Ezoterismul si socialul

Prin definitie ezoterismul este cunoasterea “din interior “(din gr. ezoterikos). Sensul este acela de cunoastere pentru initiati, nu pentru oricine. 

Prin consecinta este nevoie ”de initiere”. 

Aceasta poate fi:

- pe calea trudei si a invataturii sub bagheta unui maestru,
- sau printr-un ritual initiatic, consecutiv unei perioade de familiarizare cu invatatura si de testare de catre grup.
- sau o combinatie, un ritual de “trecere’ dupa fiecare etapa initiatica, marcata de studiu si practica.

Religiile sunt un caz special, deoarece se declara “exoterice’ adica accesibile tuturor, dar sunt raspandite de “initiati”, care au primit “harul” sau au aflat”calea” prin initiere (botez) .
Nucleul tuturor religiilor este de origine ezo-terica, iar baza de lucru este exo-terica.

Ma voi limita la ezoterismul pur, care nu este promovat maselor largi, ci unui numar limitat de initiati, atent selectionati.

Care ar fi calea care trebuie urmata pentru a intra pe acest drum?
Intai trebuie sa ai propensiune catre lucrurile ocultate, catre adevarurile neevidente, care trebuiesc cautate, printr-o dedicata arheologie a spiritului.
Apoi trebuie sa fii un obisnuit al efortului si gandirii individuale, al rezultatelor muncii proprii.
Cel mai adesea pe drumul acesta intra cei nemultumiti de aparenta existentiala, considerata nesatisfacatoare sau inselatoare - trebuie sa fie ceva mai presus de imediat.
Si pasiunea catre secret si cautarea sistematica a lui este o buna zona in care poti gasi viitori invatacei ezoterici.
Pe scurt cei nemultumiti de cunoasterea comuna cauta solutii.
Nu-i de mirare ca oamenii de acest tip sunt considerati neobisnuiti, ciudati sau a-sociali.
Sau chiar anti-sociali.

Aici identificam prima criza a ezoterismului, este diferit de social, dar cel mai adesea se bazeaza pe existenta grupurilor de initiati, deci pe social, fiindca ezoterismul este o experienta de grup.
Asta inseamna ca iubim grupul nostru ezoteric, dar ne despartim de socialul comun, al societatii curente, care nu ne satisface.
Exista si cateva solutii ezoterice ale acestui impas, una din cele mai practicate fiind grupul ezoteric care are ca scop principal sau secundar imbunatatirea vietii indivizilor, sau a societatii, pe baza experientei ezoterice.
Pana si practicarea rugaciunii in grup ar putea fi incadrata aici.

Cum e posibila o astfel de cale?
In primul rand pe calea invataturii ”iluminate”, a utilizarii adevarurilor aflate la capatul initierilor de tot felul pentru a le transpune intr-o realitate umanista, ce serveste binelui comun al umanitatii.
Teoretic asta este si scopul politicii bazate pe regimuri democratice.

Din pacate realitatile din ultimele mii de ani, de cand democratia si-a inceput existenta, in cetatile grecesti, si pana azi au dovedit ca exercitiul democratic este o istorie (si) a numeroaselor esecuri si abuzuri.
De aceea tot timpul se constituie societati initiatice, care au ca scop sa intregeasca exercitiul democratic, sau sa-i corecteze imperfectiunile.
Succesul lor se bazeaza in primul rand pe actiunea discreta, ocultata, poate secreta, altfel devoalarea eforturilor poate duce la esecul lor.
Aici orice supra-expunere media poate fi fatala.
Un efort gandit in umbra, care actioneaza discret, fara ca “subiectii” sa fie instiintati si care brusc care devine public, sau social, poate fi compromis instantaneu.

