Am parasit Romania, nu bowlingul!

Una dintre consecintele comunicarii libere este ca ajungi sa cunosti oamenii.
"Just bowling" m-a ajutat sa comunic usor si sa cunosc foarte bine comunitatea de bowling romaneasca.
Si m-am ingrozit!
Nu am avut niciodata o comunicare atat de intensa cu comunitati asa de mari de romani, iar concluziile, nu prea pozitive, le gasiti mai jos.

Romanilor nu le plac regulile, limitele, legile samd. 
Oricat de simpla si de laxa e o regula, ei sunt dispusi s-o incalce.
Acum avem cel mai lejer dresscode din istorie: in esenta trebuie sa porti tricoul de echipa si sa nu porti blugi. 
Cu toate astea, au fost 3 care au primit amenda doar la ultimul turneu, desi au fost 4 cei care l-au incalcat.
La europenele din 20o9 echipa nationala era sa ma linseze, cand am sesizat arbitrul ca unul din jucatorii nostri inchisese ilegal, dupa ce bila cazuse in sant.

Acum cateva saptamani le-am stricat bucuria unora, cand am anulat un strike ilegal, unde masina atinsese popicul. 
Mai bine sa fim prieteni, decat sa repectam regulile.
Tribul e mai important decat legea!

Romanilor nu le place justitia, decat atunci cand sunt ei victimele. 
Cand sunt victime, tipa din gura de sarpe, fac petitii, contestatii, se agita monstruos!
Altfel sunt "milosi", dispusi sa ierte greselile altora, daca nu sunt indreptate impotriva lor. Ba mai mult, se indreapta impotriva celor care cer dreptate!

Aici am nenumarate exemple: la un meci la care au fost exclusi 2, unul pentru fumat si unul pentru alcool, am fost luat de par, ca sa fiu pedepsit (eu facusem sesizarea).

Jucatorii galateni care au jucat fara vize medicale au fost iertati, chiar daca era un rezultat care influenta podiumul campionatului national pe echipe. Eee, si tu acum, le-au adus dupa doua zile!!!
Altadata, cativa jucatori pedepsiti cu galben s-au revoltat: "De ce trebuie sa platim amenda?"

Ca arbitru, am eliminat un jucator care fuma in timpul unei pauze si am fost pedepsit eu, ca nu i-am dat galben pentru parasirea spatiului de joc si i-am dat direct rosu.
Adica justitia poate fi diferita, pentru prieteni si pentru neprieteni.

Inclusiv greselile presedintelui pot fi trecute cu vederea : "lasa-l saracul, ca oricum i se termina mandatul !" Dar faptele si daunele nu se prescriu odata cu mandatul, stii?

Sindromul " Gigi Becali": daca sunt bogat, le stiu pe toate si am dreptate in orice. 
Si aici am mai multe exemple, dar nu le voi da, nu vreau sa para ca toate lucrurile le vad alb-negru.

Romanii nu stiu sa lucreze in grupuri. 
Orice discutie colectiva se transforma intr-o cearta lunga, cu rezultate incerte. Nu avem educatia deciziilor colective, iar aici cred ca nivelul si calitatea educatiei sunt decisive. 

Copiii sunt invatati de mici sa asculte de autoritatea parintilor, a profesorilor, nu sunt invatati sa gandeasca singuri sau sa ia decizii colective, bazate pe gandirea proprie.
La noi Biroul Federal si Adunarea Generala nu vor, nu sunt interesate, nu stiu si nu pot sa lucreze eficient, deobicei voteaza ce li se propune. 
Aici cred ca am inceput un pic de revolutie, oamenii au inceput sa constientizeze puterea grupului si a inceput un rodaj in proceduri, argumentari, deliberari si decizii.

Sindromul "Olivia Steer": toti ne pricepem la orice si toate opiniile sunt egale, indiferent ca apartin unor nulitati sau unor experti.
Studiile si experienta nu au nicio importanta in Romania, important cine e mai credibil. 
Toata lumea se pricepe! 
Sunt doua sute si ceva de jucatori in Romania si cel putin cateva mii de antrenori: parinti, rude, privitori, jucatori amatori samd. 
Toti se pricep, exact ca in fotbal si ca in politica.

