva despre Africa de Sud.
Colonizata la inceput de sec. 19 de buri si de englezi, care s-au tot batut intre ei, englezii castigand in repriza a doua si care, mai apoi, s-au aliat pentru creearea statului Africa de Sud.
Din 1948 a inceput o politica agresiva de apartheid, avand originile mult in urma, la inceputul colonizarii albe.
Figura emblematica a luptei de eliberare a fost Nelson Mandela, care a stat 27 de ani in inchisoare, ulterior devenind primul Presedinte ales prin vot universal.
vorba unei fiice de-a lui: slujba lu' tata a fost sa stea la inchisoare.
n-a putut participa la inmormantarea unuia dintre fii lui, ce murise intr-un accident de masina.
figura complet necunoscuta pentru mine - pana la acest film - a fost Thabo Mbeki, Vicepresedintele lui Mandela si Presedinte mai apoi, pana in 2008.
a fost cel care a purtat negocierile cu Willie Esterhuyse (profesorul alb - William Hurt in film), care era un soi de ministru de externe in exil al Congresului National African (ANC), cat timp era Mandela in inchisoare.
cand a devenit Presedinte l-a angajat consilier pe Esterhuyse.
cand a murit P.W. Botha, fostul presedinte al Africi de Sud, promotor agresiv al aprtheidului, dar si initiatorul unor concesii pe linia drepturilor omului, Mbeki s-a dus la inmormantarea lui, desi isi pierduse membri ai familiei, inclusiv un frate si un fiu, in timpul regimului de apartheid, iar el a fost fortat sa stea in exil 25 de ani.
Fotografiile cu el lacrimand la inmormantare au facut inconjurul lumii.
a initiat reforme economice si sociale de amploare, avand drept rezultate indirecte inclusiv cresterea imigratiei albe in Africa de Sud!!!
dar realitatea ramane sumbra - 24 % somaj si 50% sub limita saraciei(venituri sub 1,5 dolari pe zi!), cea mai mare rata a violurilor in lume si cea de-a doua a criminalitatii.
iar aici e vorba doar de cifre oficiale.
dupa studii realitatea e absolut sumbra, vezi aici si aici.
reiese ca violul este un sport national, incepand din liceu.
una din trei femei declara in 1998 ca a fost violata in ultimul an!!!
iar numarul de crime era in 1998 de 52 pe zi!!!
cu siguranta vezi cu alti ochi ambitia FIFA de a tine Cupa Mondiala in Africa de Sud.
de aceea au si fost ridicate ziduri intre stadioane si zonele sarace din jur.
in timpul campionatului criminalitatea violenta a scazut cu mai mult de 90%!!!
privind realitatea din Africa de Sud, ceea ce se numeste criza la noi, economica si interumana, pare doar o gluma proasta.
marți, 20 iulie 2010
Cine s-a sinucis?
“Sentimentul absurdului nu-i decât divorţul dintre om şi viaţa sa, dintre actor şi decorul său” (Albert Camus - Mitul lui Sisif)
Toti stiti ca Madalina Manole s-a sinucis.
Marea majoritate considera ca de vina a fost Furadanul pe care si l-a turnat singura pe gat, o parte considera ca a omorat-o direct depresia, iar o parte (din ce in ce mai mare) considera ca a sinucis-o barbat’su si cu soacra-sa, sprijiniti logistic de un vraci.
Eu sunt absolut convins ca de vina e Camus, ca principal teoretician al absurdului si ca apologet al sinuciderii, ca alternativa extrema.
Arheologul absurdului a dus el insusi o existenta absurda.
Promotorul existentialismului, cel care cultiva absurdul in fiecare ceasca de cafea, in vitalitatea consumata cu fiecare amanta, in fiecare paharel, a fost premiat cu cel mai important premiu realist - Nobel.
In plus a murit intr-un accident de masina, avand un bilet de tren nefolosit in buzunar.
A preferat ajutorul unui prieten, care s-a oferit sa-l duca cu masina, ajutor care i-a adus sfarsitul.
"Fereste-te de prieteni!" ar trebui sa-i scrie pe mormant.
Biata Madalina avut ghinionul sa moara intr-o tara in care moartea potenteaza exponential absurdul vietii, trecerea in nefiinta aruncand in ridicol o existenta altfel memorabila.
Noi traim absurdul existentei, in care Absurdul nu mai este absurd, nici in viata, nici in moarte.
E o tara in care absurdul nu e teoretizat, e supt odata cu laptele mamei.
Apoi e trait si murit pana cand el insusi nu mai exista, nemaifiind Absurd, inlocuind Normalul, negandu-se pe sine insusi.
In Romania Absurdul s-a sinucis!
luni, 12 iulie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)