Pe de alta parte, toate societatile initiatice sunt suspecte, blamate, prigonite si acuzate de toate relele posibile, mai ales in perioadele de instabilitate sociala.
Este un pret pe care discretia trebuie sa-l platesca
De aceea societatile secrete si politica merg pe drumuri separate, care se intersecteaza cand interesele comune o cer.
Unii au prestigiul dat de cunoasterea initiatica a adevarului, ceilalti de puterea pamanteasca de moment.
Iar asta poate fi povestea cavalerilor de Malta, a masoneriei, a Clubului Rotary samd
Toate merg pe acelasi model.

Avem nevoie de cai ezoterice cel putin la fel de mult de cat avem nevoie de politica,
Si sa nu va mire daca printre mintile luminate din politica veti gasi membri ai socitatilor intiatice.
Ei sunt acolo cu un scop discret.
Sa ilumineze socialul pe calea pe care politica democratica nu o poate face.
Discret, dar eficient.

Cat tine iubirea

raspuns pentru Sonice:
http://so-sonice.blogspot.com/2009/03/violently-happy.html

facil sa scrii despre iubire, ca femeie.
si infinit de complicat. 
Anna G a venit cu precizia de psihanalist si a zis: asteapta 3 ani. 
o pozitie rationalista si, probabil, adevarata.
greu de cuantificat: cat tine iubirea?
poate cat o floare, cateva zile. 
poate 3-4 ani.
poate o buna parte din viata.
daca e sa iei de bune relatarile despre moarte, in acel moment toata viata ti se deruleaza ca un film, ca o serie de flash-back-uri. 
poate dragostea este chiar succesiunea de flash-back-uri care ti se deruleaza esential in viata.
momente insiruite, care nu fac impreuna decat cateva minute, iar restul este colorat de sufletul nostru, care se hraneste din acel momente singulare, de "violently happy".
poate doar acestea conteaza, scipirile care ne fac viata frumoasa si ne ajuta sa trecem peste cenusiul celorlate zile si ani care compun in majoritate viata noastra.
poate nu durata, ci intensitatea frumosului primeaza.
ca un tablou care e absolut senzational prima data, violent de frumos, si pe care apoi il contempli cu placere ani intregi sau toata viata.
poate iubirea e doar un tablou frumos, atemporal...
tabloul sufletului tau ca un puzzle de clipe incredibil de fericite.
prietena noastra a mai pictat putin, s-o felicitam.

Tipat in sala de bowling

am plecat azi din mine aiurea
mi-am parasit corpul cel obosit sa-mi vizitez liceul
am fost din nou cu colega de clasa
si cu cealalta colega,
am sarit gardul din nou,
am fugit in cautarea timpului pierdut

am plecat azi din mine si-mi faceam planuri de facultate
mama ma sacaia in continuare
imbracasem ceva gresit
si notele erau cam mici

am mers cu tramvaiul azi, cand eram in sala de bowling
si tot saream gardul in Cismigiu
m-am sarutat cu o fata azi
pentru prima data.

am fost tanar azi in sala de bowling
tot sarind gardul
si band bere cu colegii,
era primavara si vesel
si grijile erau departe

erau cozi la paine 
si carne
si tramvaiul scartia,
prima colega era prea rece
a doua prea insistenta

s-a lasat seara in sala de bowling si corpul meu obosit 
nu ma lasa in pace
sa-mi fac turul de frumusete 
prin tinerete

tipa lumea prin sala 
ca si cum 
eu as tipa dupa timpul acela de primavara
cand saream gardul
si beam bere
si ma sarutam 
prin parcuri

 Premiera in bowlingul romanesc:

un premiu constand intr-o manichiura gratis!!!

 premiera mondiala?

executa Andreea V., de la agentia de fotomodele FRPB Inc.

foto: Cristi Tusz,  Alexandru Gandac

Functia creeaza organul

curiozitatea este imensa la aproape toti oamenii.

ea se pastreaza si la varste inaintate, schimbandu-si doar intensitatea si coloratura . 
in tinerete este mult mai urgenta, mai nesatula, mai intensa, mai plina de culori tari, tipatoare.
dar in tinerete toate sunt asa.