Incercati sa aflati cati dintre cei care sunt antrenori au studii de specialitate si de ce nivel.
In mod frecvent, jucatori de bowling mi-au intrerupt antrenamentele, considerand ca ceea ce predau eu nu e "ce trebuie". 
E vorba de alti jucatori, nu de cei pe care-i antrenam, care vedeau ce  faceam si voiau sa se bage in seama. 
Plus parinti, alti "antrenori", Gigi Becali, Donald Trump samd

Romanii sunt orgoliosi.
Ei ar vrea sa sa invete, dar fara sa recunosca ca i-ai invatat tu! 
Sau vor sa te contrazica, fiindca nu accepta existenta unui ierarhii, in care antrenorul spune si elevul face. 
In bowling este o atitudine agravata de faptul ca mai toti jucatorii sunt batrani pentru sportul de performanta (marea majoritate peste 30 de ani), s-au apucat tarziu de sport si au deja personalitatea formata, au un status social inalt samd.

Am nenumarate exemple.
Ce e interesant ca uneori nu constientizeaza atitudinea asta.
Am avut un elev, care a facut un salt enorm, datorita unei corecturi de timing, intr-o singura sesiune, iar explicatia lui a fost ca a baut o bere si de aia i-a iesit asa bine.
Altul mi-a explicat ca e mai bine sa dea la brooklyn, de  ce tot tin eu sa dea in pocket?

Multi prefera sa altereze ce i-am invatat, ca sa nu para ca fac exact ce le-am spus sau, pur si simplu, ca sa fie originali.
Adaptarea tehnicii e o chestiune pozitiva, in esenta, dar deseori se face inconstient, sau  "dupa ureche", iar efectele pot fi contraproductive. 
Personalizarea tehnicii trebuie facuta sub supravegherea unui antrenor, este partea cea mai delicata si specializata, nu "hai sa incerc sa fac ca mine!"

Alti elevi ma contrazic pe fata, in timpul antrenamentului. 
Singurii carora le accept lucrul asta sunt copiii si adolescentii, pe care vreau sa-i educ ca sa aiba constiinta critica, sa judece tot ce fac, nu sa ia de-a gata. 
Nu vreau sa creez copii "credinciosi", care sa ia de bune toate povestile care li se indruga, fiindca asa voi creste niste adulti creduli si submisivi, o masa de manevra.

Strainii sunt intodeauna mai buni
Au venit multi antrenori straini la noi, adusi pe principiul ca sunt mult mai buni decat ai nostri. 
De fapt, cu doua exceptii, un grec si un finlandez, au clacat lamentabil, pe termen lung.

Asta e ca o consecinta a lipsei spiritului critic, nu tot ce zboara se manaca. 
Am avut doi antrenori americani, unul, fosta vedeta, care era genial (a venit doar o zi), si un altul, care era o nulitate. 
Ambii au fost tratati la fel, dar ultimul a fost mult mai bine platit, fiindca stia cum sa se vanda.
Nu spun ca romanii sunt mai buni, ci doar ca trebuie sa alegi valoarea, nu natia.

Sa moara capra vecinului
In Romania nu primesti niciodata recunoasterea cuvenita, decat dupa ce mori, in cel mai bun caz!
Indiferent de ceea ce faci, indiferent de rezultate, de straduinta, de banii pe care-i cheltui, de timpul pe care-l aloci, de studiile pe care le ai, n-o sa primesti decat vagi urme de recunostinta, de la grupuri extrem de mici de oameni.
Ba dimpotriva, toti cauta sa te denigreze, sa te conteste si sa te ingroape!
Valorile autentice sunt nevoite sa emigreze, aici e tara mancatoriei si a contestatiei.
Toate valorile Romaniei s-au afirmat in afara tarii sau dupa ce au murit.
Intamplator?

