sâmbătă, 25 decembrie 2010

Decembrie 1989

aveam 21 de ani si, in mod cert, eram anticomunist.

eram anul III la facultate, iar jumatate din anul I il petrecusem fugind de activistii PCR care voiau sa ma faca membru de partid, fiindca eram sef de promotie.
in 1989 voiam sa infiintez o gazeta de perete care sa incurajeze gandirea libera.
din nefericire (sau din fericire, cine stie) am ezitat, iar proiectul nu s-a mai realizat.
ascultam Europa Libera si cam stiam ce se intampla, desi nu analizam chiar critic informatiile, le cam luam de bune.
pe 21 seara am plecat, chipurile, spre pietena mea, care statea in Militari.
drumul a facut un  mic ocol, prin Piata Universitatii.
erau cateva sute de insi pe acolo, se facuse baricada, iar Dan Iosif se isteriza cu o portavoce.
excitat si bucuros de ce se intampla, am tras concluzia ca a cazut comunismul.
am plecat spre Militari si, din departare, am auzit cum a inceput sa se traga.

a doua zi m-am dus sa cumpar zahar din coltul strazii si am ajuns prin centru.

am pus flori pe un tanc(!) pe la Piata Romana , am fost pe la CC si mi-am intors  spre casa cu coloana care mergea spre Televiziune.
m-am dus la mama, ca durase cam mult povestea cu zaharul, iar eu eram iarasi convins ca a cazut comunismul. Cum ma ajuns acasa, Dinescu aparea in direct la televiziune: "Am invins!"

pe seara parca eram pe campul de lupta.

a doua zi am ajuns la Politehnica, s-o apar de teroristi.
noaptea era sa ma impuste un bou de student de pe acoperis, noi ne duceam cu masina sa le ducem santinelelor mancare cu masina, iar unul, care adormise, s-a apucat sa traga in noi.
pe 25 am vazut la TV, in Rectorat, executia lui Ceausescu si am hotarat ca Revolutia s-a terminat si e cazul sa ma duc acasa.

in timpul asta tata isi apara restaurantul de teroristi!

intre timp, gandirea mea critica a evoluat si-am putut sa-mi trag concluziile: pe fondul revoltei populare, "ajutate" de serviciile secrete rusesti si de mass-media occidentala, a avut loc o lovitura de stat militara, care l-a propulsat pe Iliescu in fruntea statului.

actorii principali au fost Victor Stanculescu si Iulian Vlad, care au retras trupele si au permis preluarea puterii.

acestia au fost canibalizati de "comunistii cu fata umana".
Au fost condamnati la inchisoare, fiind randul 2 al celor care trebuiau indepartati imediat dupa "utilizare", primii fiiind Ceausestii, in mod evident.
Nicolae si Elena Ceausescu au fost executati la 3 zile dupa ce au fost prinsi, dupa mimarea unui proces.
ce s-or mai fi incurcat cu procesul?

serviciile secrete straine si mass media straina au avut un rol urias in lovitura de stat,in organizarea ei (KGB-ul, in primul rand), in manipularea populatiei si in amplificarea starii de dezordine sociala, ca preambul pentru preluarea puterii de catre "echipa a doua".

lucrurile n-au mers chiar conform planurilor. fiindca romanii s-au prins repede ca au venit tot comunistii la putere, gorbaciovisti de data asta, si au iesit in strada- Piata Universitatii, urmata de  mineriade etc.

Din pacate, n-am avut parte de o Revolutie, fiindca schimbarea s-a facut la initiativa marilor puteri si nu datorita actiunii populare.

schimbarea s-a facut de sus in jos si din afara inspre inauntru.

Romanii nu aveau curajul si initiativa necesara pentru asa ceva, iar mijloacele de represiune erau puternice.
Plus o mentalitate de sluga docila- mamaliga nu explodeaza.

(Din punctul asta de vedere, Timisoara nu e in Romania, acolo oamenii chiar au vrut schimbarea, au iesit in strada si au murit pentru libertate!)

Ne-au trebuit 20 de ani (fir-ar sa fie, mai Brucane!) in care sa ne acomodam cat de cat cu conceptele democratice, dar fara ca asta sa produca valori memorabile.


au profitat din plin fostii comunisti si fostii securisti, falsii revolutionari (mama lui Geaona, de exemplu), iar oamenii de rand mai putin.
pentru acestia libertatea expresiei,  dreptul  de a calatori, de a vota liber etc, nu contau prea mult.

am reusit, prin intermediul liberalilor (!), sa avem cu 80% mai multi angajati la stat decat pe vremea comunistilor.
iar acestia, impreuna cu mass-media controlata de "echipa a doua ", pun o presiune fantastica pe guvern si pe societate.
Romania n-a apucat sa se maturizeze si de-abia mai respira datorita primei crize economice capitaliste.
se pare ca stanga va ramane la putere pe veci in Romania...