intotdeauna iti doresti sa stii cum sunt altii, cum traiesc, cum se imbraca, cu cine stau de vorba, sunt si unii asemanatori cu tine?
sau compatibili?
poti sa gasesti si tu pe cineva care sa te iubeasca si sa fii iubit?
macar un prieten, o prietena...
sau sa gasesti pe cineva cu care sa iesi sambata la un film, sau in club
astea sunt intrebari de baza in adolescenta si mereu dupa.

mai e si curiozitatea impersonala, setea de cunoastere pura, ca o fiica mai mica a curiozitatii:

cand s- a nascut Napoleon?
in ce an s-a definitivat Biblia?
care e cea mai mica particula subatomica?
ce varsta are Pamantul?
dar omul?
unde gasesc cartile ultimului laureat Nobel la literatura?

curiozitatea necesara, in interes profesional:

bibliografia pentru referatul de maine
pentru doctoratul de la anul

curiozitatea de microbist:
 
cu cat a mai batut Liverpool in week-end
cat mai e recordul mondial la 100 de metri 
ce salariu are Schumacher anul asta

curiozitatea mondena:

divorteaza Angelina de Brad?
cu cine s-a mai cuplat Raduleasca
s-a imbatat Obama?

pot intinde subiectul pe un milion de pagini
dar cred ca ati prins ideea

e cam greu sa-ti faci prieteni de la distanta
aproape imposibil
sunt lucruri care nu le poti afla de la vecinul de bloc, de la mama, de la tata si ti-ar lua o vesnicie sa le cauti la biblioteca
in plus preotul din sat nu prea se pricepe la chimie si nimeni altcineva nu te poate ajuta pentru teza
iar filmele porno sunt tabu

curiozitatea bate cu pumnii in capul tuturora, ca un gong imens cu miliarde de tonuri, tipand dupa solutii.
 
asa a aparut Internetul.
ca un organ care satisface curiosul din fiecare...

ar fi avut si Darwin despre ce sa vorbeasca seara cu nevasta-sa...

Bowling myself

un text mai vechi, care-si mentine prospetimea neatinsa:

Uneori e asa usor sa fi deprimat. Ca azi, de exemplu: dai prost la bowling. 
Echipa pierde si ziua ta se f…te. E chiar asa de simplu.
O solutie simpla pentru o viata complicata.
Aruncatul cu bila e o ancora inutila pentru oameni cu nerv(i). Un sport al disperarii si al inutilului, un joc pentru oameni cu minti odihnite cautat de nevrotici. E ca si cum ai incerca sa-ti imprastii problemele, popicele nu sunt chestiile alea batoase si albe, ci sunt parti din tine care te scot din minti. Toate furiile, nervii si angoasele stau in fata ta.
Mitocani in trafic: Pac, strike!
Criza economica: Pac, strike!
S-a numit guvernul: Pac, strike!
Sunt foarte bun, ce mai: Pac, split!
Nicio solutie, pana la urma…

O colectie de personalitati, functii si averi care se chinuie sa dea jos popice ca o masura a succesului, ca un metru pentru testosteron, ca o ambitie a egoului intr-o forma mult mai rafinata decat un Jeep sau o bataie intre galeriile echipelor de fotbal. 
Sau o cafteala pur si simplu.
O ambitie obsesiva pentru toata lumea, un soi de nevroza democratic impartita la toate categoriile sociale.