Cand ma intorc din strainatate, unde respectul si recunoasterea valorii sunt canoane bine stabilite, totul e deprimant.
Nu e ca atunci cand dai in gropi, venind din Bulgaria, e mult mai rau: vezi un grup de ostili care e gata sa muste din tine, desi tu tocmai ai obtinut cel mai bun rezultat din cariera. 
Si eventual sa-ti explice cat de prost esti tu si cat de destepti sunt ei!

Asa ca eu am parasit Romania, sufletul meu zboara liber...
Corpul se taraste pe aici, inca.

Cea mai tare realizare a mea

Nu mi-a fost niciodata clar cam ce ar trebui sa fac in viata.

Am aptitudini moderate pentru mai multe domenii, dar nimic exceptional, specific,  asa ca alegerile mele au fost tot timpul dificile.

Dupa ce ca nu stralucesc la modul absolut la nimic, mai sunt si ultracompetitiv, vreau sa fac perfect tot ce fac.
Sa zicem ca ar fi niste premise bune pentru o depresie cronica.

Ocupatiile mele au fost teribil de diferite, pe durate variabile.
De pian, de exemplu, m-am tinut doar vreo 2 ani, prin studentie, pana cand am intalnit cativa copilasi cu ureche absoluta si m-am lamurit ca sunt departe de varf.

La bowling m-am lamurit, tot cam in 2 ani, ca n-o sa fiu cel mai bun jucator din lume. 
Mi-am gasit altele de facut, prin si pe langa bowling.

E un loc in care am stralucit, de-adevaratelea si de care sunt foarte mandru.
Nu e vorba de ce-am facut ca jucator, nici macar de ce-am facut ca antrenor.

Principalul mea mandrie e blogul "Just Bowling".

Blogul a modificat in mod esential comunicarea in bowling,  a adus informatii, transparenta, discutii libere samd. A adus cu el si toate consecintele pe care le aduce comunicarea directa si libera, pozitive sau nu.

A fost un soi de masterat in comunicare, intr-un domeniu pe care nu mi l-am propus niciodata, in mod explicit.

Totul a inceput cu rezultatele de la diverse competitii, plus fotografii si videouri, fiindca prin 2009 nu gaseai online rezultatele la fel de usor cum le gasesti azi si nu prea exista streaming online. 

Evolutia fireasca, dupa blog, a fost modificarea modului in care se comunica in interiorul federatiei. Am adus teleconferinta ca mod de lucru in board, prin intermediul telefoniei.

Sedintele prin comunicare electronica au fost introduse in statutul federatiei si a devenit unicul mod de lucru, practic. Evident,dupa ceea, s-au folosit si  alte platforme tehnice- Whattsapp, Skype etc.

Rezultatele online au fost alt breakthrough, dupa ce am descoperit Google Drive: arbitrajul se efectueaza direct in Google spreadsheets si rezultatele pot fi vizualizate online, live.

Nu stiu daca mai exista vreun sport in lume in care oricine poate vedea live fisa de arbitraj, adica exact ce completeaza arbitrul.
Acum rezultatele sunt preluate de pe Google pe site-ul federatiei, dar acolo trebuie sa-i dai refresh manual.

Revenind la blog, Just Bowling e o denumire inselatoare, acolo nu e  vorba doar de bowling.
A fost o platforma de comunicare, care a avut ca miez bowlingul, dar a depasit cu mult granitele lui.

Deseori am facut jurnalism de investigatie, alteori am cazut in jurnalismul monden gen gossip, am mai facut mici monografii de specialitate, jurnalism critic etc.

Uneori informatia facea diferenta, veneam cu lucruri pe care nu le stiau altii, nici macar cei din Bucuresti.
Alteori provocam, scoteam de pe fixul normalului oamenii si obiceiurile lor, pornind de la lucruri pe care eu nu le consideram in ordinea fireasca.

"Miscatul" oamenilor e un scop si o metoda. 
Ce nu te misca ti-e indiferent, te lasa  rece, nu schimba nimic.