sa nu-ti vina sa te arunci in cap?

in capul "critic", nu in ala al unui biet electrician depresiv...

miercuri, 15 decembrie 2010

USA- tara libertatii?

oare?

acesta e un cliseu care circula peste tot in mass-media, cu ajutorul propagandei oficiale si neoficiale americane.
Primul amendament al Constitutiei americane este urmatorul si a fost adoptat in 1791:

"Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances."

in esenta, el limita dreptul Congresului(Parlamentului) de a emite legi care sa afecteze libertatea religioasa, a libertatii de exprimare, a libertatii presei si a dreptului la petitie.

ulterior, in combinatie cu art. 14 din Constitutie, incepand cu 1925, articolul a fost interpretat ca avnd jurisdictie universala in America, nu numai referitor la Congres.

Pe scurt: dreptul la opinie si la presa libera este garantat de Constitutie in USA.

Este un amendament care a facut o cariera fulminanta de-a lungul istoriei, fiind la baza democratiei americane si model pentru lemea intreaga.
Printre altii, Larry Flint, fondatorul Hustler, a castigat la Curtea Suprema un proces impotriva cenzurarii Primului amendament prin reguli referitoare la obscenitate.

Libertatea de expresie si libertatea presei se pot citi asa: fiecarea are dreptul la o opinie publica si fiecare are dreptul sa-ti cunoasca acea opinie.

Pana azi.

USA a limitat accesul angajatilor US Air Force la site-urile care au legatura cu WikiLeaks, inclusiv cele ale unor ziare prestigioase.

Primul Amendament a fost abrogat de facto, iar intre USA si China nu mai e nicio diferenta esentiala in ceea ce priveste cenzura - la informatiile neconvenabile nu mai ai acces!!

informatia pe larg aici

USA nu mai este o tara libera, in numele secretelor de stat, accesul la libera informare a fost stopat!

e un moment nefericit pentru toti, nu numai pentru americani...

marți, 14 decembrie 2010

Noutati despre Julian Assange

justitia engleza a decis sa-l elibereze pe cautiune, pana pe 11 ianuarie, cand va avea loc o a doua audiere.
deasemenea trebuie sa predea pasaportul si sa poarte o bratara electronica.
cautiunea a fost foarte mare, de 240 de mii de lire sterline si a fost platita de un "grup de celebritati".


pe de alta parte, suedezii au declarat ca vor face apel la decizie.
exista un termen de 48 ore in care se judeca apelul si nu este deocamdata liber desi s-a platit cautiunea.

luni, 13 decembrie 2010

Imagini Wikileaks

nu stiu cine este Ana Zidarescu.
pare un jurnalist de la EVZ care face face munca de jos, culege informatiile de pe agentii si le publica in EVZ.ro.
acest "colaj" foto este impresionant.
Chapeau, madame/mademoiselle!


articolul aici

vineri, 10 decembrie 2010

WikiLeaks (3)

Una dintre cele doua femei care au depus plangere impotriva lui Assange se pare ca a disparut prin teritoriile palestiniene si nu mai colaboreaza cu anchetatorii.

a trimis si un mesaj Twitter de sustinere indirecta a WikiLeaks, recomandand atacarea Mastercad, Visa si Paypal!!!

in plus, se pare ca a fost si un pic de agent CIA...

articolul australian original aici

varianta preluata de Hotnews aici

WikiLeaks (2)

Julian Assange, leaderul WikiLeaks, care a fost arestat La Londra la cererea procurorilor suedezi, a fost plasat intr-o celula la izolare.

Motivatia este ca pentru propria lui securitate!!!!

el nu a fost inculpat in Suedia pentru nimic, fiind emis un mandat de arestare in vederea interogarii lui...

ar fi bine sa si dispara, mort ar fi in securitate deplina...

miercuri, 8 decembrie 2010

WikiLeaks

Este un punct de cotitura al civilizatiei actuale,  asa cum o cunoastem in momentul de fata.
Avand in vedere complexitatea cazului si desfasurarea lui relativ imprevizila, o sa revin regulat cu alte analize.

In esenta este vorba despre un grup, numit WikiLeaks, care publica informatii confidentiale si secrete, marea majoritate provenind din corespondenta diplomatica americana.

Cazul se numeste “Cablegate”, deoarece este generat de cca. 250.000 de telegrame (cables) transmise spre si dinspre ambasadele americane.

Liderul grupului este Julian Assange, un australian fara o rezidenta stabila, cu studii diverse, nefinalizate, care in tinerete a fost hacker.
Filosofia lui atunci era: intra, fura informatii si fa-le publice,  fara sa produci daune sistemelor .
Filosofia lui de acum este aceeasi.
A strans in jurul lui un numar impresionat de “ followeri”- cca. 1200, care sunt specializati indeosebi in IT.
Si-a creeat un  site foarte, foarte bine protejat, gazduit acum in Suedia si distribuit din Elvetia - http://www.wikileaks.ch/.
Notorietatea lui a inceput sa creasca abrupt in aprile 2010, cand a publicat un filmulet din Bagdad, in care militarii americani lichidau cu sange rece mai multi civili, considerati potentiali teroristi.