Un soi de fata Morgana cu parfum de Youtube: l-ai vazut pe Americanu’ ala? Poti sa dai ca el? Ai vazut cati de 300 a dat?
Dar Dominic Barett? Dar Osku? 
Osku, man…

Un sport pentru debusolati care viziteaza galeria cu capodopere a internetului.
Visatori incurabili de strike-uri, jocuri fabuloase si turnee castigate
O adunare de visatori ca toti altii
Fata in fata cu ei insisi

Bowling myself

Elena Basescu, fiica presedintelui Romaniei

Intamplator o cunosc pe Elena Basescu.
Adica o stiu din vedere. 
Am fost la un metru de ea, de mai multe ori. Vine in mod regulat la aceeasi sala de sport unde vin si eu.
Pot sa va spun cu mana pe inima ca arata foarte bine si de aproape si de departe.
E “exotica”, o frumusete atipica, greu de ignorat. 
Dar nu e genul meu, nu-mi plac pustoaicele, oricat de exotice ar fi.
Si cu siguranta eu nu sunt genul ei.
Nu merg prin cluburi, nu am o atractie pentru viata frenetica “a la 20 de ani”
Deci nu fac parte din “alegatorii ei tinta” la alegerile europarlamentare.
Da, fiindca fata presedintelui vrea sa devina deputat european.
Mi-e chiar indiferenta din punctul asta de vedere, n-o s-o votez. 
S-ar putea sa nici nu ma duc la vot.
Mai vedem.
Dar cu siguranta ma enerveaza foarte tare “analistii”, “expertii” si jurnalistii care au sarit de cur in sus ca de ce sa candideze fata lu’ tata la alegeri.
Pai de ce nu?
Alegerile democratice, ca si Olimpiadele, au marele merit ca participarea la ele e libera, dar in anumite conditii: sa faci baremul. 
In cazul de fata, sa aduni un numar de adeziuni.
OK.
Si………..?
Si de ce nu?
A protestat cineva ca Vadim Tudor candideaza?
Sau ca are partid?
Nu.
E legal, are voie.
Chiar daca are doage lipsa, are dreptul.
Gigi Becali a candidat?
A protestat cineva?
Nu.
E legal si democratic.
Desi e mitocan…
Oricine are dreptul sa participe.
Chiar si Elena Basescu.
E frumoasa, pare isteata si are o facultate facuta in Statele Unite.
Mai are lacune in limba romana (succesuri), dar fata de Vangelie pare academician.
Draga Elena, iti doresc sa candidezi bine.
Eu oricum nu te votez, dar ai toate drepturile din lume sa participi.
Si, eventual, sa-ti castigi locul in parlamentul european. 
O sa arati la fel de exotic acolo, ca si aici.
Dar mai degraba as prefera sa nu castigi, esti frumoasa de aproape, si nu mi-ar place sa-ti muti programul de antrenament la Bruxelles…

Pasiunea ca motivatie

Am norocul sa am ceva timp liber si pot astfel sa-mi intorc ochiul mintii spre interior, intr-un efort de autoreflectie prelungit.Viata mi se desfasoara ca un film al mintii si sufletului si sunt propriul meu spectator. O viata nici mai buna, nici mai rea decat a altora, cu multe zone interesante, cu unele mai obscure, cu reusite si esecuri. 
Ca intr-un film ce merita vazut, intriga e cea care pasioneaza. Si care-i intriga? Firul rosu al povestii este chiar mersul inainte al rotii timpului, de la o zi alta, de la un anotimp la altul, an dupa an, dupa an, dupa an...

Oare ce-i mai important in viata? Oare ce-i mai important in viata mea? 
Dar in a altora?

Stateam de vorba deunazi cu un prieten actor, care era un pic ingrijorat ca viata lui se felia in 4 parti importante si nu credea ca le poate face bine pe toate, din lipsa de timp si de energie. 
In plus se concurau intre ele si intru el, fiecare cerandu-si partea. 

Fara sa vreau m-am trezit ca aveam un raspuns : fa ceea ce crezi ca-i mai important, lucrul de care sa fii mandru, pe care ti-l doresti cel mai mult, chiar cu riscul de a le vitregi pe celelate. 
Fa ceea ce te pasioneaza cel mai tare, lucrul in care crezi cel mai mult, du-te acolo unde crezi ca esti cel mai bun. 
Urmeaza-ti vocatia! 