Scosul celorlati din starea lor normala e un mod de a fi pentru mine, de mic copil.
Intodeauna faceam chestii neobisnuite, incepand de la gradinita.

Ce e interesant e ca nu faceam lucrurile ca sa-i impresionez pe ceilalti, efectele asupra lor erau o consecinta, eu asa ma purtam, in mod natural.
Parca  as fi dorit sa fiu artist doar pentru mine si, ca un rezultat, le ofeream un spectacol celorlalti. 
Imi joc mereu propria viata

La batranete am inceput sa devin un pic constient de modul meu de-a fi, dar nu chiar pe de-antregul, spontaneitatea a ramas principala metoda.
Asta a adus momente memorabile, dar si tot felul de tampenii., poate chiar mai memorabile.

Just Bowling a transformat din temelii comunicarea din bowling, a devenit noua realitate electronica. 

Just Bowling a fost un specatcol, un show, un scandal!

Just bowling & me!

Cum arata o despartire

Plecarea mea din bowling e un pic atipica, din mai multe puncte de vedere.
Unul ar fi ca plec, dar ca nu dispar.
Adica continui sa exist, fizic, dar nu mai particip.

Despartirile sunt deobicei insotite de disparitie, ori mori, ori te cari definitiv.

Aici e un altfel de fenomen, te cari doar cu mintea si cu sufletul, dar corpul ti se mai plimba pe acolo. As zice ca e o varianta rara, mai dificil de gestionat.

"Don't look back!" ar trebui ar fie axioma oricarei despartiri de succes!

Invers fata de Orfeu, care a intors capul si si-a pierdut iubita.
Daca vrei s-o uiti, nu intoarce capul!
Altfel urmeaza iar regrete, lacrimi, sex de impacare samd.
Pur si simplu nu functioneaza!

Orfeu au rebours!

Despartirea mea de bowling a produs ceva reactii, mai putine decat ma asteptam, dar foarte surprinzatoare.

Asta mi-a permis sa developez multe dintre relatiile mele cu oamenii din jur (animalele n-au avut reactii, habar n-au despre ce vorbesc eu).

Au fost cativa, la care tineam mult, pe care i-am ajutat multi ani  si au avut o reactie minima sau 0.
Astia m-au deprimat, dar au fost cei mai folositori,  mi-am dat seama ca am luat cea mai buna decizie posibila.

Au fost altii, care au tras de mine, cu energie, cu emotie: nu se poate, hai inapoi!
Cu unii am avut interactii izolate in trecut, dar ei m-au impresionat cat mai mult, mi-au aratat ce efecte mari poti produce la distanta.

Au fost si surprize neplacute, iar astea chiar au fost mari, ca sunt pesimist din fire, e greu sa am surprize negative: unul m-a injurat, iar unul m-a sunat imediat, ca sa-mi preia activitatea, daca tot ma las.

Altul, cu care am colaborat intens ani de zile nu mi-a zis niciun cuvintel. Si e singurul om caruia ii raman dator pentru ajutorul si oportunitatile pe care mi le-a oferit in bowling. Si pentru disputele intense, desigur.

Altul, cu care sunt in relatii predominant negative, care m-a denigrat in public in mod repetat, a fost unul dintre putinii care m-a sunat si singurul care s-a oferit sa ma ajute!!!

Surprize-surprize!

Multi s-au bucurat, mai mult sau mai putin pe fata.
Altii m-au avertizat ca multi se vor bucura.

Unul a pus pariu cu mine ca peste 2 ani sunt inapoi.

Alt aspect este ca nu e o decizie intempestiva, de moment.

Cel mai greu a fost sa explic asta, ca a fost o decizie care zacea in latenta de cativa ani si ca nu e rezultatul a ceea ce se intampla acum prin federatie.

E pur si simplu incheierea unui capitol al vietii mele.
Unul foarte lung, foarte surprinzator si foarte intens.
De succes, as zice.

Not looking back...