Printre ei, doi reporteri de la Reuters.

In noiembrie scandalul a devenit urias, cand a primit, din surse necunoscute, 250.000 de telegrame ale autoritatilor americane..
Publicarea lor a inceput in noiembrie, generand un scandal urias pe tot mapamondul, deoarece contine informatii cel putin stanjenitoare despre foarte multe state, indeosebi SUA.

Printre altele:

- Secretarul de stat Hillary Clinton le recomanda reprezentantilor diplomatici americani sa spioneze reprezentantii UN, cautand sa le afle inclusive numarul de card si datele biometrice
- China ar fi de acord cu unirea celor doaua Corei, sub conducerea celor din Sud.
- Mafia rusa este implicate in livrarea de gaz Europei
- Pakistanezii antreneaza talibani
- Membri de rang inalt din guvernul german “raporteaza” americanilor
- Americanii bombardeaza in Yemen baze teroriste, sub acoperirea oferita de guvernului yemenit
- Membri din familia regala saudita petrec cu alcool si prostituate
- Sauditii sunt principalii sponsori ai gruparilor teroriste
-Ambasadorul saudit in SUA le-a cerut americanilor sa-i atace pe iranieni

Samd, samd

Cateva consecinte:

-          Toata diplomatia mondiala este data peste cap de un mic grup de hackeri, care publica informatii sensibile
-          Statele sunt democratice pana la un punct: cand intervine secretul de stat. Dupa aceea orice stat devine dictatorial: Assange a fost arestat intr-un caz de hartuire sexuala, aparent fara legatura cu scurgerile de informatii,  arestare ceruta de suedezi;  firme private de pe tot mapamondul si-au incetat brusc activitatea comerciala desfasurata in favoarea WikiLeaks -  de la furnizori de servicii IT: Amazon.com nu-i mai gazduieste, nici Every DNS, ceea ce face imposibila existenta site-ului wikileaks.org; PayPal, Visa si Mastercard au intrerupt activitatile financiare cu ei, ca si o banca elvetiana etc etc.

Asta da masura lungimii bratului american precum si lipsa lor totala de scrupule, cand interesul lor e afectat.
Pe de alta parte, e clar ca se va petrece o revolutie in modul in care informatiile sunt transmise si in care aceesul la ele se va face.
E posibil Internetul sa fie cenzurat pe viitor si sa avem o legislatie transfrontaliera pentru el.
Pe de alta parte mass-media, asa cum o cunoastem azi, o sa para o chestie complet plicticoasa, fiindca acesti „freelanceri’ au facut ceea ce media traditionala a uitat: sa publice adevarul in forma lui bruta, izbitoare, dureroasa uneori.
Si aici nu e vorba de futil, de sex, de monden, nimic din temele contemporane.
E vorba de relatiile intre cetateni si state, de relatiile intre state, de manipulare si minciuna la nivel institutional.
E maximul de interes pe care si-l doreste un jurnalist.
Jurnalismul e o profesie care trebuie redescoperita...

vineri, 3 decembrie 2010

Revolutia HD



Nu sunt tocmai un fan al gadgeturilor tehnologice.

prefer sa cumpar in valul 2 sau 3, cand noutatile s-au maturizat, defectele de tinerete s-au rezolvat si preturile au scazut.

mai nou, am descoperit si televiziunea HD, care s-a nascut in Romania acum 4 ani, odata cu Pro Tv HD, inainte ca providerii romani de televiziune sa fie pregatiti.

In Europa a fost relativ simultan, la sfarsitul lui 2006 rau deja cateva sute de mii de abonati la High Definition.

saptamana trecuta, afectat de febra cumpraturilor de Craciun, am facut greseala sa bag nasul intr-un magazin de electronice.

nu mi-a venit sa cred: LCD-uri cat China care se vedeau pe programele HD mai bine decat DVD-urile.
Incredibil!!!

am vanat un chilipir, am cumparat un LCD-LED (aceesi tehnologie ca la monitoarele noi de computer, sau ca la Iphone) si-am upgradat abonamentul TV la HD.

noul meu televizor nu mai are 50 de cm grosime, ci doar vreo 2!!!

cu acest salt tehnologic, televiziunea nu mai este ce-a fost: un mijloc de informare video, a devenit o forma de arta.

chiar daca imaginile sunt uneori artificiale, deja se joaca cu ochii si mintile noastre.

cum mai putem oare sa limitam accesul copiilor la TV cand noi insine stam lipiti de el?

nu vad o solutie, o sa fim o societate TV-orwelliana...

am cazut si eu in plasa.

va recomand si voua!!