I-am povestit despre profesorul de fizica pe care l-am avut in liceu, Iulian Chelu. Faceam si fizica cu el, chiar foarte bine, dar mai ales ne invata sa gandim, despre fizica, despre noi si despre lume. 
Intr-un fel era un apostol motivational, era ce-l care-ti spunea: cunoaste-te pe tine insuti, cunoaste lumea si ia decizii in cunostinta de cauza. 
Alege ceea ce e mai potrivit pentru tine. 
Fizica e doar o poarta spre viitorul tau, dar mai sunt si altele.

Ioan, prietenul meu nu a avut un astfel de profesor si si-a urmat vocatia tarziu, cu o intarziere de 4 ani. 
Foarte mare intarziere, mai ales la varsta tineretii, cand timpul fuge impresionant, fiecare secunda e plina de revelatii si de senzatii, totul e nou si plin, timpul are o nerabdare si o importanta infinita. 

Aproape imediat Ioan a gasit proiectul esential al secundei, orei si anului urmator: un nou rol, fiindca am uitat sa va spun ca prietenul meu e actor, foarte talentat dealtfel.

Seara am avut alta surpriza: aveam pe mes un alt prieten deprimat - Horia. 
ce se intampla?
bani, femei, job, totul la pachet. 
Pai, parca-ti mergea bine pizzeria, deci bani si job ok.
eee, nu e chiar asa, tipa in mine dorinta sa mai joc ceva, doar sunt actor... 
hoopa, azi e ziua lor, cand sunt toti deprimati. 
pai bine - zic- dar nu te opreste nimeni sa faci ce-ti place, fuck the pizza, fuck the girls, love Hamlet! 
si-a revenit instant - nu vrei sa vii sa ma vezi intr-o piesa noua?

Sigur ca da, dar cel mai important rol e cel din propria ta viata, din propriul tau film. 
Cunoaste-te pe tine insuti ("gnothi se authon"- Socrate), cunoaste viata si fa ce-ti place, fara regrete. 
Fa ce te pasioneaza mai tare, fara priviri inapoi, implica-te total! 

acesta e motivatia ultima!

despre criza - discutie libera cu un prieten

am frecvente schimburi de opinii cu diversi referitoare la viitorul nostru imediat. pozitia mea e exprimata in raspunsul care i l-am dat lui Bogdan D., pe blogul lui.
Iata-l:
nu ai o viziune clara, esti ca un "mediu" care "citeste la rece", daca o fi alba o ia incolo, daca e neagra o ia dincolo. ti-am citit si previziunile de la inceputul lui februarie si toate se agatau de pragul de 7500( Dow Jones). pragurile - de fapt- nu exista decat in capetele analistilor si ale brokerilor, care-si seteaza singuri limite. cat timp pe bursa si in mediul financiar se vor vinde optiuni, operatiunile vor fi in marja(leveraged) si derivatele isi vor continua existenta, riscurile raman aceleasi. ideea e sa tranzactionezi ce ai si nu ce n-ai. asta e secretul lui Polichinelle referitor la "bubble-ul financiar" cat despre viitorul pe urmatorii ani: crah mondial! minim 3 ani.
pentru intelegerea contextului, vizitati-l pe el:
http://viatameainstrainatate.blogspot.com/

un italian si niste romani

am avut privilegiul - contracost- de a face parte dintre elevii antrenorului Claudio Pica timp de 4 zile.
antrenor de bowling certificat USBC la cel mai inalt nivel, dupa nenumarati ani de studii.
da, ca sa fii antrenor de bowling "gold" trebuie sa urmezi o "facultate" si un soi de "Masters" .
tehnici de antrenament, drilling, nutritie, pregatire fizica, psihologie si cate si mai cate.
in Romania nu ar fi recunoscut drept antrenor, fiindca la noi antrenorii nu sunt cei recunoscuti de organizatiile internationale specializate, ci de niste comisii interne.
trebuie sa urmezi cursuri de antrenori si sa fii atestat de o comisie de profil.
dar cine poate face parte din acea comisie in Romania la sportul numit bowling?
nimeni, noi nu avem specialisti.
simplu.
el poate, eventual, sa-i certifice pe mebrii comisiei, dar nu poate fi antrenor.
inca o aberatie romaneasca, suntem in UE - ca si Italia- si ar trebui sa ne recunoastem reciproc diplomele.
un barbat maruntel, cu un pic de barbuta, foarte sic dupa toate normele.
locuieste in Toscana, pe malul marii, si lucreaza in Milano.
castiga putin, incat nu-si poate permite inca un copil.
de o modestie jignitoare pentru marea majoritate a romanilor.
extrem de amabil si de saritor, dand sfaturi tuturor celor care le-au cerut, cu calm, rabdare si un pic de umor.
expresiv, ca toti italienii.
inteligent, cu umor si- iarasi - extrem de modest.
intr-o dimineata nu a mancat micul dejun, fiindca nu a gasit sala de mese, care era nesemnalizata.
a returnat o parte din diurna, fiindca nu a cheltuit-o (cati romani fac asta?)
altfel un gurmand autentic.
cu toate astea a suparat un roman "tipic", care a considerat ca banii aruncati pe antrenamentele de bowling cu italianu' sunt inutile.
nu sunt.
am primit lectii de bowling si de bun simt, lectii despre cum oamenii pot vorbi aceeasi limba si pot avea acelasi sistem de valori.
lucru rar in Romania.
evident pe romanul tipic il cheama Dorel.
si nu e cel din reclama, e multi-milionar in euro.
inca o dovada ca ne meritam soarta, nu avem respect pentru oamenii de calitate si vin italieni modesti care ne arata drumul de urmat.
in aproape 2000 de ani n-am invatat destul, trebuie sa mai luam lectii de la italieni, precum am luat odinioara de la romani.
imi vine sa ma duc cu opinci in picioare - precum Badea Cartan- pana in Toscana sa-i spun:
Grazie, signor Pica!

Cum poti sa te simti strain in propria tara

azi e una din zilele in care am plecat calm din casa si am ajuns pachet de nervi pe drum.
Romania e o tara in care orice pare posibil, iar astazi a fost o zi obisnuita in care am vazut cu ochisorii mei asta
nu a durat decat vreo cincisute de metri pana cand am intalnit un baiat cu scuterul mergand pe zapada si pe contrasens
apoi un camion m-a strivit de un tramvai si : ce vrei ma, n-ai vazut ca o fac stanga?
doua ipostaze minore din milioanele pe care le traiesc in fiecare zi locuitorii acestui taram plin de imbecili.
si sa nu uitam ca majoritatea infractorilor sunt plecati la export.
cei de care vorbesc sunt doar "regular guy", omul obisnuit, livreaza pizza sau e sofer pe camion.
mai exista si categoria "nesimtit de bani gata".
deobicei e pusti sau de varsta matura, iar pentru el totul e posibil. merge pe contrasens, sau ameninta sau face orice, e imun.
aseara in timpul turneului de bowling un doauzecideanidebanigata, care a venit sa se distreze, l-a amenintat pe cel mai bun bowler din Romania (import Suedia, totusi) ca-l scoate din sala de bowling.
Cel din urma s-a enervat ca baiatuldebanigata nu e-n stare sa respecte o regula simpla: nu intri pe pista ta cand la dreapta deja cineva. campionul juca la scor. astamicul juca la misto.
nesimtire de highclass: am prieteni, am parinti, te sparg!
cam ce rol am eu in peisajul asta?
nu stiu, uneori ma simt inconfortabil, alteori depresiv, iar foarte des furios: imi vine sa caftesc pe cate unul.
ce ar putea rezolva asta? nimic, creste nivelul de violenta si de salbaticie
incotro ne ducem?
nu stiu.
dar e raspuns foarte bun la intrebarea de ce istoria noastra e plina de esecuri si deloc de reusite: un popor de smecheri, specialisti in supravietuire (sau viermuire), care nu respecta pe nimeni si nimic, care saboteaza pe oricine se ridica capul (sa moara capra vecinului).
oameni fara speranta si fara orizont.
marea majoritate s-au realizat mai degraba in strainatate sau cu cu ajutorul strainilor, care vaneaza valoarea, fiindca oamenii talentati ajuta societatile sa fie puternice.
la noi creierele migreaza.
ati vazut fetele parlamentarilor romani?
studiati-le: ne reprezinta!
din toate motivele de mai sus azi ma simt neamt...