miercuri, 17 noiembrie 2010

Despre Adrian Paunescu

o analiza realista, aproape cinica:

"„Se iluzionează că absolut orice scrie e desăvârşit"

Constanţa Buzea se străduieşte să bată la maşină „puhoiul de manuscrise" al soţului ei: „E mai mereu acelaşi lucru - exerciţii de versificaţie, un mod incomod, deşi plăcut, de a se goli de energii anarhice. Nu revine asupra textelor decât atunci când le citeşte prietenilor, de la care aşteaptă extaz şi aplauze. Şi le primeşte! Nu suportă nici cea mai mică amendare. Ceva nu mi se pare în ordine. Se iluzionează că absolut orice scrie e desăvârşit". Orgoliul partenerului de viaţă o seacă de energie pe tânăra femeie: „Ambiţia de a fi lider de grup îl munceşte, dar încă nu-i iese. Oricâtă gălăgie face, tot alţii ies mai talentaţi, mai cultivaţi, mai detaşaţi, mai boemi, mai liberi. Inteligenţa lui sclipitoare nu are clasă/rasă (...). Lacom şi avid să parvină. Îşi simte superioritatea, dar e superficial totuşi, posesiv, violent şi gelos...


Constanta Buzea- Crestetul ghetarului

luni, 25 octombrie 2010

Cum e sa traiesti intr-o iluzie

De vreo trei ani, cand ma intreba lumea cu ce ma ocup, raspunsul invariabil era : cu bowlingul.


m-am implicat atat de mult si de profund, incat aproape tot timpul meu a devenit din liber, neliber, iar toata energia, inteligenta si sufletul meu s-au dus in aceasta directie.


cu ce beneficii?


nu stiu, niciodata n-am cuantificat din perspectiva profitului.
daca ar fi s-o fac, sigur pierderile sunt imense.
singurele sume incasate au fost cele 2 diurne pentru deplasarile la europene si modiale (35 de euro pe zi) si vreo 1500 de lei pentru deplasarea prin tara din iunie.
cheltuieli?
fara numar...
mii de euro in cel mai bun caz.
timp consumat: mii de ore...
nervi consumati: toti!
dusmani: fara numar
prieteni: cativa, putini


nu e un raport de care sa fiu neaparat mandru.


ce am facut am facut cu pasiune, sincer si voluntar.
am crezut cu adevarat ca pot schimba cate ceva.
dar am reusit prea putin si cu costuri personale prea mari.
epoca idealismului si altruismului ia o pauza.


cu pretul supararii prietenilor mei si chiar a neprietenilor, care se obisnuisera cu blogul "Just bowling" ca fiind un soi de CCN romanesc al bowlingului, .


Imi cer scuze: am obosit, iar pasiunea s-a diminuat.


In plus e timpul sa mai fac si alte lucruri in viata mea, decat sa ma lupt cu morile de vant, sa incerc sa schimb oameni si conceptii, ale caror inertie e uriasa, dar a caror capacitate financiara si organizatorica e imensa.


Trebuie sa am grija de mine si de familia mea, sa-mi redau mie si timpului meu atributul de liber, cel mai important atribut al limbii romane.


nu mai vreau sa fiu sclavul voluntar si idealist al bowlingului.
e ca si cum m-as fi dus la o cura de dezintoxicare, iar asta e rezultatul.


mi-am eliberat Sinele de sub obsesia in care am trait ultimii trei ani.


evident, la anul ma voi duce sa-mi iau diploma de antrenor Silver.
am prea mult respect pentru ce am invatat pana acum si e pacat sa renunt la competentele pe care le-am obtinut.


dar ramane sa beneficeze de ele doar cei apropiati.
nu pentru toata lumea.


nu merita.

miercuri, 13 octombrie 2010

Primul miner chilian salvat azi, dupa 68 de zile sub pamant

Uneori realitatea bate orice fictiune!


33 de mineri au ramas blocati la 700 de metri sub pamant timp de 17 zile, timp in care nu au mancat mai nimic. Spre surpriza generala, i-au gasit pe toti in viata.
operatiunea de salvare a fost incununata de succes 51 de zile mai tarziu, cand primul miner a fost dus la suprafata.


ce m- a impresionat profund a fost mobilizarea exceptionala a chilienilor, o tara cu nu prea multe resurse, afectata de curand de un mare cutremur si supusa de-a lungul istoriei multor vicisitudini.
dar imaginea de acolo era dominata de un steag chilian imens.
mandru si brav popor!
Bravo!