Karate, raliu si bowling

Trei sporturi am facut pe termen lung: karate, raliu si bowling. Ma tot gandeam ce au in comun ele, intr-un efort de autoanaliza.
La karate stiu de ce mi-a placut: imi placea sa ma bat cu altii si sa le-o trag. Si eram si una din “victimele” lui Bruce Lee (tot asa cum mai tarziu am devenit”victima” lui Noica, apucandu-ma de elina).
In plus mai era si varsta. 14-19 ani, numai la cafteala si gagici iti sta mintea
Dupa o pauza foarte lunga, scoala, insuratoare, firma etc, m-am reapucat de sport, la 28 de ani.
Raliu.
Absolut fascinant!
De cand ma ducea tata la curse de viteza pe circuit mi se parea ceva fabulos.
Si au urmat 8 ani fantastici in care viata mea a fost plina, in care am invatat sa traiesc la limita, in care am vazut ce inseamna sa dai 100% din ce poti, sau mai mult si atunci platesti pretul.
Un exercitiu fantastic de control si autocontrol.
Si o placere imensa.
Dar totusi prea scump, dupa o vreme
Si………
M-am apucat de bowling, din intamplare. Mi-a placut si o tin asa gaia-matu de vreun an jumate. Mi se pare fascinant cum cad popicele alea cand le izbesti cu putere. O serie de strike-uri legate e ca un orgasm multiplu.
Si e mortal sa vezi cum vireaza bila pe pista.
De fapt de asta m-am apucat: cum puii mei sa dai pe curb si mai si nimeresti?
Ce fenomen se intampla de brusc o iau bilele astea intr-o parte?
Cum fac jucatorii sa le invarta ?
Foarte fascinant la inceput, foarte fascinant si acum.
Ce au oare in comun sporturile astea?
Sunt sporturi cu trasaturi masculine - cafteala, masini si orgasme multiple
Sunt inca viu, se pare…