Fapte diverse:
- mina de cupru are 130 de ani vechime, fiind supra-exploatata, riscul unei noi surpari fiind enorm, avand in vedere si frecventa cutremurelor in Chile
- spatiul in care au ramas izolati e cat o garsoniera de mare
-primele 17 zile au mancat cate 2 linguri de ton, un biscuite si jumatate de pahar de lapte la fiecare 2 zile
- unul dintre mineri avea 5 zile vechime in munca. E si singurul care nu e chilian, e bolivian. A promis ca nu se mai intoarce niciodata in mina
- cel mai tanar are 18 ani, cel mai batran 63 de ani
- cel de 63 de ani trebuia sa iasa la pensie in ziua surparii, dar a intrat sa testeze un camion. Lucreaza in mina de la 12 ani!!!
- altul era prima zi in mina, deobicei lucra la suprafata
- sunt si 2 frati printre ei
- 3 dintre mineri vor sa divorteze, iar unul a fost cerut in casatorie
- unul a devenit tata in acest timp
- la 2 doi dintre ei s-au intalnit nevestele cu amantele, la gura minei
- presedintele tarii, de dreapta si miliardar, a devenit ultrapopular cu acesta ocazie
- in timpul salvarii sunt trimisi pana la inca 5 salvatori jos, ceea ce sporeste enorm riscurile, crescand numarul celor ce trebuie adusi inapoi
- capsula de salvare se numeste Fenix!!!!
- NASA a contribuit la consilierea minerilor, pentru a rezista psihologic o perioada atat de lunga de  intr-un spatiu ata de stramt si in conditii precare
- initial s-a forat un put de 15 cm diametru, prin care s-au trimis toate cele necesare, inclusiv camere de luat vederi, prin care s-au trimis imagini in direct de jos (cenzurate)
- planul de salvare B, cel care a dat rezultate, a fost gandit de un inginer american, George Hall, care detine 3 companii de forare si are 25 de ani de experienta
- operatiunea de salvare este considerata fara precedent tehnologic pana acum

luni, 11 octombrie 2010

Stofa de artisti

Serviciul Roman de Comedie (Divertis) a produs un viral remarcabil.
Melodia am auzit-o la Cronica Carcotasilor, nu stiam ca are si video.
solisti- 1-Q Sapro si Miruna Manescu (belea... si voce si de toate!).
Povestile din culise de la filmari sunt bestiale, tiganii au participat voluntar, baietii au fost intrebati diverse chestii direct in romanes, atat de bine erau deghizati, pe Miruna au vrut s-o cumpere, unui actor  i s-a furat  un rucsac pe la pasajul Basarab, i-a legitimat Politia ca alergau prin fundu' gol si jucau alba-neagra in fata Guvernului  etc
pentru alte amanunte - http://src.protv.ro/agenda/

Enjoy!

miercuri, 6 octombrie 2010

Letonia este din alt univers politic

din Romania libera de azi (link catre articol):

Cum să câştigi alegerile după ce ai impus terapia de şoc

ceva ce romanii si grecii n-or sa inteleaga niciodata.

stirea zilei in Romania este urmatoarea:

"Victor Ponta: Daca presedintele Basescu promulga Legea Pensiilor, vom demara procedura de suspendare"

comparati si voi!

din punctul meu de vedere dorinta de putere a opozitiei se citeste asa:

- n-am mai fost la putere de mult si am saracit
- trebuie sa-i dam jos inainte sa reinceapa cresterea economica (da exista cateva semne- comenzile in industrie au crescut cu 25% anul acesta, iar in august deficitul bugetar a fost aproape zero, semn ca in curand vor exista bani de aruncat pe piata, eu sper ca pentru stimulare economica, dar ei spera ca pentru furat)
- cativa dintre ai nostri nu se simt prea bine- Vantu, Patriciu, Voiculescu, desi partea de mass-media controlata de ei deformeaza orice stire economica si politica de mai mult de un an.
singurul rezultat e ca l-au scos Presedinte pe Basescu!

si nu sunt fan Basescu, dar trebuie sa fii foarte orb sau foarte implicat politic sa nu vezi ca reformele pe care le fac acum trebuiau facute acum 20 de ani.

iar pretul intarzierii reformelor este monstruos: 85 de miliarde de euro datorii externe!!!!

multumim PSD, multumim PNL, oda tatucului iubit!

joi, 30 septembrie 2010

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Barbat fara masina

asta sunt eu, incepand de azi.
Asta este, pentru mine, echivalentul umilintei maxime.
ca si cum ai spune: tigan fara cutit sau cowboy fara pistol.

dau inapoi, ca sa pot sari inainte.

am si un video cu bieta Impreza chinuita pe standul dyno.
avea ceva vana fata.

RIP!

miercuri, 15 septembrie 2010

Blind date cu primul-ministru

Aseara m-am dus la sala, pentru putin spinner si ceva piscina.
pe cand pedalam voios, James May toacmai atingea 407 km/h cu Bugatti, la Top Gear .
aveam si eu vreo 30 la ora pe bicla.


sala era destul de plina.
printre ei un tip grizonat, micut, dar "infipt".
tii, ce seamana asta cu Emil Boc!


mai era cu cineva, un insotitor intre doua varste, beau impreuna apa plata cu lamaie...
isi lasa sticlele pe bar, in fata stepp-erelor si se duc in celalata parte a salii.
pe drum constat ca e chiar primul ministru.
a venit si el un pic la sala.


nu stiu daca se intampla des lucrul asta, ca eu vin rar.
dar m-am mirat.
n-or avea si ei un loc unde sa-i faca o bancuta de abdomene si sa-i puna un aparat izometric?
cred ca da.


dar probabil ca prefera sa mai scape de tensiunea oficiala "iesind" in lume.
lucru de inteles in actuala situatie, in care mediul politic este extrem de bine presurizat.


apele le-au lasat pe-acolo, pe langa noi, erau complet relaxati.


m-am abtinut cu greu sa dau mana cu el si sa-i spun ceva, fiindca ne-am intalnit si la iesire, era la distanta de-un brat.
insotitorul (bodyguard?, nu prea parea) era cam lesinat de oboseala, dar primul ministru parea in forma, dupa o ora era inca proaspat.


nu cred ca sunt multe tarile in care sa ai astfel de intalniri neprogramate, in vest, cel putin, nu.
probabil ca traditia domnitorilor romani, de a iesi prin oras, se perpetueaza inca.


foarte bine, am si eu ce povesti.


ce i-as fi spus?
ca face o treaba decenta in conditii mai mult decat ostile.
si ca pare destul de in forma....

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Romania e in urma ei insasi

        Daca decalajul Romaniei fata de civilizatia occidentala e mai mult decat evident (30 de ani?), decalajul fata de ea insasi, cea din momentele marete, e mai putin vizibil.

        Asta in mare masura si datorita rusilor, care cu nenorocirea lor de regim sovietico-socialist a sters memoria colectiva pana la nivelul la care, odata eliberati, am ajuns sa preamarim biserica si horoscopul, dupa ce 40 de ani ne-am inchinat partidului unic.

        Cel mai bine se observa decaderea la nivelul politicenilor, o parte venind pe filiera comunisto-securista, altii pe cea a capitalismului salbatic.
Marii oameni politici lipsesc cu desavarsire, standardul actual fiind definit exclusiv de setea de putere si/sau imbogatire.

        Pentru civilizatiile mature, cu cel putin 200 de ani in spate (americanii), analiza performantei politice se face la nivelul eficientei si al prestigiului. La europeni unitatea de masura e chiar mileniul .

        Nu spun ca politicienii nu sunt corupti in Occident, fiindca puterea corupe, oriunde ai fi, dar nu sunt definiti doar de acesta ”calitate” a lor, .
        Principalul lor efort este indreptat nu spre imbogatire, ci spre guvernare, spre maximizarea eficientei tarii. Si-au dat seama de mai bine de 60 de ani ca niste cetateni bogati sunt niste oameni multumiti si niste votanti fideli.

       Asa s-a nascut conceptul de middle-class.
Modul in care fac asta difera, desigur. Exista stanga, care considera ca bogatia trebuie repartizata mai echitabil, si dreapta, care considera ca vectorii progresului sunt antreprenorii si profesiile libere (liberale, adeseori).

       In multe dintre democratiile occidentale stanga si dreapta se intersecteaza atat de mult, incat e greu sa le mai deosebesti. Acest lucru s-a observat anii acestia, incepand cu 2008, cand criza economica a dus simultan la solutii atat de dreapta- economii bugetare severe, cat si de stanga- subventii economice masive din partea statului.

      Din pacate noi ducem lipsa atat de mari idealisti, dedicati binelui comun, cat si de manageri politici, dedicati performantei.
Asta face ca in 20 de ani sa nu fi avut niciun presedinte de calibru si niciun prim- ministru eficient.

       Iar comparatia cu marii oameni de stat pe care Romania i-a avut in trecut ne doveste inapoierea fata de noi insine.
      
       Primul caz sclipitor care-mi vine minte nu este „sfantul” Stefan cel Mare (ce "titlu" ridicol), ci Alexandru Ioan Cuza.
Neam de boier, a ajuns la putere printr-o manevra politica de exceptie, fiind ales domnitor in Moldova si in Valahia, punand baza creearii ulterioare a statului roman (implinita de Carol I de Hohenzollern pe campul de lupta- un domnitor german dedicat trup si suflet slujbei, aceea de domnitor, ulterior rege al Romaniei).

       In primul rand Cuza a fost respins fiindca nu era strain!!! Fortele politice dominante, conservatorii si liberalii, cazusera de acord sa aduca un domnitor strain, iar Cuza era privit tot timpul ca un „interimar”.

       Prima reforma majora a lui Cuza a fost secularizarea averilor manastiresti!!!! Aceasta prevedea confiscarea de proprietati si impozitarea veniturilor bisericii!

      Faceti o comparatie cu atitudinea fata de biserica din ultimii 20 de ani a tuturor regimurilor post-comuniste!