a nimerit prostu' Braila

De ce mori tanar

Una dintre explicatii este ca pur si simplu esti prea tanar si prea puternic ca sa reflectezi suficient asupra propriei tale vieti.
Tineretea este prea rar predispusa la reflectie si autoanaliza. Suflul vital este atat de puternic incat nu te poti opri in loc ca sa intelegi pe de-antregul ce ai de facut.
Viziunea clara asupra vietii nu este atributul tineretii.
Iar lipsa de analiza si autoanaliza poate conduce la asumarea inconstienta a unor riscuri, la intrarea in"zona crepusculara", la sfarsitul careia se afla tunelul de lumina ce te duce direct dincolo...
asta se intampla mai ales in cazul barbatilor puternici, sportivi, indragostiti de performanta si succes, asa zisii "masculi Alfa".
rezultatul este ca sunt predispusi la "accidente". Accidente este pus intre ghilimele fiindca nu sunt intrutotul accidentale, ar putea fi prevenite.
Un astfel de "accident" s-a petrecut si cu handbalistul Cozma, injunghiat mortal acum doua zile intr-un bar.
Mare, urias chiar(2,11), puternic, sportivul de inalta performanta s-a luat la bataie in bar cu unii.
Motivul lui a fost onorabil - sa-si apere prietenul, care luase apararea unei ospatarite sau sa ia apararea ospataritei.
ambii erau handbalisti.
nu boxeri, nu judocani, nu karatisti, nu soldati.
erau specializati in aruncatul cu mingea.
ceilalti erau interlopi.
specializati in violenta.
in plus victimele erau genul de barbati care la prima vedere nu trebuiesc suparati- foarte mari si foarte puternici.
cand ai in fata asa ceva (in limbajul strazii) inseamna: ne trebuie arme: scaune, bate, cutite pistoale, orice sa-i doboram.
ceea ce au si facut, fara niciun scrupul.
daca stiau ce-i asteapta credeti ca handbalistii s-ar mai fi bagat?
nu cred.
dar le trebuia doar un moment de luciditate: ma bag intr-o bataie, sunt mare si puternic, dar s-ar putea sa fiu ranit grav sau sa mor, fiindca in fata am unii mici si rapizi care-ar face orice ca sa-mi vina de hac.
mai tii minte ca acum 4 ani ai fost injunghiat pe strada, stai in banca ta!
lasa politia sa-si faca treaba, au ei soldatii lor...
si chiar daca nu si-o fac, sa nu planga parintii dupa mine.
si poate ca nu merita sa mor eu fiindca i-au tras o palma ospataritei.
momentele lipsa de luciditate omoara barbatii tineri.
in "accidente"...
eu ma simt inca tanar, iar momentele mele de luciditate sunt mai mult pentru altii...

Dumnezeu e in muzica

Am vazut in seara asta "The Last Waltz" in regia lui Marin Scorsese si am "definitivat" o revelatie pe care probabil ca am avut-o acum 20 de ani, cand m-am apucat de pian:
Dumnezeu e in muzica!
Da, chiar asa de simplu.
Fiindca muzica ne insoteste in toti timpii vietii noastre si toate locurile.
cand ne nastem, cand ne casatorim, cand murim avem muzica cu noi.
cand iubim, muzica e cu noi si in noi.
muzica este peste tot, in toate locurile.
cu siguranta ca si surzii si mutii au muzica lor interioara.
muzica e divina fiindca, pur si simplu, nu are niciun mesaj precis, ne inconjoara si ne defineste fiind simultan complet imprecisa din punct de vedere a textului.
de fapt muzica e sublima cand nu are text, cand cuvintele- desi sunt- fac act de prezenta.
cuvintele in muzica sunt la fel de inutile ca micile etichete puse langa tablouri.
Dumnezeu nu poate fi explicat.
toate sentimentele, bucuriile, amaraciunile, sentimentele, tot-tot... exista printe sunete. textele muzicii sunt doar pre-texte.
textul adevarat este cel fara de cuvant, este muzica in sine.
cea mai inaltatoare muzica nu are cuvinte, sau daca are, face simpla figuratie.
invatam textele ca sa nu uitam melodia, dar- de fapt- nu ne intereseaza deloc.
nu ma intereaza ca o iubeste pe Violeta, mie imi vorbeste despre cea pe care o iubesc eu.
artistii canta despre ei si eu inteleg ca vorbesc despre mine.
acest malentendu sublim, acest catharsis, e clar de inspiratie divina.
si Opera?
nu-i Opera domnilor, e "Templul" muzicii!

melodia sezonului....

http://www.trilulilu.ro/ionut_buda/15baa999e8d377

s-a mai nascut un blog

...a mai cazut o stea pe cerul internetului si bubuie www-ul de interes.
milioane de meni si womeni au deja blog si eu nu
iar mie imi trebuie un loc in care sa vorbesc singur fara sa fiu trimis la balamuc.
asa ca, de ce nu?
o sa-i caut si pe altii cu blog sa initiem o conversatie intre singuri.
bloguri de singuratici
pleonasm
si paradox.
cum sa fii singur in public?
tu, public, auzi?