       A urmat reforma invatamantului (pe care deabia acum mult-hulitul Funeriu o incearca), reforma fiscala (si actualul guvern incearca intr-un mod complet incompetent sa implementeze una, cu greseli monstruoase, care o compromit) si creearea unei noi Constitutii, dupa ce a dizolvat pe parcurs Adunarea Legiuitoare (echivalentul Parlamentului de azi).
Cheile succesului au fost un prim ministru de nadejde- Mihail Kogalniceanu - si plebiscitul popular (referendumul).

       Pana la urma monstruoasa coalitie l-a biruit (conservatorii aliati cu liberalii radicali), dar norocul nostru este ca a fost inlocuit de un neamt dedicat, care a initiat o dinastie de nemti, care adus Romania la un nivel apropriat de Occident- dupa mai mult de 60 de ani- prin 1920!

Asadar suntem in urma noastra insine cu 150 de ani....

Unde e Cuza?
Unde e Mihail Kogalniceanu?
Unde e germanul?
sigur nu e primarul Sibiului, nu fiti naivi...

Monarhia nu e o solutie, a fost intotdeauna o sfidare a demos-ului, iar faptul ca au fost si domnitori luminati nu o legitimeaza nicicum.

Care e solutia?

Din punctul meu de vedere nu exista decat una: remorcarea fara cracnire la „locomotiva” numita Uniunea Europeana.
Asta spre disperarea totala a ramasitelor comunisto-securiste (care se lupta zilele acestea) si a capitalistilor salbatici.

De ce oare nu absorbim fonduri europene? Fiindca sunt aproape imposibil de furat, desigur....

Din pacate, bruma de middle-class pe care o aveam a hotarat sa urce in tren direct din strainatate...

Ne asteapta 50 de ani grei...

luni, 6 septembrie 2010

................Thassos- frumusete salbatica



IRIS gold factory


Limenaria beach


Tripiti beach


Paradissos beach


Metallia beach


Potos



Limenas

duminică, 29 august 2010

General si particular

.

Orice elev mai rasarit de liceu va va spune ca problema fundamentala a filosofiei este raportul intre materie si idee, respectiv intre existenta obiectiva si cea subiectiva.

Care este predominanta: materia sau ideea?
realul sau spiritualul?



Este mai importanta existenta concreta sau ceea ce percep eu despre ea, subiectivitatea “trairii” existentei?


Raspunsul este la fel de variat ca si umanitatea, atatia indivizi, atatea raspunsuri.


Cati filosofi, atatea teorii.


Mie imi vine greu sa definesc pana si raportul intre general si particular.

Cu siguranta cad in capcana generalizarilor in fiecare zi a vietii mele: imi exprim o parere simpla si cuprinzatoare despre orice: oameni, masini, foc, pomi sau mai stiu eu ce.


Daca n-as generaliza, mi-ar fi greu sa comunic cu ceilalti si cu mine insumi, cu constiinta mea interioara.


Daca nu generalizezi, ar fi aproape imposibil sa suporti sau sa povestesti .


Cand discuti despre ceva, ar trebui sa te rezumi in a da exemple variate si inevitabil contradictorii despre orice.


De exemplu: oamenii sunt albi, negri, rosii, galbeni si albinosi.


In loc de asta, accept conceptul de om, care in mintea mea defineste cuprinzator umanitatea in ansamblul ei.


Pe de alta parte, nu sunt niciodata de acord cu limitativitatea conceptului, care nu da seama niciodata despre un anume caz particular.


Conceptul de om rateaza practic definirea oricarui om  particular.


Aici conceptul de “om normal” (sau de “normal” pur si simplu) e sclipitor, toti il pot defini, dar un asemenea om nu exista.


Conceptul de “om” nu spune nimic despre mine ca individ, nici despre tine, sunt doar niste idei generale, pe care le poti infirma oricand si oriunde.


Asta face si ca filosofia clasica sa fie falimentara, vorbeste despre totul si despre nimic.


Toti marii filosofi au murit (si la propriu) sa construiasca un sistem filosofic universal, care sa explice fiecare particularitate a existentei.


O utopie, evident.


Oamenii de stiinta abordeaza mult mai pragmatic chestiunea si cauta o “ teorie unificata a fortelor”, care sa dea masura si cheia intregului univers fizic, Dumnezeu y compris.


N-as vrea sa par mai inteligent decat sunt, dar cred ca n-or sa aiba succes.


E doar un alt nivel al utopiei.


Alternativa ar fi sa ignori complet orice forma de generalizare si sa tratezi doar particularul, ca ipostaziere suprema a lui ”Carpe diem”.


Dar ce poate fi mai plicticos si mai neinteresant decat sa ma traiesc si sa ma povestesc doar pe mine insumi, in fiecare secunda a vietii mele?


Pe cine ar interesa de fapt fiecare secunda a vietii cuiva?


A incercat Marcel Proust si a fost initial o mare curiozitate, cu iz de capodopera, dar iti vine sa te sinucizi dupa ce-i citesti o suta de pagini din “In cautarea timpului pierdut”.


Asa ca nu-mi ramane decat sa esuez si eu in complicitatea si simbioza inefabila a generalului si a particularului, ca o dualitate imanenta a lumii.


Meci nul.


luni, 16 august 2010

O mare dezamagire

E inalt, inteligent si foarte bogat.


nu a fost si nu este prietenul meu si nici nu i-am cerut vreodata ceva (printre putinii, presupun).


l-am abordat deseori, cand am crezut ca poate fi un partener pe drumul ce duce pentru progresul bowlingului.
da, din pacate e un subiect legat de bowling, dar nu am vrut sa-l pun pe celalalt blog, si asa e destul scandal.


azi trebuie sa recunosc ca m-a dezamagit.


poate fiindca e inconjurat de yes-meni,
poate fiindca nu accepta decat adevarurile spuse cu voce joasa si cu capul plecat,
poate fiindca are pe langa el doi specialisti ai informatiilor care dezinformeaza.


indiferent din ce motiv, a orbit.


desi regele grec e gol, el nu-l vede asa.
cica eu sunt de vina.


te rog deschide-ti ochii si judeca cu propria ta minte!
priveste faptele si intelege.
regele e gol!


iar eu sunt liber, nu cer, sunt incomod si zbier cat pot de tare.
joia viitoare o fie intre cei cinci, o sa vezi.
sper ca o sa vezi, de data asta.


am dorit sa fi putut schimba ceva si tu sa-mi fii alaturi.
n-a fost sa fie.
viata merge inainte...

duminică, 8 august 2010

Credinta fara religie

De cate ori ati auzit expresia: “ cred, dar nu prea merg la biserica”?
Sau alte variante: ” sunt credincios, dar nu practic”, cred in Dumnezeu, dar nu cred in biserica” etc ?


Cu siguranta multi dintre cei care raspund asa sunt de fapt atei, agnostici, credinciosi simulati, rationalisti, nihilisti, anarhisti sau apartin ideatic unor zone in care credinta in divinitate nu are un rol important.

Aceste categorii nu ma intereseaza.


Ma intereseaza cei care simt, prin consecinta cred, ca exista Dumnezeu, dar nu sunt convinsi de niciuna dintre religii.
Cred in Divin, dar nu cred in sistem.
Sunt credinciosi, dar nu sunt religiosi.


Eu sunt un astfel de om.

Religiile, ca sisteme ale credintei, sunt pentru mine supuse esecului.

Religia este doar transformarea industriala a credintei pentru masele largi.
Credinta este supusa unor prelucrari, pornind de la formele primitive - miturile, trecand prin sfinte scripturi, sau sfinte oralizari ale miturilor, ulterior transcrise.

Cronologia religiilor ar putea fi sumarizata vulgar cam asa:


- Geneza- asociata cu un eveniment sau un om miraculos, ori cu geneza insasi
- mitizarea Genezei
- raspandirea sau sacralizarea faptelor initiale - oral sau scris
- initierea primara (botezare)
- definirea teoretica a sistemului: axiome, precepte si forme specifice, ritualuri, cutume, alegerea unor simboluri si “vehicule”- profeti, sfinti - care ilustreaza sau confirma constructia
- reglementarea apodictica a vietii de zi cu zi- sistem religios de trai
- initierea secunda - taina sacralizarii ca “raspandac autorizat”- preot, guru, imam, rabin etc
- creearea suprastructurii de putere - organe de conducere, proprietati, delimitarea si intarirea influentelor
- colonizarea cat mai multor oameni si teritorii
- interactiunea cu celelalte credinte: razboi


Orice religie se termina cu crime in numele ei.

Iar eu prefer sa iubesc Creatorul, nu ucigasul.

Nu am nevoie de un sistem sofisticat ca sa-mi spui ca trebuie sa-i omoram pe cei care ne ataca.
Nu trebuie credinciosul sa omoare necredinciosul, religiosul sa omoare alt religios!


E o complicatie teoretica prea mare, e nevoie doar de ura si de hormoni.

Ortodocsii cica nu au crime pe constiinta.

Zau?

si Stefan cel Mare si Sfant in numele cui ucidea turci si polonezi si moldoveni?
Nu in numele credintei?


De ce sunt capele pe toate fronturile si in toate armatele?


Prefer credinta solitara, neasociata religiei.

Prefer sa mananc natural, nu la fast-food-ul credintei.

Prefer credinta, nu religia.

Oricat de paradoxal si fals ar suna.


Acum un an un popa e fost nemultumit ca i-am dat prea putini bani la parastasul lui tata.

Criza, monser!


Cititi aici si ingroziti-va!

sau lamuriti-va: victimele religioase pot fi numarate!